Gheorghe Chindriș, maramureșeanul care a creat primul sat românesc din SUA, găsit decedat în casă - 6 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Scurtă meditație la Dreapta Judecată a lui Dumnezeu - 6 ore în urmă
Maramureș, în Top 10 Destinații FIJET România 2026 - 7 ore în urmă
Fărșangul din Dămăcușeni, ritualul care vestește primăvara în Țara Lăpușului - 9 ore în urmă
Șoferii care contestă suspendarea vor putea rămâne fără permis până la decizia finală - 9 ore în urmă
Paula Seling avertizează asupra unor conturi false care îi folosesc identitatea pentru a cere bani și cadouri - 11 ore în urmă
„Mărțișor – leagăn de dor”: La Sarasău se organizează un atelier de creație pentru copii - 12 ore în urmă
Blind Date with a Book – o întâlnire surprinzătoare cu lectura la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus - 12 ore în urmă
Primăvară azi, iarnă mâine: ce anunță meteorologii - 12 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (I) - 13 ore în urmă
Ceremonie solemnă la Curtea Constituțională
Astăzi, 22 mai 2025, în Sala de ședințe a Curții Constituționale a României, într-un cadru solemn și încărcat de simbolism democratic, Nicușor Dan a fost validat oficial în funcția de președinte al României. Momentul a marcat încheierea unui proces electoral intens și începutul unui nou capitol în viața politică a țării.
În prezența membrilor Curții Constituționale, a președintelui interimar Ilie Bolojan și a mai multor oficiali de rang înalt, președintele CCR, Marian Enache, a dat citire deciziei prin care Curtea, în unanimitate, a validat alegerea lui Nicușor Dan în cea mai înaltă funcție în stat. Documentul atestă că scrutinul din 18 mai s-a desfășurat cu respectarea tuturor dispozițiilor constituționale și legale, iar rezultatul exprimă voința suverană a poporului român.
„În temeiul prevederilor constituționale și a legislației aplicabile, Curtea Constituțională, în numele legii, hotărăște: validează alegerea domnului Nicușor Daniel Dan în funcția de președinte al României”, a anunțat solemn Marian Enache. Hotărârea a fost înmânată președintelui ales, precum și Parlamentului, în vederea organizării ceremoniei oficiale de depunere a jurământului.
După înmânarea oficială a documentului, Nicușor Dan a susținut un discurs sobru, dar emoționant, mulțumind românilor pentru încrederea acordată și subliniind responsabilitatea imensă pe care o presupune această funcție.
„Vreau să mulțumesc românilor care s-au prezentat în număr foarte mare la alegerile din mai și care, prin votul lor, au dat legitimitate noului președinte. Le mulțumesc pentru încrederea acordată. Înțeleg responsabilitatea mandatului pe care mi l-au oferit. Urmează un nou capitol în istoria recentă și contemporană a României, un capitol în care îmi doresc ca această țară să meargă înainte, cu echilibru, transparență și respect față de lege și cetățean”, a declarat președintele ales.
La rândul său, președintele interimar Ilie Bolojan, cel care a condus țara în perioada de tranziție de 100 de zile, a transmis un mesaj de încurajare și speranță: „Este un nou început – al încrederii, al speranței, al prosperității. Îi doresc domnului Nicușor Dan mult succes în această onorantă funcție și sper să auzim de lucruri bune pentru țara noastră.”
Cu o zi înainte, Curtea Constituțională respinsese definitiv contestația formulată de candidatul George Simion, confirmând fără dubii legalitatea procesului electoral.
Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale cu 53,60% din voturile valabil exprimate, devansându-l pe George Simion, care a obținut 46,40%. La urne s-au prezentat peste 11,6 milioane de români, într-un tur secund marcat de o participare masivă și un spirit civic remarcabil.
Ceremonia de depunere a jurământului în fața Parlamentului este programată pentru luni, 26 mai, ora 12:00, marcând astfel începutul oficial al mandatului lui Nicușor Dan la conducerea României.
Vasile Petrovan















