În data de 10 aprilie 2001, Olanda a devenit prima țară din lume care a adoptat oficial o lege ce legalizează eutanasia și sinuciderea asistată pentru pacienții aflați în faze terminale ale unei boli, sub un set strict de condiții medicale, etice și legale. Legea, care a intrat în vigoare după un an, pe 1 aprilie 2002, a fost adoptată după ani de dezbateri intense în societatea olandeză, marcând un moment istoric care a schimbat radical perspectiva globală asupra dreptului la o moarte demnă.
Potrivit noii legi, eutanasia este permisă doar dacă:
– pacientul solicită în mod voluntar și repetat întreruperea vieții,
– suferința este considerată insuportabilă și fără perspectivă de ameliorare,
– medicul și un al doilea specialist confirmă diagnosticul și condițiile,
– procedura este raportată și evaluată de comisii regionale independente.
– Belgia a urmat exemplul Olandei în 2002, legalizând eutanasia în condiții similare. Mai mult, în 2014, a devenit prima țară din lume care a eliminat orice limită de vârstă, permițând și copiilor suferinzi în faze terminale să ceară eutanasie, dacă sunt în deplină capacitate de discernământ și cu acordul părinților.
– Luxemburg a adoptat o legislație similară în 2009.
– Canada a legalizat eutanasia în 2016 și a extins-o după câțiva ani, în 2021, pentru pacienții cu suferință psihică persistentă, deși nu terminală.
– Columbia a dezincriminat eutanasia în 1997, dar doar în 2015 s-au emis reglementări concrete care să o facă aplicabilă.
– În SUA, doar anumite state (precum Oregon, Washington, California, Vermont, Colorado, New Mexico și Maine) permit sinuciderea asistată, dar numai pentru pacienții în stadiu terminal.
– Australia a adoptat legi privind moartea asistată în mai multe state, începând cu Victoria în 2017, urmată de alte regiuni precum Australia de Sud și Queensland.
– Elveția permite sinuciderea asistată încă din anii ’40, dar nu eutanasia activă, și fără a impune ca pacientul să fie cetățean elvețian, motiv pentru care a apărut și fenomenul turismului pentru moarte asistată.
Legalizarea eutanasiei și a sinuciderii asistate a divizat profund societățile. Susținătorii susțin că demnitatea umană implică libertatea de a decide sfârșitul vieții, în timp ce oponenții, în special cei din rândul organizațiilor religioase, consideră că viața este sacră, indiferent de contextul suferinței.
Criticii legilor olandeze sau belgiene invocă riscul de „alunecare morală” , adică posibilitatea ca cerințele să devină din ce în ce mai relaxate. În Olanda, de exemplu, s-a discutat inclusiv despre extinderea eutanasiei la persoane care suferă de bătrânețe „fără perspectivă de viață”, iar acest lucru a stârnit noi controverse.
În Olanda, în anul 2022, peste 8.700 de persoane au ales să își încheie viața prin eutanasie, reprezentând aproximativ 5% din totalul deceselor din acel an. Majoritatea pacienților sufereau de cancer, boli neurologice grave sau afecțiuni multiple asociate bătrâneții.
În Belgia, în 2021, peste 2.700 de cazuri au fost raportate, iar în Canada, peste 13.000 de persoane au solicitat moarte asistată în același an, reprezentând o creștere accentuată de la an la an.
Prin urmare, pe 10 aprilie 2001, Olanda nu doar că a schimbat legislația medicală, ci a deschis o nouă dimensiune a discuției despre viață, suferință, demnitate și alegere. În prezent, tot mai multe țări analizează posibilitatea adoptării unor legi similare, iar subiectul rămâne la granița sensibilă dintre progres și controversă.
Vasile Petrovan
