Share
Confesiunea unui voluntar SMURD, un soldat ”în slujba binelui” (GALERIE FOTO)

Confesiunea unui voluntar SMURD, un soldat ”în slujba binelui” (GALERIE FOTO)

Astăzi  este Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Gheorghe Pop de Băsești” al judeţului Maramureș s-a raliat Campaniei  #HumansOf112, prin care se urmărește popularizarea oamenilor care lucrează în sistemul de urgenţă şi a numărului 112 la nivelul tuturor țărilor membre UE. Astăzi  o cunoaștem pe Cristina Miia, o mamă care și-a pierdut  fiul, ca urmare a unei obstrucții de căi aeriene superioare. ” E prea târziu pentru a-mi ajuta fiul, dar nu e prea târziu pentru a veni în sprijinul altor oameni sau pentru a-i învăța să se ajute singuri. Povestea mea e tristă, dar împreună, putem să ajutăm la scrierea unor povești cu final fericit” – mărturisește voluntarul SMURD.  Dar cum Cristina Miia provine din mediul jurnalistic, cu abilitățile aferente,  vă invităm să-i parcurgeți  emoționanta confesiune a acestui brav ”soldat în slujba binelui”

”În lupta pentru viață, voluntarii sunt ajutoare neprețuite. Sunt oameni care-și sacrifică timpul liber și orele de odihnă pentru a sări în ajutorul celor aflați la nevoie. Vă prezentăm în continuare povestea Cristinei Miia, spusă de ea însăși. O luptătoare în toate sensurile cuvântului, un exemplu și o sursă de inspirație pentru noi toți:
“Motivația pentru a activa voluntar în cadrul echipajului de Prim Ajutor Calificat este dragostea față de oameni și țară. Să-ți servești patria este cel mai onorabil lucru cu putință.  Este important să nu rămânem simpli actori ai luptei zilnice pentru ajutarea aproapelui, chiar dacă nu suntem militari. Suntem cu toții soldați în slujba binelui.

Să activezi ca paramedic voluntar presupune sacrificarea timpului liber, expunerea la potențiale pericole, multă muncă, studiu aprofundat, pregătire continuă și lipsa câștigurilor materiale de pe urma prestării acestei activități, dar satisfacția este incomensurabilă, atunci când ajungi acasă, îți așezi capul pe pernă, știind că ai făcut tot ce ți-a stat în putință pentru a veni în sprijinul unor oameni aflați în suferință.
Sunt momente când simt că frigul sau căldura, oboseala, sutele de ore petrecute în misiuni, an de an, își pun amprenta asupra mea, dar amintirea momentelor în care cei cărora le-am venit în ajutor mi-au mulțumit că le-am fost alături, îmi dau putere să o iau de la capăt.
Au fost situații în care cunoscuții mă întrebau dacă nu ar fi mai bine să-mi petrec weekend-urile și zilele libere dormind sau ieșind în oraș, decât în ture de 12 sau 24 de ore în echipament și bocanci, pregătită de o nouă intervenție, neștiind niciodată ce mă așteaptă și când mă voi întoarce, dacă  – și când – voi reuși măcar să mănânc sau când. Întrebarea e legitimă doar pentru cei care nu știu, încă, ce înseamnă să salvezi o viață.

Implicarea mea în cadrul activităților SMURD prin programul “Voluntar din Pasiune” a început la puțin timp după pierderea fiului meu, ca urmare a unei obstrucții de căi aeriene superioare. Am fost condusă de dorința de a învăța ce trebuie făcut în astfel de situații.
De-a lungul celor aproape 3 ani de când am dobândit calificarea de paramedic și am fost primită în familia SMURD Maramureș, am participat la sute de intervenții, de la cele mai simple până la accidente cu victime multiple, politraume, atacuri vascular-cerebrale și stopuri cardio- respiratorii.
Cele mai grele momente sunt cele, când – deși ai făcut tot ce ți-a stat în putință – deznodământul trist nu poate fi evitat. Cu atât mai greu este când cunoști deja acest sentiment, al neputinței în fața morții și durerea pe care o lasă în urmă pierderea unei ființe dragi.
Îmi amintesc o întâmplare care m-a marcat. După o intervenție, un copilaș de 3 ani s-a apropiat de mine și mi-a dăruit toate păpădiile pe care le culesese din curtea blocului; apoi o îmbrățișare și acea privire inocentă care topește inima oricui. Oare, poate orice altceva să cântărească mai mult decât admirația celor care ne privesc ca pe niște eroi? Singurul meu regret este că nu îi pot împărtăși asta și fiului meu, dar dragostea lui o simt, în fiecare clipă, prin intermediul tuturor celor mici, în fiecare îmbrățișare primită de la copiii care au participat la misiunile educative în care am fost implicată.

Mai sunt întrebată, uneori, de unde am puterea să merg mai departe, deși am trăit cea mai dureroasă experiență posibilă. Iar răspunsul meu este că puterea vine din credință, din noi, din dragostea și sprijinul celor din jur.
Da, e prea târziu pentru a-mi ajuta fiul, dar nu e prea târziu pentru a veni în sprijinul altor oameni sau pentru a-i învăța să se ajute singuri. Povestea mea e tristă, dar împreună, putem să ajutăm la scrierea unor povești cu final fericit.
Pregătirea ca paramedic a fost urmată de multe specializări în domeniu, printre care calificarea ca asistent medical generalist – Școala “Henri Coandă” Baia Mare, cursuri de resuscitare în cadrul Consiliului Național și al celui European de Resuscitare și dobândirea calității de formator.
Nu sunt un erou și nu sunt perfectă, dar nu renunț la lucrurile în care cred și, cu siguranță, nu voi renunța în a trăi cu convingerea că și cele mai triste lucruri care ni se intamplă trebuie acceptate ca o lecție, din care trebuie să învațăm ceva!” (Cristina MIIA, voluntar SMURD)

 

3 Comentarii în această postare

  1. Mi-au dat lacrimile , mai ales că stiu ca acesti oameni fac tot posibilul sa salveze vieti . Si ce-i mai important decât viata omului.?! În plus se poartă f. frumos cu pacienții. Ma impresionează. Ma înclin în fața d-voastra . Sunteti Oameni cu O mare . Respect !

    Răspunde
  2. Dumnezeu sa fie cu voi la orice pas! Mulțumirile noastre nu sunt de ajuns!

    Răspunde
  3. Brailescu Anna

    Impresionanta poveste ! Este foarte bine ca ai reusit sa treci peste aceasta mare tragedie chiar daca acele momente nu se sterg niciodata din memorie. Multi claceaza si nu gasesc cale de iesire si viata li se transforma intr-un calvar.Cred ca ceea mai mare durere a unei mame este sa-si piarda copilul, stiind ca poate, putea fi salvat.Dar cei care cred in Dumnezeu, au un inger pazitor care-i calauzeste si le ofera o sansa care sa le dea sens vietii, de a merge mai departe si fiecare caz rezolvat este ca si cum ar darui ceva fiului din cer .Aceasta meserie compenseaza oarecum neputinta din momentul tragediei,chiar daca necesita multa daruire si efort. Succes in continuare si poate intr-o zi va mai aparea un alt copil in viata ta !

    Răspunde

Lasă un comentariu