40 de ani de când Minaur a câștigat Cupa IHF, în finala cu Zaporoje

40 de ani. Atâția au trecut de la ziua în care Minaur Baia Mare câștiga prima Cupă IHF. Se întâmpla în manșa a doua a finalei cu SII Zaporoje, reprezentanta URSS. În tur, în Baia Mare, Minaur învinsese cu 22-17. La Zaporoje au învins gazdele, 18-14, dar Minaur a câștigat trofeul.

Meciul retur a fost de poveste. Mai erau patru secunde, SII conducea cu cinci goluri diferență, iar Minaur repunea mingea de la centru. Nu mai era vreme de vreun atac pozițional. Adversarii se așteptau ca Maricel Voinea să fie cel care să arunce la poartă. N-a fost însă așa. Maricel i-a pasat lui Alexandru Stamate, care s-a înălțat și a trimis mingea cu pământul, în fața portarului. Și a fost gol.

Au urmat apoi zeci de minute de deliberări ale oficialilor: a intrat mingea în poartă în timpul regulamentar sau nu? Au fost zeci de minute de agonie și extaz pentru Minaur. Ba părea că golul va fi validat, ba că nu se va pune. Într-un final s-a decis că golul a fost valabil. Și astfel Minaur a câștigat Cupa IHF. Iar Stamate a fost eroul meciului.

”În minutul 48 am ratat și, cunoscându-l de acum pe nea Pană cât este de sever, am vrut neapărat să îmi recuperez greșeala. Oportunitatea nu s-a ivit până în ultimele patru secunde… Având încredere în mine, i-am cerut insistent lui Maricel să îmi paseze mie mingea. Cum doi ruși s-au pus în fața lui, n-a avut încotro și mi-a pasat-o! Am făcut doi pași și de la 17-18 metri am aruncat-o năprasnic. Restul este istorie!”, mărturisește Alexandru Stamate în cartea ”Amintiri de (Min)aur”, autor Ramona-Ioana Pop.

Acea echipă cu adevărat de aur a Minaurului era antrenată de Lascăr Pană. Secund era Petre Avramescu. Jucători: Nicolae Neșovici, Mircea Petran, Olimpiu Flangea, Alexandru Stamate, Doru Porumb, Sorin Rădulescu, Maricel Voinea, Iosif Boroș, Ioan Marta, Gheorghe Covaciu, Mihai Mironiuc, Iosif Oros, Nicolae Voinea. Medicul echipei era dr. Coriolan Pop.

Erau vremuri în care la meciurile Minaurului sala sporturilor din Baia Mare gemea de spectatori, nu mai aveai loc să arunci un ac. Vremuri în care oricărui adversar ajungeau să-i tremure genunchii auzind vuietul tribunelor. O sală întreagă strigând: ”Mi-na-ur! Mi-na-ur!”. Au fost vremuri în care niște sportivi de excepție ne-au bucurat nemăsurat, colorându-ne zilele, îndepărtând cenușiul din ele. Iar pentru tot ce ne-au dăruit, nouă și acestui oraș, se cuvine să-i prețuim.

Tiberiu Sabo

Sursa foto: ”Amintiri de (Min)aur”

Citește și