Cu ”a fost odată” încep cam toate poveștile. Cu deznodămintele lor ticluite cu dibăcie, cu povețe, cu învățături, cu toate cele de luat aminte. În Baia Mare a fost odată o poveste numită Maricel Voinea. Parte specială din povestea care se chema Minaur.
Unii spun că statuile nu au suflet. Posibil, poate că tocmai de aceea lui Maricel Voinea nu i s-au ridicat statui în Baia Mare. El însă rămâne, pur și simplu, în sufletul atâtor oameni care l-au văzut jucând, fără a tânji spre statui. Iar acești oameni nu au fost deloc puțini. Sala sporturilor din Baia Mare era plină ochi când juca odinioară Minaurul, cu Maricel, Boroș, Petran, Neșovici, Mironiuc, Covaciu, Marta, Rădulescu. Și alți handbaliști de ispravă, care au făcut ca Minaurul să însemne bucuria de a umple până și scările sălii sporturilor.
Un sportiv mereu chibzuit, Maricel Voinea nu a ieșit în față vreodată cu declarații alunecoase ori abrazive. A rămas în tihna lui chiar și după ce a inventat ”efectul Maricel”, când te uitai uluit la minge și nu știai cum se face că intră în poartă. Și-a văzut de calea lui. Or acest lucru se cuvine a fi prețuit. Bucuriile aduse de Maricel Voinea băimărenilor de-a lungul timpului sunt prea mari ca să încapă într-o poartă ticsită de mingi de handbal.
Astăzi e ziua lui Maricel Voinea. Respect și la mulți ani, domnule Voinea!
Tiberiu Sabo
Sursa foto: Facebook/ CS Minaur
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
