Andreea Ghițiu a lansat un proiect de suflet la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului - 11 ore în urmă
Portret de artist: Ioana Călăuz, poezia ca formă de libertate - 13 ore în urmă
Ovidiu Oanță, băimăreanul de cursă lungă devenit un reper al știrilor naționale - 13 ore în urmă
Seceta începe să lase robinetele fără apă în Maramureș - 13 ore în urmă
Nadia Comăneci a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității din Montreal - 14 ore în urmă
Mâine, recital de pricesne la Berința la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului - 14 ore în urmă
Să îl cunoaștem pe Andrei Coteț, un tânăr cu visuri mărețe în producția muzicală! - 15 ore în urmă
De astăzi, vinietele din Bulgaria sunt mai scumpe. Noile tarife pentru șoferi - 15 ore în urmă
Povestea Mănăstirii din Băsești - 15 ore în urmă
Patrimoniul maramureșean unește culturi: Eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Prieteniei, la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 16 ore în urmă
În perioada stării de urgență, la Spitalul Județean Baia Mare au venit pe lume 364 de copii
În perioada în care comunitatea a fost greu încercată de epidemia de coronavirus, în secția Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare (SJUBM), sute de mici eroi au adus o mare bucurie familiilor lor. Mai exact, între 16 martie – 15 mai 2020 (perioada stării de urgență) s-au născut 364 de copii, dintre care 198 de băieți și 166 de fete, cu greutate cuprinsă între 1400 și 4960 de grame.
Totalul nou născuților înregistrați până la data de 1 iunie a fost de 974, mai mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut (910). În prima jumătate a anului curent s-au născut 505 băieți și 469 de fete. Cea mai mică greutate la naștere a fost de 600 de grame, în timp ce greutatea cea mai mare a fost de 4960 grame.
Neonatologia este locul în care începe viața, un loc în care comunicarea dintre obstetrician, neonatolog și părinți este extrem de importantă, pentru ca venirea pe lume și îngrijirea nou născuților să se realizeze în cele mai bune și sigure condiții. Sunt situații în care se duce o adevărată bătălie pentru ca cei mici să supraviețuiască.
„Prematuritatea și trecerea prin terapie intensivă neonatală este o poveste tristă, înfricoșătoare pentru părinți, dar și plină de satisfacții când mergi acasă. Acolo faci cunoștință cu teama, cu urcușuri și coborâșuri, cu vise împlinite sau neîmplinite. Când ai în față un copil minuscul, cu piele subțire ca hârtia, cu ochii ce nu se pot deschide încă, cu aparate care țipă, cu cabluri, cu branule … Totul se trăiește la altă intensitate, te bucură cele mai mărunte lucruri: primul mililitru de lapte primit, primele 10 g luate în greutate, prima zi fără oxigen, prima zi fără incubator, primul contact skin-to-skin, prima îmbrățișare adevărată și lacrimile șterse pe chipul mamei”, declară dr. Margareta Pîrvănoiu, medicul șef al secției Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare.
Specialiștii își amintesc, cu emoție, cazul unui nou născut, venit pe lume la începutul anului curent, mult înainte de termen, cu o greutate de puțin peste 1 kilogram ,și care a necesitat manevre de resuscitare din prima clipă a vieții.
“Nou născutul a avut vârsta gestațională de doar 30 de săptămâni, o greutate la naștere de 1100 grame și a necesitat manevre de resuscitare încă de la început. Dar cu întreaga noastră implicare, dragostea familiei și o putere greu de imaginat într-un trup atât de fragil, copilașul a câștigat lupta pentru viață și, la 46 zile de la naștere, a fost externat cu o greutate de 2540 de grame, cu alimentație exclusiv la sân, cu zâmbetul și muțumirea mamei întipărite pe chip, când pășea dincolo de pragul maternității”, povestește dr. Margareta Pîrvănoiu.














