Anul acesta, Premiul Nobel pentru Literatură a revenit scriitorului maghiar László Krasznahorkai. Născut în 1954 în micul oraş-stațiune Gyula din sud-estul Ungariei, lângă graniţa cu România, în ultimul deceniu s-a stabilit între Berlin și Trieste.
Scriitorul s-a impus printr-o proză densă și apocaliptică, în care lumea pare mereu la marginea prăbușirii. În romane precum „Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim” sau „Melancolia rezistenței”, Krasznahorkai explorează tensiunea dintre ordine și haos, dintre luciditate și disperare. Frazele sale curg neîntrerupt, ca un flux al conștiinței colective, iar personajele se mișcă într-un univers dominat de absurd și declin moral.
Premiul său a fost însă interpretat și printr-o cheie politică. Opozant declarat al premierului Viktor Orbán, Krasznahorkai a criticat frecvent regimul și izolarea culturală a Ungariei. În interviuri recente, a denunțat tăcerea guvernului față de invazia rusă din Ucraina și a descris cu amărăciune transformarea țării într-un spațiu al fricii și conformismului.
Pentru unii comentatori, tocmai această atitudine critică a contat decisiv în alegerea sa, Nobelul devenind tot mai mult un semnal ideologic, prin care se confirmă valori și poziționări morale, nu doar merite literare. Este un fenomen care se propagă de mai mulți ani. Poate de aceea, Premiul Nobel pentru Literatură nu a fost decernat pentru o operă concretă, ci pentru întregul corpus literar.
Totuși, dincolo de orice controversă, opera lui Krasznahorkai rămâne o construcție literară impresionantă, o reflecție asupra fragilității lumii moderne și a nevoii de sens într-un univers lipsit de repere.
Prin scrisul său hipnotic și vizionar, autorul maghiar transformă literatura într-o formă de rezistență interioară, iar acest Nobel, fie el literar sau politic, consfințește vocea unui spirit autentic al vremurilor noastre.
O parte din cărțile lui sunt publicate de editura TREI, în colecția Anansi, și se pot citi în limba română.
Vasile Petrovan
