26 decembrie 1989 nu a fost doar a doua zi după prăbușirea violentă a regimului Ceaușescu. A fost ziua în care România a început, oficial, să se desprindă de vechile reflexe totalitare, dar și ziua în care haosul, frica și improvizația au coexistat cu decizii istorice. O zi a contrastelor puternice: libertăți restituite prin lege, în timp ce în spatele scenei politice cadavrele cuplului dictatorial erau „pierdute”, uitate, apoi ascunse sub identități false.
Cadavrele lui Nicolae și Elena Ceaușescu au deschis, simbolic, ziua de 26 decembrie 1989. În timp ce România începea oficial prima sa dimineață fără dictator, trupurile celor doi, executați în ziua de Crăciun, erau încă obiectul unui haos greu de imaginat. Conform mărturiilor ulterioare, trupurile învelite în foi de cort au rămas ore întregi sub cerul liber. Militarii trimiși să le păzească se temeau că ar putea fi capcane explozive. Căutările haotice, cu TAB-uri și faruri aprinse, nu au dus imediat la rezultate. Pentru câteva ore, nimeni nu a mai știut exact unde se află cadavrele. Abia în dimineața zilei de 26 decembrie ele au fost recuperate și transportate la morga Spitalului Militar, unde au fost depozitate discret, în timp ce atenția conducerii provizorii era absorbită de luptele încă în desfășurare și de deciziile politice urgente.
Această uitare temporară a cadavrelor spune mult despre atmosfera zilei: o Românie suspendată între moartea violentă a vechiului regim și nașterea grăbită a unuia nou. În spatele ușilor închise, Consiliul Frontului Salvării Naționale încerca să se legitimeze, iar în fața populației să transmită un semnal clar de ruptură, dând primele legi. Au fost anulate interdicții fundamentale ale comunismului și au fost abrogate acte normative care consfințiseră autoritatea absolută a regimului Ceaușescu. Un gest cu valoare simbolică profundă a fost eliminarea formulei de adresare „tovarășe”, obligatorie până atunci, înlocuită prin lege cu „domnule”. Limbajul puterii se schimba oficial, chiar dacă reflexele vechi aveau să mai iasă la suprafață ani buni.
În aceeași zi a fost liberalizat avortul, punând capăt unuia dintre cele mai traumatizante experimente sociale ale regimului comunist. Decretul din 1966, care restrânsese drastic dreptul femeilor de a decide asupra propriului corp, a fost abrogat. Consecințele aveau să fie dramatice și imediate. În 1990, România a înregistrat aproape un milion de întreruperi de sarcină, o explozie a unei libertăți mult timp reprimate.
26 decembrie a adus și libertatea de mișcare. Românii au scăpat de obligația de a avea domiciliul doar în localitatea unde lucrau. Marile orașe, până atunci „închise”, deveneau accesibile, iar schimbarea domiciliului nu mai depindea de aprobări birocratice umilitoare.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F12%2Fwhatsapp-image-2024-12-25-at-18-55-42.jpeg)
Tot atunci s-a pus capăt sistemului de raționalizare. Ziarele anunțau dispariția rațiilor de alimente, benzină și căldură. Magazinele din Capitală începeau să fie aprovizionate cu produse inexistente până atunci: citrice, cafea, carne din import, dulciuri. După ierni în care românii înghețaseră în apartamente, caloriferele au început să se încălzească din nou. Presa titra entuziast: „Batjocura cu benzină a luat sfârșit”.
Pe plan politic, ziua de 26 decembrie este legată și de numirea lui Petre Roman în funcția de prim-ministru al guvernului provizoriu. Alegerea sa a fost justificată public prin nevoia unui lider tânăr, capabil să simbolizeze ruptura de vechea gardă. În aceeași zi, Petre Roman a susținut primul discurs în calitate de premier, la Televiziunea Română.
În paralel, violențele nu încetaseră. În Capitală și în țară se vorbea încă despre teroriști. Consiliul Frontului Salvării Naționale a emis un ultimatum dur: cei care nu depuneau armele până pe 28 decembrie urmau să fie judecați de tribunale militare extraordinare.
În plan mediatic, 26 decembrie a fost ziua în care românii și lumea întreagă au aflat oficial despre procesul și execuția soților Ceaușescu. Europa Liberă și Radio București au difuzat informația, alături de relatări despre demonstrații din București, în care populația își exprima nemulțumirea față de prezența foștilor activiști comuniști în noul guvern.
Reacțiile internaționale au oscilat între prudență și critică. Moscova a recunoscut rapid noua putere. Washingtonul a invocat circumstanțele excepționale, iar Parisul a vorbit deschis despre un proces care a eludat dreptul.
Cadavrele, însă, au continuat să bântuie culisele puterii. După câteva zile de amnezie instituțională, ele au fost înhumate pe 30 decembrie, sub identități false, în morminte zidite, menite să prevină orice formă de pelerinaj sau răzbunare simbolică.
Astfel, 26 decembrie 1989 rămâne ziua în care România a început să se reconstruiască pornind de la moarte. Înainte de legi, de discursuri și de promisiuni, au fost cadavrele, martori muți ai unei rupturi violente și ai unei libertăți născute din haos.
Vasile Petrovan
Citește și :
Revoluția Română – Cronica ultimelor 72 de ore din viața lui Ceaușescu
