Un proiect de lege menit să reformeze pensiile speciale ale magistraților a fost adoptat cu o largă majoritate în Camera Deputaților. Deși aparent aduce schimbări, conținutul său ridică suspiciuni serioase de neconstituționalitate și riscă să blocheze fonduri esențiale pentru redresare. Cu toate acestea, politicienii par să fi mizat pe impresia livrată publicului – „am votat reforma” – mai mult decât pe un proiect solid, sustenabil juridic și constituțional.
Documentul prevede o creștere progresivă a vârstei de pensionare până la 65 de ani, începând cu 2026. Totodată, modifică modul de calcul al pensiilor, fără a schimba însă logica privilegiilor necontributive. Conform noii formule, un magistrat va putea primi o pensie de serviciu de până la 100% din venitul net din ultima lună de activitate.
Deși legea face parte din angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, semnalele de alarmă nu întârzie: textul ignoră o decizie recentă a Curții Constituționale, care interzice variațiile bruște ale vârstei de pensionare între cohorte apropiate. Astfel, în baza legii votate, un magistrat de 45 de ani ar putea ieși la pensie în 2030, în timp ce un coleg de 44 de ani ar fi obligat să aștepte până în 2046 — o diferență de 16 ani pentru o distanță de doar un an între vârste.
Reforma promisă pare, în esență, un exercițiu de imagine.
În lipsa unei eșalonări realiste și a unei baze contributive solide, sistemul păstrează stimulentele pentru ieșirea timpurie din magistratură. De altfel, fenomenul este deja instalat. În ultimii patru ani, un sfert dintre judecători au părăsit deja sistemul, de frică să nu își piardă privilegiile. La instanța supremă, trei sferturi dintre magistrați îndeplinesc și ei condițiile pentru pensionare.
În spatele artificiilor legislative rămâne o realitate alarmantă: sistemul judiciar pierde, în mod constant, magistrați experimentați, atrași de pensii care nu reflectă contribuția lor reală, ci poziția ocupată și sporurile adiacente.
Această volatilitate afectează grav funcționarea Justiției, iar perpetuarea pensiilor speciale sub o formă ajustată compromite atât echitatea sistemului public de pensii, cât și credibilitatea angajamentelor asumate de România în fața instituțiilor europene.
Consecințele pot fi grave.
România riscă pierderea a 230 de milioane de euro din fondurile PNRR. În cel mai optimist scenariu, fondurile ar putea fi doar întârziate cu doi ani dar, într-un context economic fragil, orice întârziere înseamnă stagnare.
Deși votul a trecut fără emoții, aplicabilitatea legii e pusă sub semnul întrebării.
Dacă proiectul va fi contestat la Curtea Constituțională și va fi declarat neconstituțional (o variantă probabilă, având în vedere precedentele) întreg procesul legislativ va trebui reluat, iar reformarea reală a pensiilor speciale va rămâne, din nou, doar un obiectiv pe hârtie. Vorba aceea: noi ne facem că legiferăm, voi vă faceți că ne credeți.
Vasile Petrovan
