Vacek – proză de Marian Ilea (XXII) - 10 minute în urmă
Elevii de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” au colindat la Centrul de Zi de Recuperare Esperando - 28 minute în urmă
Mirosul de sărbătoare a pătruns la Centrul Luchian din Baia Mare, în cadrul atelierului de ornat turtă dulce - 1 oră în urmă
Concertul caritabil de colinde și muzică clasică „Poveste de iarnă” va avea loc la Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce” din Baia Mare - 2 ore în urmă
Performanță pentru România la karting, la Rotax Max Challenge Grand Finals - 2 ore în urmă
„Elev informat” – o campanie despre drepturi, responsabilitate și implicare civică în școli și licee - 3 ore în urmă
„Crăciun la Atelier” – expoziție cu vânzare de produse handmade, în Baia Mare - 4 ore în urmă
Prognoză meteo Maramureș–13 decembrie 2025 - 13 ore în urmă
Lăpușencele au lansat colinda „Sărbătorile ne-adună” - 15 ore în urmă
România, la UEFA eEURO 2025 - 16 ore în urmă
„Vor să mă asasineze!” , strigă George Simion
Când credeai că politica românească nu mai poate livra ceva mai spectaculos decât un scandal pe TikTok sau o moțiune picată cu ajutorul colegilor de partid, George Simion, liderul AUR, a decis să ne reamintească că trăim, de fapt, într-un thriller geopolitic cu accente de conspirație mondială.
Invitat într-un interviu găzduit de Steve Bannon, fostul strateg-șef al lui Donald Trump și gazdă a emisiunii „War Room”, Simion a afirmat, cu o gravitate demnă de un film de Oliver Stone: „Se vrea eliminarea mea chiar prin asasinare.”
Declarația a fost făcută cu câteva zile în urmă, în contextul unei discuții despre alegerile din România și despre pericolele care, susține el, pândesc liderii mișcărilor naționaliste din Europa. Comparându-se cu premierul Slovaciei, Robert Fico, victima unei tentative de asasinat în 2024, și chiar Donald Trump, victima altei tentative de asasinat, Simion spune că „acest model ar putea fi repetat și în România, dacă nu suntem vigilenți.”
Contextul în care Simion a ales să își exprime aceste temeri nu este deloc întâmplător. Steve Bannon este un personaj cunoscut pentru susținerea curentelor naționaliste și suveraniste din Europa și SUA, fiind considerat un mentor informal al mai multor lideri populiști. În interviu, Bannon a părut mai degrabă încântat de direcția discuției, încurajând retorica apocaliptică a lui Simion.
„George, ai dreptate să fii îngrijorat. Aceste forțe ale globalismului nu se opresc. Le e frică de patrioți ca tine.”
Într-o altă secvență a interviului, George Simion a declarat că, dacă va câștiga alegerile prezidențiale din 2025, îl va readuce în prim-plan pe Călin Georgescu, cunoscut pentru opinii conspiraționiste și poziționări pro-Rusia.
„Este un om care a înțeles cu adevărat ce înseamnă suveranitatea. Are un plan pentru România, nu pentru Bruxelles,” a spus liderul AUR, stârnind rumoare în mediile politice și presă.
Georgescu este același personaj care, în urmă cu câțiva ani, declara senin că România ar trebui „să se retragă din sistemele de influență globală” și a avut simpatii declarate față de regimul Ceaușescu.
Declarațiile lui Simion au fost preluate rapid de presa românească, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Unii jurnaliști le-au catalogat drept halucinante , alții le-au considerat parte dintr-o „strategie de victimizare menită să mobilizeze electoratul radical”.
Pe rețelele de socializare, utilizatorii s-au împărțit între cei care cred sincer că „sistemul vrea să-l oprească pe George” și cei care au ironizat momentul:„Când n-ai program de guvernare, faci trailer cu tentativă de asasinat.”
Într-un an electoral fierbinte, în care AUR speră să capitalizeze valul de nemulțumiri și naționalism latent, George Simion pare să fi ales calea spectaculoasă, dar riscantă. Aceea a eroului aflat sub asediu. Declarațiile despre asasinat și frauda electorală iminentă par mai degrabă elemente de scenariu decât de strategie politică responsabilă. Dar poate tocmai de aceea prind pentru o parte a electoratului, cărora realitatea nu mai e suficientă. Trebuie condimentată.
Până la alegeri, rămâne de văzut dacă George Simion va reuși să transforme această narațiune într-un avantaj politic sau doar într-un episod viral din seria „România Fantastică”.
Vasile Petrovan













