Poliția Locală Baia Mare atrage atenția asupra folosirii articolelor pirotehnice - 13 minute în urmă
Magia Crăciunului, adusă pe scenă la Concertul caritabil din Tăuții Măgherăuș - 53 minute în urmă
14 decembrie – un an de la trecerea la cele veșnice a lui Mircea Diaconu - 2 ore în urmă
Prognoză meteo Maramureș – 14 decembrie 2025 - 3 ore în urmă
Înfrângere pentru Știința Explorări în ultimul meci oficial din acest an - 13 ore în urmă
Despre adversara României din barajul pentru CM 2026 – o radiografie în cifre - 14 ore în urmă
„O jucărie pentru o bucurie”, un demers al CS Minaur - 14 ore în urmă
Remiză acasă pentru CSM Sighet cu prima clasată - 15 ore în urmă
Ultima noapte a lui Nichita Stănescu - 15 ore în urmă
Victorie fără dureri de cap pentru CS Minaur cu „lanterna roșie” - 16 ore în urmă
Ultima poezie a lui Adrian Păunescu
În toamna anului 2010, cu doar câteva zile înainte de a se despărți de lume, Adrian Păunescu, poetul care a dăruit cuvântului românesc forță și vibrație, a lăsat în urmă o ultimă mărturie a spiritului său.

În după-amiaza zilei de 31 octombrie 2010, în jurul orei 16.45, aflat pe patul de spital la Floreasca în București, el i-a dictat fiului său, Andrei, ultimele sale versuri, o poezie care avea să devină testamentul său literar.
DE LA UN CARDIAC, CORDIAL
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai atingă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.
Aceasta este adevărata și singura poezie finală a lui Adrian Păunescu. Orice alte texte sau versuri care circulă sub această titulatură sunt falsuri grosolane, neavând nicio legătură cu creația autentică a poetului. În aceeași zi, Andrei Păunescu a realizat și ultima filmare cu tatăl său, (https://www.youtube.com/watch?v=xFjHld_hRdM), surprinzând momentul unei despărțiri senine, dar pline de forță interioară.
Câteva zile mai târziu, în dimineața de 5 noiembrie 2010, la vârsta de 67 de ani (născut la 20 iulie 1943), Adrian Păunescu se stingea, lăsând în urmă o operă monumentală și o iubire de neclintit pentru oameni și pentru țară.
Vasile Petrovan










