Share
Editorial de Marian Ilea: Prin Țara Chioarului

Editorial de Marian Ilea: Prin Țara Chioarului

Pornim din Coaș, o comună de foști pietrari care secole la rând au muncit pentru „Cetatea Chioarului” în timpul imperiului austro-ungar. Dăm aici de una dintre puținele biserici de piatră construite în Maramureșul rural.

În secolele trecute și imperiale exista un edict care permitea românilor să-și ridice doar biserici de lemn. În viziunea imperială, lemnul ar fi trebuit să putrezească nelăsând mărturii ale credinței oamenilor locului. La umbra acestui edict s-a ridica de către pietrarii coășeni, în anul 1730, o excepțională biserică de piatră azi monument istoric. Cum cei din Coaș munceau cu piatra, au obținut aprobarea să-și ridice biserica din piatră, semn că edictul imperial s-a putut fisura lăsând un monument de piatră ca la Coaș.

La Șomcuta Mare dăm la o pensiune de un emigrant venit din Coasta de Fildeș (Abidjan). Are vreo 40 și ceva de ani și în anul 2009 și-a păsăsit țara din pricină de război. S-a mai întors el acasă, a stat câteva săptămâni pe acolo, dar a revenit în Șomcuta Mare. E absolvent de Drept și consideră România ca o excepțională patrie care l-a adoptat.

Continuăm drumul prin Țara Chioarului până la Buciumi. Ne oprim la un improvizat magazin în aer liber (tarabă) de lângă spațiul unde se confecționează pălării de Chioar. Treaba merge târâș-grăpiș, se cumpără și nu prea astfel de pălării! Ar fi păcat să se piardă meșteșugul!

În loc de concluzie încheiem spunând că în Codru-Chioar mai rămân multe de văzut! Spațiul acesta e oarecum limitrof Băii Mari, dar oamenii ce-l populează trăiesc în zona unui rural plin de orgoliu, de fapt, de mândrie locală că face parte din lumea miraculoasă cândva a „Cetății Chioarului”.

Marian ILEA

Citește și

Editorial de Marian Ilea: „Fără mina din Baia Sprie orașul îmi pare că-i mort”

 

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


1 Comentariu în această postare

  1. Bercean Sidonia - Melania

    Ma bucur de faptul ca scrieti despre Tara Chioarului, deoarece eu insami sunt chioreanca. Pe teritoriul localitatii mele natale Remetea Chioarului se afla ruinnele CetatiiChioarului , Cetatea de piatra, cu o etimologie maghiara’ ko= piatra, var= cetate. Insusi numele localitatii Remetea Chioarului are ceeasi etimologie- remethe- = pustnic, calugar, kovar = cetate de piatra. Acest lucru se datoreste faptului ca Cetatea Chioarului, o fortareata importanta din Transilvania, al carui domeniu cuprindea si localitati din actualul judet Salaj a fost in proprietatea regilor Ungariei Gheorghe Rackoczi al II si apoi Francisc Rackozi. La inceputul secolului al VIII, Cetatea a fost demantelata de austrieci, in timpul razboiului curutilor la care a participat ca si capitan in armata regului maghiar insusi Grigore Pintea, cunoscut ca si haiducul Pintea. Meseria de pietrar a fost practicata in majoritatea localitatilor chiorene. Bunicii mei au fost vararii, adica explotau varul, pe care il ardeau si il comercializau in localitatile de ses : Seini, Sabisa, Satu Mare, Salonta etc. Surile lor si alte anexe gospodaresti erau construite din piatra. Era o meserie grea cea a vararilor, insa era banoasa, deoarece piatra de vara si varul topit aveau diverse intrebuintari. Ca si orice zona etnografica Chioarul isi are specificul ei. La ora actuala localitatile Chioarului sunt bine gospodarite deoarece chioarenii, ca de altfel maramuresenii sunt oameni , harnici si cumsecade.

    Răspunde

Lasă un comentariu