Atelierele de vacanță continuă la Muzeul Satului Baia Mare: Copiii au învățat să croșeteze, să cioplească și să creeze din fibre naturale - 1 oră în urmă
Biblioteca Orășenească Vișeu de Sus a dat startul programului „Biblioteca, prietena ta de vară” - 1 oră în urmă
„Magia cristalelor” – expoziție aniversară cu flori de mină din Maramureș, vernisată la Tulcea - 1 oră în urmă
PS Timotei Sătmăreanul, în mijlocul celor peste 200 de participanți la Tabăra de vară „Credință, rugăciune și comuniune” de la Bloaja - 2 ore în urmă
Conf. univ. dr. Delia Suiogan prezintă specializarea Etnologie pentru viitorii studenți - 2 ore în urmă
Au început lucrările la Parcul de Specializare Inteligentă din Șomcuta Mare - 3 ore în urmă
Expoziția „Amintiri din sat”, semnată de Horațiu Crișan, vernisată la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației - 4 ore în urmă
Fuego sărbătorește 50 de ani printr-un concert aniversar alături de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” - 4 ore în urmă
Mihai Andrei Țînțar a reprezentat cu mândrie România la Campionatele Mondiale de Orientare 2026 - 5 ore în urmă
Flykick Team Baia Mare, rezultate frumoase la Campionatul Național de înot pentru cadeți 12-13 ani - 5 ore în urmă
Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare va fi dotat cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale
A fost demarată o nouă investiție importantă pentru sănătatea maramureșenilor. Mai exact, se dotează Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale.
Valoarea investiției este de 693.000 de euro, iar finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Termenul de finalizare al proiectului este noiembrie 2024.
„Sănătatea maramureșenilor a fost, este și rămâne o prioritate pentru mine. Avem un portofoliu de proiecte de aproape 120 de milioane de euro, doar la acest capitol, cu care mă mândresc și pe care am reușit să îl realizez de la zero în acest mandat, împreună cu echipa mea din Consiliul Judeţean. O parte dintre acestea au fost finalizate deja, altele se află în diverse etape de implementare. În urma mea, la președinția administrației județene, rămân spitale reabilitate și moderne, specializări și servicii medicale noi, dar și condiții mai sigure de spitalizare pentru maramureșeni.
Sistemul sanitar din România întâmpină multe probleme, iar infecțiile nosocomiale sunt printre cele mai grave, afectând un număr considerabil de pacienți internați. Cauzele sunt multiple, de la condițiile igienico-sanitare precare până la dotările insuficiente. M-am străduit să aduc spitalele maramureșene din subordinea Consiliului Județean la un nivel superior prin investițiile realizate pentru reabilitarea lor, pentru asigurarea unor condiții decente și dotarea cu aparatură medicală modernă. Toate acestea din dorința de a proteja sănătatea maramureșenilor.
La Spitalul de Boli Infecțioase avem astăzi în lucru șantierul prin care construim un nou corp de clădire, extindem ambulatoriul integrat și vom asigura noi specializări medicale necesare. În paralel, aducem aceste echipamente moderne, printre care se numără analizorul automat de microbiologie MALDI-TOF, autoclave, hote bacteriologice și multe altele, menite să reducă riscul infecțiilor nosocomiale. Prin acest demers, facem un pas înainte pentru a ne asigura că spitalele din Maramureș devin mai sigure și mai eficiente.
Mulțumesc din suflet echipei care se ocupă de acest proiect. Le doresc colegilor mei succes în implementarea proiectului și sunt convins că împreună vom continua să generăm noi investiții necesare pentru Maramureș”, transmite Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș.















