Gheorghe Chindriș, maramureșeanul care a creat primul sat românesc din SUA, găsit decedat în casă - 50 minute în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Scurtă meditație la Dreapta Judecată a lui Dumnezeu - 2 ore în urmă
Maramureș, în Top 10 Destinații FIJET România 2026 - 3 ore în urmă
Fărșangul din Dămăcușeni, ritualul care vestește primăvara în Țara Lăpușului - 4 ore în urmă
Șoferii care contestă suspendarea vor putea rămâne fără permis până la decizia finală - 4 ore în urmă
Paula Seling avertizează asupra unor conturi false care îi folosesc identitatea pentru a cere bani și cadouri - 7 ore în urmă
„Mărțișor – leagăn de dor”: La Sarasău se organizează un atelier de creație pentru copii - 7 ore în urmă
Blind Date with a Book – o întâlnire surprinzătoare cu lectura la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus - 7 ore în urmă
Primăvară azi, iarnă mâine: ce anunță meteorologii - 7 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (I) - 8 ore în urmă
La 37 de ani de la moartea misterioasă a actriței Natalie Wood, soțul ei a devenit suspect
La aproape patru decenii de la moartea în circumstanțe cețoase a actriței americane Natalie Wood, poliția l-a numit pe soțul de atunci al vedetei, Robert Wagner, ”persoană de interes” în acest caz, potrivit relatărilor postului de televiziune american CBS, preluate de DPA și citate de Agerpres.
”Ceea ce vreau să spun este că știm acum că Wagner a fost ultima persoană care a fost cu Natalie înainte ca aceasta să dispară”, a spus șeriful comitatului Los Angeles, John Corina, pentru emisiunea ”48 Hours”. Actorul Robert Wagner, în vârstă de 87 de ani, a refuzat să vorbească cu anchetatorii, precizează CBS.
Natalie Wood, care a câștigat un Glob de Aur pentru pelicula ”Rebel Without a Cause” (1955), s-a înecat în 1981, la 43 de ani, pe când naviga în largul insulei californiene Santa Catalina, însoțită de Wagner, actorul Christopher Walken și căpitanul iahtului. A fost găsită plutind pe apă, îmbrăcată într-o jachetă și cămașă de noapte. Moartea a fost considerată accidentală.
Poliția a început o nouă anchetă în toamna anului 2011, dar Wagner nu a fost considerat suspect, au spus atunci autoritățile. Într-un nou raport de autopsie publicat în 2013, cauza morții actriței a fost schimbată în ”moarte prin înec și alți factori necunoscuți”. Martorii care călătoreau într-o ambarcațiune apropiată au auzit o ceartă între soți în noaptea respectivă, a declarat poliția pentru CBS. Potrivit căpitanului iahtului, Wagner și Wood s-au certat violent în acea seară.
Actrița avea câteva vânătăi pe braț, încheietură și gât, care se pare că au apărut înainte să ajungă în apele Oceanului Pacific și să se înece, se precizează în cel mai recent raport de autopsie.















