Astăzi, 19 mai, în chiar prima zi după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat două legi controversate care rescriu modul în care România își gestionează suveranitatea militară în timp de „pace”.
Actele normative permit, printre altele, desfășurarea de misiuni și operațiuni militare în România, chiar și în lipsa unei agresiuni directe, precum și cedarea temporară a comenzii unor unități ale armatei române către structuri militare străine, în funcție de necesitățile unei operațiuni conduse de aliați pe teritoriul țării noastre.
Deși legea vorbește despre „măsuri necesare pentru apărarea valorilor naționale”, contextul rămâne ambiguu și plin de potențial pentru interpretări periculoase. În fond, dacă unități românești pot trece, fie și temporar, sub controlul unor forțe străine, cât din decizia militară mai rămâne în mâna statului român?
Potrivit textului legislativ, aceste măsuri se activează în cazul existenței sau doar al posibilității unor acțiuni sau intenții care pot pune în pericol securitatea națională. După cum se poate vedea, definiția pericolului e vagă, iar în lipsa unor criterii obiective, clare, se deschide ușa unor decizii politice arbitrare sau a unei supuneri aproape automate față de directive externe.
Criticii susțin că aceste prevederi știrbesc controlul democratic asupra forțelor armate și pot transforma România într-o simplă platformă de operațiuni militare străine, chiar și în afara unui conflict declarat.
Deși cel mai discutat aspect al noii legislații este legalizarea doborârii dronelor care intră neautorizat în spațiul aerian românesc, acesta pare să fie doar vârful vizibil al unui pachet legislativ mult mai complex. De la debutul crizei din Ucraina, România s-a confruntat cu multiple incidente în care fragmente sau părți întregi de drone atribuite indirect Federației Ruse au căzut pe teritoriul național. Până acum, armata nu avea cadrul legal necesar pentru a răspunde activ acestor incursiuni.
Legea recent promulgată oferă în sfârșit baza legală pentru doborârea acestor dispozitive aeriene, dar în același timp pune România într-o postură de actor militar proactiv într-o regiune tensionată, la doar câțiva kilometri de un război în desfășurare.
Chiar dacă documentele oficiale folosesc frecvent formulări liniștitoare precum „timp de pace”, realitatea geopolitică arată că granița dintre pace și conflict s-a subțiat considerabil în ultimii ani. În acest context, legalizarea unor misiuni militare de amploare pe teritoriul național și delegarea de comandă ridică întrebări esențiale despre suveranitate, transparență decizională și rolul României în alianțele internaționale.
Este vorba despre un pas responsabil spre apărarea colectivă sau despre o renunțare tacită la controlul asupra propriilor forțe armate? Până unde poate merge un parteneriat militar fără a știrbi capacitatea de decizie a statului? Și, mai ales, cât de pașnică mai e o „pace” în care trupele se aliniază la ordine externe?
Sursă FOTO: Facebook
Vasile Petrovan
