Se schimbă Consiliul de Administrație la Aeroportul Internațional Maramureș. Ce se știe sigur și ce urmează - 2 minute în urmă
„Culori pentru pace”: evenimentul care va marca, în acest an, împlinirea a 1460 de zile de la începutul războiului din Ucraina, la Sighetu Marmației - 48 minute în urmă
Comuna Ieud a obținut specializarea „Patrimoniu cultural material”, recunoscută la nivel național și internațional - 1 oră în urmă
Teatrul de Păpuși „Spiriduș” din Satu Mare a ajuns și la preșcolarii din comuna Fărcașa - 1 oră în urmă
Reconfirmare la nivel național: Antrenorul băimărean Dan Goron, reales Secretar General al Federației Române de Taekwon-Do ITF - 2 ore în urmă
Echipa EXOROS a Colegiului Tehnic „George Barițiu” Baia Mare a obținut locul II la competiția Meet the Techs 2026 - 2 ore în urmă
Opt ATV-uri noi pentru supravegherea frontierei montane au ajuns la ITPF Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Cum a reușit Guvernul să piardă peste 140 de milioane de euro dintr-o taxă de 25 de lei - 2 ore în urmă
Peste 650 de sancțiuni, într-o săptămână, pentru șoferii care au depășit viteza legală - 2 ore în urmă
Victorie la scor de set de tenis pentru CS Minaur în al doilea amical al anului - 3 ore în urmă
Vaccinare în România: 95.940 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech au sosit azi în România
Azi, 26 ianuarie, au sosit în România 95.940 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 95.940 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează:
– Centrul Regional de Distribuție București: 4.680 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Brașov: 11.700 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Cluj: 12.870 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Constanța: 14.040 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Craiova: 16.380 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Iași: 11.700 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 24.570 doze.
„În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București. Reamintim că la data de 15 ianuarie a debutat Etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, țara noastră primește cota corespunzătoare din tranșele de vaccin livrate la nivelul Uniunii Europene”, au explicat reprezentanții CNCAV.
„Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă. În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat revenirea la programul inițial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie și va crește numărul de doze în jurul datei de 15 februarie”, au mai arătat reprezentanții CNCAV. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea Prim-ministrului.
DirectMM.ro















