Un nou sistem de monitorizare rutieră a fost introdus în Timișoara - 31 minute în urmă
Se fac înscrieri pentru cursuri de dans popular dedicate copiilor din zona Șomcuta Mare - 47 minute în urmă
Reîntoarcerea profesorului Grigore Leșe la Lăpuș: întâlnire emoționantă cu primul cor al comunei - 1 oră în urmă
Joc în deplasare pentru CS Minaur în etapa a 21-a - 1 oră în urmă
Rezultate remarcabile pentru șincaiști la Concursul Național „Grigore C. Moisil” - 2 ore în urmă
19 martie 1955, s-a născut actorul Bruce Willis - 7 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, joi 19 martie 2026 - 7 ore în urmă
Acțiune a salvamontiștilor în Munții Maramureșului pentru salvarea unui ucrainean aflat în stare critică - 13 ore în urmă
Raluca Cerghezan de la Direcția de Asistență Socială Baia Mare, desemnată „Asistentul Social al Anului 2025” pentru sprijinul acordat persoanelor cu dizabilități - 14 ore în urmă
139 de elevi prezenți în Maramureș la proba de limba și literatura maternă de la simularea Evaluării Naționale - 15 ore în urmă
APIA reamintește crescătorilor de vite că se apropie termenul limită pentru cererile de ajutor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că până la data de 21.03.2024 inclusiv, se pot depune cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor. Ajutoarele sunt acordate pentru pierderile aferente perioadei 1 octombrie 2022 – 31 martie 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Cererile și documentele justificative se depun sau se transmit la APIA, însoțite și de declarația pe propria răspundere că nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment, la data de 24 februarie 2022, conform modelului prevăzut în anexa nr.1 pct.III din ordonanța de urgență.
Documentele depuse/transmise în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul”, vor fi datate şi însuşite prin semnătură de către beneficiar.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 79.427.740 lei, echivalentul sumei de 16.100.000 euro, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2024.
Cuantumul ajutorului de stat care se acordă beneficiarilor este de 100 euro/cap bovină de carne, respectiv bubalină.
Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 280.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 13/2024.
Schema se cumulează cu orice alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat pe secțiunea 2.1 – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 62, lit.a) din Comunicarea Comisiei Europene (2023/C1188), cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar.
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2024. Se pot efectua plăți și după această dată pentru conturi invalide, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2024.
Informațiile privind beneficiarii, condițiile de eligibilitate, documentele ce însoțesc cererea de solicitare a ajutorului de stat, precum și Ghidul solicitantului se regăsesc publicate pe site-ul APIAwww.apia.org.ro .
Până la data de 20.02.2024 inclusiv, a fost depus un număr de 194 cereri de solicitare dintr-un număr potențial de 4.295 beneficiari.












