Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când emoțiile de examen ajută și când încurcă - 6 ore în urmă
Maramureșeanul Samuel Roman luptă în Spania pentru un loc în Top 100 mondial - 7 ore în urmă
Colonelul Balaș Sergiu de la ISU Maramureș a trecut în rezervă după o carieră dedicată siguranței comunității - 9 ore în urmă
Trofeul Maramureșului Royal Alpin 2026 aduce patru zile de off-road spectaculos la Cavnic - 9 ore în urmă
Concursul județean „Primăvara în imagini” a adus rezultate deosebite pentru două eleve din Cicârlău - 10 ore în urmă
Izvorul cu două nume din comuna Fărcașa, readus la viață; Apa este potabilă, iar zona va fi amenajată pentru localnici - 10 ore în urmă
Experiență de formare internațională în Croația pentru trei cadre didactice din Seini - 11 ore în urmă
Lansarea volumului de poezie „Atemporal/ Zeitlos”, semnat de Alexandru Sabou, a reunit scriitori, oameni de cultură și elevi la Biblioteca Județeană din Baia Mare - 12 ore în urmă
Începe modernizarea drumului dintre Ocna Șugatag și Ferești - 12 ore în urmă
Șoferi și pietoni din Baia Mare, informați privind riscurile consumului de substanțe psihoactive - 13 ore în urmă
Cândva, nimic nu se arunca, găsindu-i-se oricărui obiect o altă întrebuințare
Cu mulți ani în urmă, părinții și bunicii nu aruncau nimic. Așa cum văzuseră în familiile lor, au procedat asemenea. Oricărui lucru, oricât ar fi fost de uzat i se găsea o altă întrebuințare. Îndemânarea și inventivitatea lor dădeau o a doua șansă obiectelor care trebuiau să ajungă la gunoi. Practicile lor zilnice dovedeau o înțelepciune profundă și un respect nemărginit față de resursele de care dispuneau. Erau acele vremuri în care, nu luxul, ci nevoia și bunul simț dictau, dând însemnătate lucrurilor din jur.
Oalele sparte sau cu smalțul sărit nu erau aruncate, ci deveneau vase perfecte pentru mușcate, înverzind ferestrele și dând viață curții. Hainele și încălțămintea treceau de la cei mari, la cei mici. Și când, inevitabil, se rupeau, nu erau înlocuite cu unele noi. Ciorapii erau cârpiți cu îndemânare, cămășile cusute cu petice iar pantofii erau reparați. Fiecare obiect avea povestea lui, fiecare material era prețuit. Iarna, bunicile torceau fire cu care tricotau haine călduroase iar bunicii reparau lucrurile din casă, mobilierul.
Astăzi, ne debarasăm prea ușor de tot și de toate. Adolescentele nu au ținut un ac în mână iar băieții nu se obosesc să înlocuiască nici măcar un bec care s-a ars. În goana noastră pentru mai mult, mai nou, mai ușor, am uitat lecția pe care bunicii noștri o cunoșteau atât de bine: nimic nu e de aruncat! Totul poate avea o altă viață, o altă șansă, chiar și noi.
Poate că acum, mai mult decât oricând, ar trebui să ne uităm înapoi și să învățăm din acea înțelepciune tăcută. Nu doar pentru a salva resursele planetei, ci și pentru a ne salva pe noi înșine de la o viață irosită, trăită pe fugă. Pentru că, așa cum spuneau bunicii, „cine nu știe să repare, nu știe să trăiască cu adevărat!
Lăcrimioara ZOTA















