De-a lungul veacurilor au circulat multe legende în ținuturile Maramureşului. Despre, uriași, lacuri fără fund, sânziene și până la peșteri cu galbeni, se aud povestindu-se și în zilele noastre. Despre Haiducul Pintea continuă să circule, o serie de legende, care mai de care mai fantastice. A rămas în istorie ca un personaj legendar care a luptat pentru dreptate, fiind apărătorul săracilor. Fura de la bogați și dădea la săraci, reprezentând simbolul curajului și al demnității. Nu-i plăcea nedreptatea și intervenea acolo unde oamenii erau înșelați sau asupriți.
O legendă a consemnat şi Tache Papahagi, în 1925, pe vremea când cerceta graiul şi folclorul Maramureşului: “Pintea o fost un viteaz mare. El o avut un cal năzdrăvan. Apoi, oamenii împăratului o vrut să-l prindă. El o stat călare pe cal, sus, pa Piatra Gutâiului. Calu o stat într-un picior de d-înapoi, ca s-amu se vede în piatră urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odată o zburat calu de pa Gutâi, cu Pintea călare, colo, pa Vârfu Pietrii de cătă Şugatag; de-aiciuca, ca gându, o zburat pa Piatra Săpântii. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime”.
”Bătrânii povestesc că şi astăzi poate fi văzută acea pivniţă în care Pintea și-ar fi ascuns comorile. Unii susţin chiar că au văzut uşile deschise. Iar când pivniţa e deschisă, în ea se vede fum, nişte limbi de foc şi o strălucire mare, ca a Soarelui. Existenţa comorii apare în folclorul transmis pe cale orală până în zilele noastre, chiar dacă amplasamentul ei diferă”, arată unii istorici.Gutâi: “într-o stâncă era săpată o pivniță mare, în care acesta își ținea berbințele cu galbeni. Pivnița era încuiată cu o ușă mare de fier, ale cărei chei le avea doar Pintea. Ușile acelei pivnițe se deschid o dată la șapte ani”. Existența comorii apare în folclorul transmis pe cale orală până în zilele noastre, chiar dacă amplasamentul ei diferă: “La Budești, între hotară/ Este-un fag cu frunza rară/ Și la umbra fagului,/ Pintea cu ortacii lui/ Să uită cătă Gutâi,/ C-acolo-i pivnița lui/ Pă săraci îi miluiește,/ Pă bogați îi jefuiește”“, potrivit specialiștilor în folclor de la Consiliul Județean Maramureș.
A fost supranumit ”Haiducul zborător” în urma altei legende, care spune că şi-ar fi construit o pereche de aripi, în realitate, o formă rudimentară de planor, din şindrilă, astfel reuşind să scape de urmăritori. Într-un text descoperit în 1934, despre care se crede că datează de la 1701 se arată că „de pe Mogoşa, Pintea au sburatu cu sburătoare, făcută de elu, până în Dăneşti. Elu îi învaţă pe pandurii săi să sboare. Scris-amu io Petre Fătu, în anu 1701”.
Vitejiile lui Pintea n-au dispărut însă odată cu el, multe locuri din Maramureş purtându-i încă numele, precum „Izvorul Pintii” (se crede că are puteri tămăduitoare, graţie apei termale), Schitul „Şatra Pintii”, „Vârfu Pintii”, „Peştera Pintii” (unde se presupune că şi-ar fi ascuns Pintea o parte din comorile furate de la nobili) etc., toate aflate în Ţara Lăpuşului.
Lăcrimioara ZOTA
