Numeroase grupuri de colindători au adus vestea Nașterii Domnului și astăzi la Catedrala Episcopală Baia Mare - 1 oră în urmă
A fost inaugurat pasajul de la Italsofa - 1 oră în urmă
Percheziții pentru trafic de droguri. Trei persoane au fost reținute - 2 ore în urmă
Inovație și sustenabilitate: elevii de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” au realizat ornamente pentru brad, folosind tehnologia modernă - 2 ore în urmă
Senatul a aprobat legea stagiului militar voluntar - 2 ore în urmă
Festivalul de Handbal Juvenil, în Baia Mare - 2 ore în urmă
Tinerii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare au colindat la centrul Asociației Esperando - 2 ore în urmă
Târgul caritabil de Crăciun de la Colegiul de Arte Baia Mare a fost un adevărat succes - 3 ore în urmă
Concert de colinde caritabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare - 3 ore în urmă
Polițiștii sigheteni i-au primit cu brațele deschise pe colindători - 3 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: „Haideți să liniștim vocile negative, să ne eliberăm de iluziile care ne țin pe loc și să eliberăm potențialul din noi”
În viața fiecăruia dintre noi există momente în care ne simțim blocați, parcă suntem incapabili să mergem mai departe, să avansăm spre ceea ce-am visat, ce-am dorit. De foarte multe ori, aceste piedici nu sunt provocate de factori externi, ci de propriile noastre gânduri.
Gândurile repetitive generează emoții și emoțiile generează comportamente, acțiuni, sentimente. De aceea e important să fim atenți ce “învârtim” în cap în fiecare zi. Schimbând gândirea ne schimbăm viața. Nu putem avea două gânduri în același timp. Trebuie să alegem.
Așadar, îndoiala de sine, frica de eșec și dialogul interior negativ se transformă adesea în bariere puternice care ne împiedică să ne atingem potențialul.
Aceste piedici mentale, oricât de reale ar părea, nu sunt decât proiecții ale nesiguranțelor noastre. E precum un film de ficțiune, pare adevărat, dar nu este. Ele nu reflectă adevărata noastră valoare sau capacitate, ci sunt rezultatul unor frici adânc înrădăcinate și al unor concepții greșite. Totuși, din păcate, le oferim o putere imensă, permițându-le să ne controleze acțiunile și să ne țină pe loc.
Este momentul să ne rupem aceste lanțuri mentale și să vedem îndoielile și temerile așa cum sunt cu adevărat —doar niște povești pe care ni le-am spus sau încă ni le spunem singuri. E timpul să rescriem aceste povești, să le înlocuim cu încredere, curaj și credință în propriile forțe. Țineți minte, creierul nu face diferența între ce e real sau nu, el doar execută ce-i spunem mereu. Ceva de genul: “- Dorința ta e lege pentru mine!”. El este un bun executant.
Cultivarea unei mentalități de creștere, de adaptare și determinare este ceea ce e necesar pentru a ne elibera de limitele autoimpuse. Frica e cel mai mare dușman. De frică am nevoie doar când viața mi-e pusă cu adevărat în pericol, dar, de cele mai multe ori, ne întreținem frica singuri prin propriile gânduri. Un pic de curaj avem nevoie. Curajul nu înseamnă absența fricii, ci cu toate că simțim frica… să mergem mai departe. Doar așa există creștere. E necesar să credem în noi înșine, în abilitățile noastre și în meritul nostru de a atinge succesul. Fiecare știe ce reprezintă succesul pentru el. De la a depăși o fobie, un atac de panică, o anxietate socială până la a dezvolta o afacere. Este esențial să fim dispuși să ne asumăm riscuri, să ieșim din zona de confort și să înfruntăm necunoscutul cu o inimă deschisă.
Doar atunci când reușim să depășim aceste bariere mentale putem să ne dezlănțuim adevăratul potențial, să ne îndeplinim obiectivele și să trăim viața la care am visat mereu. Așadar, haideți să liniștim vocile negative, doar să le observăm, să ne eliberăm de iluziile care ne țin pe loc și să eliberăm potențialul din noi. Lumea așteaptă să strălucești! Resursa e în tine!
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
















