Unui artist i se va părea simplu să contureze un chip în câteva secunde. Unui profan într-ale desenului – nu. Aici e diferenţa. Şi ea se cheamă simplu: talent. În fond, ce e talentul? Aş spune… o frământare, o nelinişte, o dorinţă de exprimare, o emoţie, un gest creator care curge firesc şi se detaşează la fel de firesc.
De la Liceul de Artă la Metalurgie…
Inginer metalurg, absolvent al unei generații pentru care reușita la Politehnică însemna un pașaport în alb spre o carieră profesională de succes, Stelian Blagoslov rămâne tributar creației: de la desen şi caricatura de presă, până la decoraţiunile şi lucrările din metal, pe care le-a expus în ţară şi în străinătate, în spaţii frecventate de mari cunoscători şi consumatori de artă. Un dialog cu Stelian Blagoslov e o călătorie sentimentală într-o lume în care mediocritatea nu s-ar simţi prea confortabil. „Mi-aș fi dorit să pot trăi din meseria mea de inginer metalurg, dar viața mi-a rezervat alte provocări. Ani de zile, am lucrat cu metalul în diverse forme ale lui. Am început pe la 20 de ani, când am fost angajat ca oțelar într-unul din vestitele ”combinate” ale lui Ceaușescu. Acolo m-am familiarizat cu fluiditatea metalului, cu toate stările prin care acesta putea trece.
Am învățat ce înseamnă metalul turnat, laminat, forjat și tratat tehnic. Am învățat că metalul îmi poate fi prieten și dușman, că poate fi o formă brută, definită sau un obiect deosebit și de un rafinament pe care doar ceasornicarii elvețieni știu să-l pună în valoare.”
Pasionat de desen, Stelian Blagoslov a urmat primele opt clase la Liceul de Artă din Baia Mare. „Toată viața mea am desenat. Încă din gimnaziu, la Liceul de Artă din Baia Mare am avut dascăli care mi-au insuflat dragostea pentru frumos, pentru artă, pentru lucruri deosebite”. Însă în acea perioadă, liceele vocaţionale se desfiinţaseră, iar admiterea la facultăţile de artă era o aventură chiar şi pentru cei foarte talentaţi, pentru că locurile erau mult prea puţine. ”N-am făcut artă. Am făcut ingineria pentru că, în acele vremuri, ingineria era una dintre cele mai «tari» opțiuni. Erai, cum s-ar spune, realizat dacă absolveai Politehnica. Însă, toate socotelile «de-acasă» s-au năruit odată cu prăbușirea sistemului creat de Ceaușescu”. N-a făcut carieră din artă, a experimentat în timp diverse profesii, însă niciodată n-a stat departe de creaţie.
… şi înapoi la artă…
Când ai talent, nu prea poți să-l ascunzi. Iese la iveală ca untdelemnul deasupra apei. Frământările vin, te macină, nu-ți dau pace și-ți trebuie un timp, o vreme a maturizării poate, până ți le definești ție, până descifrezi ce mesaj îți transmit din propriile tale străfunduri. Și, chiar dacă viaţa ți-a fost orientată spre altceva, tot artă vei face, chiar dacă nu vei absolvi o facultate de profil. ”De cele mai multe ori când ne referim la creație, aducem în discuție și talentul Este foarte interesant faptul că talentul este una dintre acele necunoscute care nu poate fi explicit științifică. Nu are nicio legătură cu nimic. Nu îl poți învăța, nu se moștenește genetic și nu are legătură cu locul în care te-ai născut. Și totuși este prezent în societatea care ne înconjoară și are infinite forme de manifestare. Din păcate, foarte puțini oameni talentați ajung să-și creeze o carieră pe baza talentului pe care îl au” – spune Stelian Blagoslov
În fond, unde sunt demarcaţiile? Cine stabileşte cât eşti de valoros? Propriu-ţi talent, concurenţa, o şcoală de artă, criteriile unei caste, comercianţii de artă? Sau, poate publicul? Emoţia pe care acesta o resimte la întâlnirea cu opera ta? Aici e paradoxul si drama celor care, deşi sunt extrem de talentaţi, n-au absolvit o şcoală de artă. Iar Stelian Blagoslov este un exemplu relevant în acest sens. Lucrările sale sunt, aşa cum îi place să le numească, rodul unor frământări, al unor căutări, al unor stări.
”Am fost o viață întreagă fascinat de forme, fascinat de frumos și mai întotdeauna atras de lucrurile sau stările mai aparte. Plecând de la forme, continuând cu ideea că e foarte important să încerci, să experimentezi și să ai dorințe, încercând să găsești modalități de exprimare, de comunicare cu cei care te înconjoară, m-am trezit într-o bună zi modelând bucăți de metal, încercând să le dau forme, să transmit niște stări, gânduri sau dorințe”.
Expoziţii în Spania
A stat ani bun departe de ţară. Creaţiile sale au fost remarcate de colecţionarul de artă Jesse Jay, care le-a expus la galeria sa – Marbella – în Spania. Văzând cum valoarea unei piese cumpărate cu 850 euro, ajunge a doua zi în expoziţie la 4300 euro, Stelian Blagoslov a conştientizat cât de important este rolul unui comerciant de artă. „Ca să ajungi la un nivel înalt trebuie să-ţi găseşti un comerciant. De foarte puţine ori, valoarea unui lucrări de artă are ceva în comun cu actul de creaţie. Comerciantul contează mai mult decât creatorul. Nu ai decât două şanse în artă: să te scalzi în mediocritate sau să mergi mai departe. Veniturile vin de la cunoscători şi consumatori. Comercianţii nu lucrează cu artişti, ci doar cu galerii”. Lucrările sale au fost expuse în galerii, în holurile unor mari hoteluri şi în diverse alte spaţii.
Spune răspicat că nu se erijează într-un mare cunoscător de artă, cu atât mai mult cu cât nu este absolvent al unei facultăţi de profil, şi că doreşte doar să se exprime, să transmită o emoţie, o stare. „M-am gândit că prin formă trebuie să transmit ceva, cu atât mai mult cu cât oţelul este un material rece. Am făcut de toate, de la obiecte de decor, la lămpi, sfeşnice, suporturi etc.”
”Doamna misterioasă” s-a vândut cel mai repede
Fiecare din lucrările sale exprimă o stare, o emoţie. Fiecare are o poveste. Lucrarea care i-a fost cea mai dragă, ”Doamna misterioasă” s-a vândut şi cel mai repede. Îmi arată o lucrare de-o eleganţă desăvârşită. De la distanţă pare un arc, dar este imaginea trofeului pentru un concurs de golf. De fapt, un jucător de golf stilizat. ”Am primit comanda şi l-am făcut imediat. Nimeni n-a avut nicio obiecţie”. Vorbeşte despre materiale, despre comenzile pe care le primeşte, despre dorinţa de a mai spune şi de a mai face lucruri. „Majoritatea lucrărilor mele nu au expresie facială, sunt androgini… Oţelul e un material rece și m-am gândit ca prin forma lucrărilor să transmit căldură și emoţie.”
Puțină lume mai știe că Stelian Blagoslov a creat logo-ul cotidianului ”Glasul Maramureşului”
Îşi aminteşte apoi cum, la început de 1997, un prieten metalurg, convertit la presa de performanță, i-a cerut să facă logo-ul cotidianului Glasul Maramureşului. S-a gândit că biserica de lemn este cel mai reprezentativ simbol al judeţului. Şi are o mulţumire că desenul său apare pe piaţă, odată cu ziarul, în fiecare zi, de vreo 23 de ani De altfel, în acest ziar a publicat, zilnic, multă vreme caricatură de presă, o noutate în media locală de la acea vreme
Și gânduri creatoare încă îi dau tărcoale. Poate să facă un album, să spună lucruri, să-şi expună lucrările. Pentru că timpul trece mult prea repede. Rămâne o durere demarcaţia destul de artificială şi de rigidă dintre artiştii cu patalama şi ceilalţi care, chiar talentaţi fiind, n-au o diplomă de specialitate… ”Repet: nu m-am erijat într-un mare cunoscător de artă. Vreau doar să mă exprim, pentru că am constatat că lucrările mele tulbură, pentru că vin dintr-o complicată frământare interioară. Chiar dacă au mai fost uneori şi şicanări din diverse părţi, din diverse medii…”
Dana G. BUZURA
Mai multe lucrări puteți vedea aici 1 și aici 2.
