La 62 de kilometri de Baia Mare, în comuna Coroieni, se află Drăghia, un sat mic, însă care ascunde o adevărată bijuterie. Mai exact, este vorba de biserica veche, astăzi monument istoric. Biserica de lemn din Drăghia a fost contruită pe o colină nordică a satului în anul 1706, iar hramul acesteia este „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril”.
Potrivit unor scrieri ale fostului preot din Drăghia, Petru Radu (decedat în anul 2007), „forma poligonală îi conferă o notă aparte, şarpanta are penţi piezişe, turn de mărime obişnuită ce adăpostea odinioară clopotele. În vârf e crucea cu şapte braţe şi păunul alături, semn al creştinismului în primele veacuri şi al biruinţei. Intrarea e laterală spre miazăzi, având în stânga inscripţia chirilă «Anul Domnului 1706, Octombrie 14», iar deasupra uşii stă scris «Bot Grigore Meşter»”.
Referitor la interior și atmosferă, părintele scrie: „Interiorul a fost zugrăvit de Petre din Preluca «Am zugrăvit Petre». Pictura e în ulei pe pânză şi lemn. Scenele predominante sunt din Vechiul Testament: Scara lui Iacob, Carul lui Ilie. Mironosiţele şi alte chipuri de sfinţi întregesc tabloul pictural. Pe boltă apare Sfânta Treime. În altar, pictorul i-a zugrăvit în mărime naturală pe cei doi Arhangheli, patronii spirituali ai lăcaşului. Ocrotită de intemperii devastatoare, biserica de lemn de stejar păzeşte cetetea de 300 de ani. Privind o vezi şi simţi credinţă, istorie, cultură, statornicie. Ea este simbolul credinţei noastre ortodoxe, a continuităţii noastre în acest spaţiu nordic. Aici ne sunt rădăcinile. Câţi paşi oare i-or fi trecut pragul, câţi prunci vor fi primit aici Pecetea Darului Duhului Sfânt sau câţi tineri s-au unit prin Taina Cununiei? Câţi răposaţi au primit alinare sufletească în urma stăruinţelor înălţate aici? La câte rugăciuni, la câte cereri, la câte plânsete n-au fost martori aceşti pereţi înegriţi acum de vreme? Preoţi, rând pe rând au săvârşit Sf. Liturghii ce răsunau înălţător ca în marile catedrale ale lumii.
Mântuitorul în chip nevăzut s-a jertfit de-atatea ori pe acest altar, mântuind cu sângele si trupul Său suflete. În duminici şi Sfinte Sărbători, bătrânii «albiţi de zile grele» îşi purtau nepoţii de mână prin ţintitimul presărat cu morminte, ca apoi să se aşeze tăcuţi la umbra bisericii noastre. Trăim cu această biserică, ne identificăm cu ea. Vremurile s-au scurs tăcute. Generaţii după generaţii s-au întors în pământul din care au fost zidite. Biserica e tot aici, ne aşteaptă, ne ocroteşte, ne cheamă la comuniune cu Dumnezeu. Îmbrăcată în haine de sărbătoare, purtând emblema unor vecuri tulburi, biserica e astăzi mai vie, mai măreaţă ca oricând”.
Anual, numeroși turiști vizitează monumentul istoric. „Deschid biserica de lemn din Drăghia tuturor celor care doresc să o viziteze și să îi cunoască povestea. În special vara, vizitatori de toate categoriile cer să vadă biserica. De cele mai multe ori sunt pasionați de fotografie, de artă sau de cultură, atât români, cât și străini. Vin cu mașini, cu biciciclete sau motociclete și pornesc cu gândul să străbată întreaga Țară a Lăpușului. Deși slab promovată în circuite turistice, mă bucur că an de an numărul turiștilor crește și, mai ales, sunt fericită când vin grupuri de pelerini ortodocși”, spune Patricia Săsăran, supraveghetor muzeu.
Foto: Vlad Săsăran
L.C.H.
