Felul în care am fost iubiți și îngrijiți în copilărie rămâne în noi ca o amprentă, chiar dacă de multe ori nu suntem conștienți de asta. Psihologia modernă, prin studiile de pionierat ale lui John Bowlby și Mary Ainsworth, a demonstrat că în primii ani de viață învățăm, de fapt, cum să iubim și cum să cerem iubire.
Această amprentă, pe care specialiștii o numesc „stil de atașament”, se poate observa mai târziu în toate relațiile noastre de iubire și prietenie. Există patru mari stiluri de atașament. Primul este atașamentul securizant, caracterizat de încredere și echilibru emoțional. Persoanele care au avut parte de părinți disponibili și atenți știu că pot conta pe ceilalți și îndrăznesc să fie vulnerabile, fără teama că vor fi respinse.
De pildă, cineva cu atașament securizant poate vorbi deschis cu partenerul despre ce simte și are încredere că va fi ascultat, chiar și în momente dificile. La polul opus, există atașamentul anxios, care apare atunci când părinții au fost calzi, dar imprevizibili. Copiii cresc într-o stare de incertitudine și, ca adulți, pot deveni temători și suspicioși în relații. De exemplu, Cristina devine neliniștită dacă partenerul ei nu răspunde imediat la mesaje, pentru ea, lipsa unui „da” rapid e semnul unui posibil abandon, nu doar o întârziere banală. Atașamentul evitant apare atunci când părinții au fost reci sau respingători.
Copiii învață să-și reprime nevoia de apropiere și să devină prea independenți. Adulții cu acest tipar pot părea rezervați sau distanți, pentru că au învățat devreme că nu se pot baza pe ceilalți. Așa poate fi de exemplu, cazul lui Andrei, care preferă să-și ascundă temerile și să evite discuțiile despre emoții, chiar și cu persoana pe care o iubește. Cel mai fragil dintre toate este atașamentul dezorganizat, rezultat al unor medii instabile, cu abuz sau neglijare gravă. Copiii cresc confuzi, persoana care ar trebui să-i ocrotească e și cea care îi sperie.
La maturitate, asta se poate traduce printr-o pendulare între dorință de apropiere și o teamă copleșitoare de respingere. Ioana, de pildă, își dorește să fie iubită, dar de îndată ce simte că cineva se apropie prea mult, retrăiește vechea teamă și se îndepărtează brusc. Aceste tipare nu sunt neapărat bătute în cuie. Studiile arată că, deși formate devreme, stilurile de atașament pot fi remodelate prin relații stabile și sigure. Conștientizarea lor este un prim pas spre schimbare, ne ajută să înțelegem de ce repetăm anumite scenarii și cum putem rupe cercul.
Psihologia dezvoltării ne arată că vindecarea nu înseamnă să uităm trecutul, ci să-l integrăm cu compasiune, astfel încât să putem construi relații bazate pe încredere, nu pe frică.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Examenul e al copilului. Dar tonul din casă e al tău
