Cum la finalul fiecărui an îndeobște se trage linie și se fac socoteli, bilanțuri, se desenează concluzii, hai să aruncăm o privire frugală și la cum a fost 2025 din punct de vedere politic.
Ciorovăielile nu au lipsit, în primele luni ele fiind focusate în special pe alegerile prezidențiale, după anularea acestora în decembrie 2024. Povestea cu Georgescu, boții și alte cele o știți, nu e cazul de insistat asupra ei.
După ce s-a bătut în cuie că Nicușor Dan a fost ales președinte și Ilie Bolojan a devenit premier, atenția celor din opoziție a migrat pe tărâmul prestațiilor celor doi, cu datul Guvernului de pereți pentru măsurile aspre luate. De acord că nimeni nu are cum să se bucure când e ars la chimir, e în firea lucrurilor, însă, pe de altă parte, nici nu se putea croi o economie fericită din industria calului, trăind cu apă și fructe de pădure (ori poate chiar și cu fân, dacă tot ziceam de industria calului, care îi e atât de lipită de naturel lui Călin Georgescu).
O impresie însă împărtășită de mulți dintre cei care au acceptat de voie, de nevoie, măsurile austere impuse de Executiv a fost că mai degrabă ele i-au împovărat pe contribuabilii obișnuiți, iar nu pe privilegiații cu venituri cu cifre multe și mari asigurate de la bugetul de stat. A respirat adesea în spațiul public o nemulțumire de genul „bun, austeritate, dar să fie pentru toți, nu doar pentru unii”. Iar acest sentiment încă persistă și probabil că nu se va disipa lesne.
La nivel guvernamental, prioritățile s-au manifestat în jurul stabilității bugetare, al absorbției fondurilor europene și al gestionării reformelor asumate prin angajamentele europene. Pe de altă parte, ritmul reformelor structurale – mai cu seamă în administrație, sănătate și educație – a fost perceput de o parte a societății ca fiind unul lent, lucru care, firește, a stârnit nemulțumiri.
În Parlament nu a prea fost rost de blocaje la trecerea unor proiecte legislative importante, coaliția de la putere neavând mari dureri de cap din acest punct de vedere. La rândul său, opoziția a încercat să capitalizeze cu hărnicie de furnică nemulțumirile legate de costul vieții, inflație și inegalități sociale. Drept răspuns, puterea s-a justificat prin presiunea constrângerilor pentru obținerea în continuare a fondurilor europene și prin moștenirea economică dificilă.
În ceea ce privește politica externă, prin întâlnirile avute de președinte și premier cu factori importanți de pe scena internațională, România a clarificat fără dubii că merge pe calea UE și NATO. Iar asta într-un context regional complicat, cel al războiului din Ucraina. Orice ar spune suveraniștii, o izolare a României în vremurile în care rușii stau cu degetul pe trăgaciul kalașnikovului prin împrejurimi ar fi o neghiobie. E ca și cum ți-ai tăia, cu o osârdie greu de priceput, craca de sub picioare.
Un lucru extrem de sensibil în acest an a fost fractura pricinuită de politică în societate. Pe rețelele de socializare s-a ajuns la dispute încrâncenate – eufemistic spus – între susținătorii suveraniștilor, pe de-o parte, și cei ai lui Nicușor Dan și ai prim-ministrului Bolojan, pe de cealaltă parte. Paradoxal, adesea luările de poziție mânioase ale unor personaje politice contra adversarilor lor au părut parfum de trandafiri față de câte zoaie s-au revărsat în mediul online. Iar pentru o astfel de fractură e greu de găsit atele. Cel puțin deocamdată.
Tiberiu Sabo
Sursa foto: Parlamentul României – Camera Deputaților
