Respingerea de către Camera Comunelor a tratatului (acordului) de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană a stârnit o mulţime de semne de întrebare şi incertitudini legate de viitor. Va mai fi un Brexit? Cum va fi el?
Populaţia pro-Brexit, Camera Comunelor anti-Brexit
O cale de a înţelege ce se întâmplă în politica britanică porneşte de la raportul opţiunilor de ieşire (Leave), respectiv de rămânere (Remain) în UE, înregistrat în rândul populaţiei, respectiv în cel al parlamentarilor din Camera Comunelor. Populaţia a fost şi rămâne divizată în două părţi relativ egale. Dincolo de sondajele de opinie, ceea ce contează este rezultatul referendumului din 2016, când 52% au optat pentru Brexit. La nivel teritorial, majoritatea pentru ieşire a fost şi mai solidă: din cele 650 de circumscripţii electorale, în peste 400 au fost majorităţi pro-Brexit. În 2017, premierul Teresa May a dizolvat parlamentul şi a convocat alegeri generale anticipate, tocmai pentru a rezolva contradicţia dintre majoritatea, chiar dacă la limită, pro-Brexit din populaţie şi majoritatea anti-Brexit din parlament. Mutarea a eşuat spectaculos. Partidul conservator a pierdut majoritatea în Camera Comunelor, iar dintre parlamentarii aleşi în 2017, circa trei pătrimi s-au pronunţat public şi au votat la referendum pentru rămânerea în UE.
Respingerea tratatului de ieşire mai arată şi că disputa privind Brexit nu a fost tranşată de referendumul din 2016. Dimpotrivă, în ultimii doi ani şi jumătate se desfăşoară o campanie puternică pentru întoarcerea rezultatului referendumului din 2016 şi rămânerea Marii Britanii în UE. În spatele acestei campanii se află o parte importantă a pierzătorilor de la referendum, care nu au acceptat rezultatul procesului democratic. Ne referim aici mai puţin la votanţi, ci mai ales la unii politicieni, înalţi funcţionari publici, cercuri de oameni de afaceri care au de pierdut din Brexit, formatori de opinie, jurnalişti, trusturi media, „experţi” etc. Cea mai mare parte dintre aceste personaje fac parte din The Establisment – elitele, cercurile de putere şi influenţă. Tabăra anti-Brexit propune convocarea unui al doilea referendum, denumit People’s Vote, care să întoarcă rezultatul primului referendum. Denumirea este demagogică şi cinică, deoarece aceleaşi personaje care acum sunt vocale în favoarea unui al doilea referendum, înainte de 2015 erau ostile organizării primului referendum.
Toate aceste forţe anti-Brexit din Marea Britanie şi-au găsit un partener extern în Uniunea Europeană şi birocraţia acesteia, care au tot interesul de a descuraja ieşirea altor statele membre. Iar soluţia ideală pentru descurajare pare a fi o demonstraţie de forţă, care să arate cât de anevoioasă, chiar distructivă, poate fi ieşirea din UE.
Pus în faţa unei majorităţi parlamentare transpartinice anti-Brexit, guvernul de la Londra – în care primul-ministru şi ministrul de finanţe au votat împotriva Brexit la referendum – a încercat să promoveze o soluţie de compromis prin tratatul de ieşire, aşa cum a rezultat din negocierile cu UE. Rezultatul votului din 15 ianuarie a fost unul de respingere categorică (432 împotrivă, 202 pentru). Calea de mijloc a eşuat. Începe Bătălia (politică) pentru Brexit.
Ce va urma? Guvernul conservator a supravieţuit moţiunii de cenzură introdusă de opoziţia laburistă. Prin aceasta, varianta alegerilor anticipate iese din calcul. În cele ce urmează, vom explora posibilele variante de ieşire din criză.
Ieşirea fără tratat (No deal/WTO Brexit)
După ce a luat act de rezultatul referendumului, parlamentul britanic a votat două legi, în care este prevăzut 29 martie 2019 e prevăzut ca termen de ieşire din UE. Fără o nouă lege, care să modifice legislaţia existentă, Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană pe 29 martie, cu sau fără tratat de ieşire – acesta este elementrul cheie. Practic, e vorba de ceea ce se cheamă ieşire fără tratat (no-deal) sau, mai corect, ieşire pe baza regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO Brexit), deoarece relaţiile comerciale între Marea Britanie şi UE vor avea la bază regulile generale ale acestei organizații de comerţ între state. În fapt şi în drept, parlamentarii britanici au votat deja în favoarea unei ieşiri fără tratat (no-deal Brexit), ce-i drept ca varianta de rezervă în situaţia eşecului negocierilor cu UE asupra tratatului de ieşire. Câteva dintre consecinţele practice ale ieşirii fără tratat: Marea Britanie nu va mai plăti contribuţia la bugetul UE, negociată la circa 39 de miliarde de lire, şi va ieşi complet din piaţa comună şi de sub jurisdicţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Ieşirea fără tratat reprezintă rezultatul cel mai probabil, din motive constituţionale şi politico-electorale. În sistemul britanic nu există echivalentul ordonanţelor de urgenţă sau al asumării răspunderii din România. Legile sunt adoptate de parlament numai în urma unor dezbateri relativ îndelungate, iar guvernul deţine un monopol virtual asupra iniţiativelor legislative. Indiferent că vorbim de legislaţie care să anuleze, să amâne Brexit sau să convoace un nou referendum, iniţiativa legislativă aparţine numai guvernului conservator. Al doilea considerent: perioada de timp rămasă până la 29 martie este prea scurtă pentru adoptarea unei legi. Cei peste 100 de parlamentari conservatori fervenţi pro-Brexit pot tergiversa relativ uşor procesul legislativ dincolo de 29 martie.
Motivele politico-electorale derivă din faptul că o largă majoritate a votanţilor conservatori este pro-Brexit. În Camera Comunelor, majoritatea parlamentarilor conservatori care nu ocupă diverse funcţii ministeriale (backbenchers) sunt, de asemenea, pro-Brexit. Dacă premierul conservator ar încerca să amâne sau să întoarcă Brexit-ul, aceasta ar conduce la dezbinarea grupului parlamentar şi la o criză de proporţii în partidul de guvernământ. În plus, ar însemna şi o ruptură profundă cu electoratul partidului conservator, în marea sa majoritate pro-Brexit. Altfel spus, abandonarea de jure sau de facto a Brexit riscă o implozie a partidului conservator.
Al doilea referendum
Este varianta preferată de către establishmentul britanic, precum şi de către liderii şi birocraţia UE. De asemenea, este puternic susţinută mediatic. Din acest motiv, sondajele de opinie recente indică un uşor avans al opţiunilor anti-Brexit. În plus, este probabil ca în Camera Comunelor să existe o majoritate, chiar dacă foarte fragilă, în favoarea unui al doilea referendum, în care pe buletinul de vot să se afle opţiunea de rămânere în UE. Din acest motiv, al doilea referendum este etichetat de oponenţii săi drept „referendumul pierzătorilor” (Loser’s Vote) de la primul referendum. Riscurile asociate unui al doilea referendum includ adâncirea dezbinării din societatea britanică şi slăbirea încrederii în procesul democratic. La acestea s-ar adăuga pierderea prestigiului internaţional: oare o ţară de prim rang îşi întoarce marile decizii în condiţii de presiune, de adversitate?
Pentru ca un al doilea referendum să aibă loc, este necesar ca guvernul să propună un proiect de lege. În acest punct reapar considerentele de mai sus. Mai întâi, este prea puţin timp la dispoziţie pentru a trece prin parlament proiectul de lege pentru referendum. Apoi –aspect foarte important – partidul conservator, atât la nivel de parlamentari, cât şi la nivel de electorat, este împotriva unui al doilea referendum.
Amânarea datei de ieşire
Această soluţie a început să fie vehiculată pe surse media înainte de votul din parlament asupra tratatului de ieşire, precum şi prin mesaje la nivelul UE, cum că blocul este deschis la o amânare. Aceasta este improbabil să fie realizată, din mai multe motive. Dincolo de cele de calendar, expuse mai sus, mai sunt şi altele de ordin practic.
Amânarea ieşirii ar însemna ca Marea Britanie să continue ca stat membru cu drepturi depline al UE şi, pe cale de consecinţă, să participe la alegerile europene din mai 2019. O asemenea eventualitate stârneşte o mulţime de incertitudini legale: ce se va întâmpla cu realocarea mandatelor britanicilor din Parlamentul European (PE), deja stabilită la nivel de UE, ce se va întâmpla cu eurodeputaţii britanici, care vor avea drept de vot în cazul unei eventuale ratificări în PE a tratatului de ieşire şi pentru instalarea unei noi Comisii Europene etc. Nu în ultimul rând, guvernul britanic a anunţat că exclude amânarea termenului. Prin urmare, o eventuală amânare nu poate fi decât pentru o perioadă scurtă de timp, de ordinul săptămânilor sau a câtorva luni, cel mult până în iunie-iulie 2019, când noul parlament european ar trebui întrunit.
Un nou tratat de ieşire
Posibilitatea unui nou tratat (acord) de ieşire a fost invocată în declaraţia premierului Theresa May, de după rezultatul votului din 15 ianuarie. May a anunţat că va iniţia o rundă de consultări cu partidele politice pentru a identifica o bază comună pentru negocieri viitoare cu UE.
În calea acestei soluţii apar două categorii diferite de obstacole. Pe de o parte, ar necesita concesii majore în negocieri din parte UE. Iar în acest punct apare incertitudinea: va continua UE cu postura inflexibilă cu care a încheiat negocierile sau va reveni la practica înţelegerilor şi compromisurilor de ultimă oră dinaintea marilor decizii?
Pe de altă parte, distanţa între partidele politice britanice este foarte mare. Laburiştii au anunţat că sunt gata să negocieze pornind de la varianta lor de tratat de ieşire: uniune vamală permanentă şi o relaţie strânsă cu piaţa comună. Or, asemenea propuneri sunt anatemă pentru majoritatea parlamentarilor şi votanţilor conservatori. O bază comună de negocieri pentru un al doilea tratat de ieşire ar presupune constituirea unei majorităţi ad-hoc din partidele de opoziţie şi o parte minoritară a partidului conservator, în timp ce majoritatea parlamentarilor conservatori, fervenţi pro-Brexit, precum şi unioniştii nord-irlandezi, fără de care guvernul Theresei May nu poate supravieţui, ar fi aruncaţi peste bord. Rezultatul ar fi o altă criză politică.
Trăgând linie, dintre alternativele la ieşirea fără tratat (no-deal), o combinaţie între un nou tratat şi amânarea datei de ieşire apare totuşi drept ceva mai probabilă decât un al doilea referendum. În zilele şi săptămânile următoare, este de aşteptat o creştere a presiunii asupra premierului May pentru amânarea datei de ieşire şi renunţarea la alternativa ieşirii fără tratat.
Iulian STĂNESCU,
Doctor în sociologie, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii
