Share
„Soare răsare” în handbalul feminin băimărean și „soare apune” în cel masculin

„Soare răsare” în handbalul feminin băimărean și „soare apune” în cel masculin

Pregătirile pentru noul sezon sunt în toi la echipele de handbal ale CS Minaur Baia Mare. Din păcate cu un picior se calcă destul de stângaci accelerația și cu celălalt la maxim frâna.

Știm de acum că ambele echipe sunt clasate pe un loc ce permite participarea în cupele europene. Site-ul minaur.ro ne explică detaliat cum echipa feminină are un loc garantat și șanse să joace direct în grupele reformatatei competiții European Handbal League, aceași în care ar putea participa și echipa masculină, însă începând cu tur preliminar eliminatoriu.

La fel știm sigur și că bugetul alocabil de către autoritatea locală pentru noul sezon nu va fi suficient sub nici o formă pentru performanțe decente cu ambele echipe. Sub o formă sau alta se vor face economii și sacrificii (sau sacrificări).

O handbalistă de la „soare răsare” pentru echipa feminină

În continuare e liniște de mormânt la nivel de comunicare a planurilor de viitor la CS Minaur Baia Mare, echipă finanțată din banii contribuabililor băimăreni. Au ajuns cluburile adverse să anunțe care sunt jucătorii care vin la Baia Mare. E și cazul braziliencei Larissa Araújo, căreia fosta echipă, U Cluj, i-a mulțumit oficial la despărțire și i-a urat succes la Minaur Baia Mare. Suporterii băimăreni nu merită se pare un anunț oficial. Chiar și wikipedia știe care sunt jucătoarele aflate pe lista de achiziții a băimărenilor. Conform acestora lista actuală conține la sosiri nume deja anunțate de DirectMM.ro cu peste două luni în urmă: Eliza Buceschi, Ana Maria Tănăsie, Larissa Araújo, Jovana Kovačević, Filippa Idéhn și Mikaela Massing. Mai mult, site-uri cu credibilitate precum handball-planet.com ne anunță la rândul lor ceea ce, din motive aparent inexplicabile, CS Minaur amână să facă public. O explicație a liniștii se pare că e o directivă de la top conform căreia, din aceleași motive financiare, conducerilor sportive ale celor două echipe li s-a cerut să încerce să revizuiască chiar și contracte recent semnate sau să renunțe la unele „ținte” mult prea costisitoare, sub pretextul, dealtfel real, al crizei provocate de pandemie. Așa a dispărut de pe lista de achiziții suedeza Nathalie Hagman și se pregătesc sau chiar s-au decis alte debarcări sonore.

Se caută mai departe jucători cu potențial, dar cu salarii cât mai mici. Căutările au dus până la „soare răsare”, în orientul îndepărtat, unde a fost găsită Fujita Asuka, o japoneză de 24 de ani, care din 2018 evoluează în campionatul german, la Borussia Dortmund. Fujita este extremă dreapta și internațională a Japoniei, pentru care a jucat la ultimele două campionate mondiale și alături de care este medaliată cu argint la Campionatul Asiei în 2017 și 2018. Ea a înfruntat și România la mondialul din decembrie 2019, când Japonia a câștigat detașat cu 37-20, Fujita marcând  4 goluri, dar și la Trofeul Carpați din iunie 2019, România învingând atunci cu 28-27.

Pe cine sacrifică CS Minaur Baia Mare?

În mod providențial numele ei în japoneză, 藤田明日香, simbolizează belșugul și iluminarea. Astfel numele de familie, Fujita, este alcătuit din cuvintele „glicina japoneză” (o floare asemănătoare salcâmului) și „câmp de orez”, ambele sugerând belșugul. Numele mic, Asuka, are la bază cuvintele „soare”, „lumină” și „aromă”, alcătuind împreună simbolul iluminării.

Din păcate e greu de crezut că vor fi de vreun folos aceste simbolistici. Nici belșug, nici iluminare nu pare să ne aducă sezonul viitor.  Situația financiară e atât de complicată că s-a ajuns la luarea unor decizii radicale și, credem noi, iraționale. Cea mai dureroasă pentru handbalul băimărean e sacrificarea viitorului uneia dintre cele două echipe de handbal, astfel ca cealată să poată performa cât de cât decent în sezonul ce urmează. Care va fi aceasta? Suporterii băimăreni vechi, care au trecut prin foc, prin spăngi, prin glonți, prin fum, prin mii de baionete alături de acest club suntem siguri că au o bănuială sumbră. O vom confirma într-un material viitor.

Rafael HEKMAN

Foto: handball-world.news


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


1 Comentariu în această postare

  1. Suporter Minaur

    Vor fi sacrificati baietii, evident, am mai trecut prin asta, desi Minaur inseamna in primul rand, prin traditie, handbal masculin. Daca nu se vor gasi sponsori privati, sau alte surse de finantate, va fi jale. Si abonamente se vor vinde probabil mai putine pe motiv de distantare fizica. Asteptam cu interes anunturi oficiale referitoare la transferuri, e jenant ca suporterii sa afle din alte surse aceste informatii. Campionatul s-a incheiat si cluburile isi anunta loturile. Fagaras i-a anuntat pe Tenghea si Brajovic. Bistrita a anuntat reintoarcerea portarului Mazareanu.

    Răspunde

Lasă un comentariu