– Eu am o nedumerire profundă: cum s-au lăsat vrăjiți de aceste aberații milioane de oameni și mai târziu oameni cu reale calități și virtuți au capotat în fața celor mai copleșitoare dovezi despre fața comunismului, a stalinismului, în fața unui stat polițienesc care de fapt disprețuia omul??
– Aș încerca să răspund, dacă ești de acord: Totul este consecința unei viziuni aproape identică cu religia mesianică, cu acele multe și felurite promisiuni mărețe în care omul va reveni pe drumul profetic al propriei reînvieri în împărăția libertății, dreptății și bunăstării.
– Și acesta este prin similitudine, o punere în scenă a unei narațiuni milenariste a mântuirii omului. Și pe lângă asta este vorba în final de întemeierea împărăției comunismului pe Pământ. Această utopie a lui Marx reușește să “vrăjească” și să stăpânească până astăzi aspirația omului. Și dacă mă gândesc…acest soi de experiment care a traumatizat omenirea în fel și chip, este o mare și FALSĂ speranță a omului. Este o deșertăciune care a aprins unele din cele mai inteligente minți și cele mai fine sinteze ale tuturor timpurilor.
– Vasile, orice nouă speranță a omului găsește un alt scenariu și asta face ca orice ideologie să se asemene cu religia, cu teologia. Și aici avem toate atributele consolidării mitologiei ca în cazul ideologiei. Bun…vine profetul și ne dă doctrinele, iar mai departe “omuleții” trec la treabă. La implementare…
– Și apare apoi inevitabil o iconografie a marxismului. Apare și un vocabular specific, gesturi, embleme, simboluri ca în creștinism sau oricare religie. Și apare și supunerea oarbă…este aservirea care distruge totul…distruge Spiritul. Dar la sfârșit dacă tragi linie, predicțiile marxismului, promisiunile mesianice nu s-au împlinit. Toate câte au fost gândite de Marx au fost iluzorii. Să ne gândim la condiția umană în comunism, să ne gândim la predicțiile economice, să ne gândim la predicția că societatea capitalistă se vă prăbuși iminent samd. Să ne amintim ce spuneau primii creștini: lumea se va sfârși, adică e vorba de apocalipsă, în anul 1000…apoi în 1666 și la urmă în 2000. Și marxiștii și creștinii aveau predicții radicale, de prăbușire iminentă. Vedem asemănările. Asta ca și concluzie.
– Dar Vasile, stai să nu tragem concluzii fără să nu ne aplecăm asupra lui Freud. Nu uita că ne-am propus o concluzie antropologică ce ține de comparația ideatică a marxismului cu psihanaliza. Freud a avut o atitudine complexă în multe direcții, dar motivele acestei abordări au ținut de subconștient. El era înainte de toate temperamental, un evreu care a ținut să se descrie ca un evreu care are multe căutări intelectuale de mare seriozitate morală. Freud a manifestat un intelectualism aproape obsedant calat pe o etică severă care vroia să combată ignoranța și incultura. Dacă la Marx avem o promisiune a mântuirii ca în creștinism, la Freud avem o reîntoarcere spre moarte. Toate acestea sunt mitologii care vor să fie etice, normative și care provin dintr-un trunchi comun: cel al păcatului originar. Dar păcatul originar are ceva care îl diferențiază pe Freud: el spune că în primordialitate figura paternă a fost ucisă de către fii. Și aceasta a fost crima primordială și de aici rezultă dezechilibrarea sexuală. Instinctul și refularea sexuală sunt pervertite, iar ajustarea, recalibrarea sunt extrem de complicate. Distorsiunile, abaterile suferite de psihicul omului sunt aproape imposibil de reprimat și de aici apare nefericirea speciei noastre. Iar construcția metaforică a unui sens al vieții se manifestă într-un mit care Freud vrea să fie cât mai convingător. Este vorba de mitul antitetic al iubirii și morții, adică tocmai ce reușește să guverneze, dar să și divizeze ființa noastră. Și Freud merge să conchidă că acest conflict dintre ele determină ritmul vieții, evoluția omenirii prin procreație. Iar la final ca o perplexitate a marilor noastre speranțe, contrar intuiției și instinctelor noastre, Moartea este factorul mai puternic pentru că Freud ne spune că ea este mai aproape de originea și modelul omului. Iar împlinirea libidoului este în moarte. Și în siajul acestei abordări, el ne îndrumă spre ideea că eruperea vieții umane a fost un soi de anomalie, a fost ceva pe cât de extravagant pe atât de fatal. Dar Freud vrea prin toată această “poveste” să ajungă la o profunzime sumbră și cinică a vieții omului care încearcă o împăcare, o reconciliere a omului cu moartea. Și de asemenea o reconciliere a omului cu Realitatea zilelor noastre care este o Realitate desacralizată și este o Realitate din care omul vrea să se elibereze. Și astfel, atât modelul Marxist, cât și cel al lui Freud se caracterizează prin scoaterea în evidență a eliberării omului. Unul scoate în evidență un traseu spre o existență edenică în care omul scapă de necesitate și de condiționări, celălalt ne spune că omul se poate elibera de plaga concupiscenței și a libidoului doar în moarte. Piatra de hotar a lui Freud o reprezintă moștenirea colectivă, adică e vorba de un inconștient colectiv care îl purtam cu noi prin veacuri, milenii. Tot ce omul a acumulat în trecut se transmite în istorie ca arhetipuri, ca totemuri, ca traumă, ca simboluri samd. Și aceste componente ale acestui inconștient colectiv sunt transmise sub forma unor mituri, unor metafore care reverberează în om și duce la o paralelă a păcatului originar.
– Draga Mircea, aș propune să încercăm o minimă concluzie și să o integrăm în Antropologie. Și aș începe cu un soi de aforism a lui Levi-Strauss: “Mitul este forma prin care omul spune povești”. Dar această încropire de povești este însăși condiția existenței noastre. Și să ne gândim, cum ar arăta perspectiva fără ca omul să se exprime prin povesti: ar fi moartea rațiunii, moartea spiritului.
– Mitul reprezintă pentru om și pentru studiul antropologic, o instanță mediatoare și asta transpus în cunoaștere înseamnă o codificare care oferă coerență realității concrete și care poate fi astfel prelucrată de mintea noastră.
– Și apoi mintea noastră poate înțelege aceste coduri în sistem binar sau antinomic. De exemplu acel banal bine – rău sunt practic reflecții ale structurii binare a realității.
– Dar dacă am ajuns aici la această structură binară, Levi-Strauss ne spune că cea mai nemiloasă polarizare în Antropologie este aceea între Cultură și Natură de care am discutat.
– Și daca noi am discutat despre schimbarea Naturii în Cultură, putem spune că acum în modernitate ne găsim în revenirea Culturii la Natură?? Adică drumul invers. Mai bine zis reîntoarcerea la Natură, dar prin Cultură. Dar aici vreau să spun ceva: prima schimbare, adică a Naturii în Cultură este rezultatul …poate celei mai mari revoluții a omului, a potențialității omului. Spiritul s-a închegat când “modul” de a gândi, “modul” de a fi și “modul” de a rezona la frumos al omului s-au transformat într-un “modus vivendi”.
– Adică aici este vorba de autenticitatea omului. Omul a devenit conștient de originea lui și de asemenea a devenit interesat de modul de a fi original în tot ce face, întreprinde sau creează.
– Toate sunt practic mitologii care pretind o direcție normative, dar și regulativă a omului și toate decurg dintr-o metaforă comună a păcatului originar, dacă revenim la păcatul originar.
– Aș vrea să explici aici… cred că îmi scapă ceva.
– Bun: ce a însemnat “păcatul originar”: în teologia creștină reprezintă indisciplina, actul de nesupunere a primului cuplu: Adam și Eva. Asta duce practic la pierderea condiției paradisiace și alungarea celor doi din Eden. Dar și lucruri mai interesante, mai stranii: pierderea nemuririi, apariția în viața omului a suferinței și a morții. Mai departe: prin această neascultare omul s-a înstrăinat de Dumnezeu și dacă vrem să exploatăm această metaforă putem spune că omul și-a schimbat ierarhia valorilor, adică de la teocentrism la marcarea omului în centru preocupărilor lui…antropocentrismul. Și aici vine treaba cu dichis: omul neascultând de porunca lui Dumnezeu, a început să guste din Pomul cunoașterii. Adică să cunoască și să i se formeze conștiința, dar și păcatul, răul, orgoliul, minciuna samd. Iar în acest mit este vorba și de trecerea de la biologic, de la natural, la perioada culturală, unde omul a început să acumuleze cunoștinte, să își satisfacă curiozitatea. Aici se regăsește trecerea de la primatul Naturii la amploarea și vastitatea Culturii. Și dacă revenim la cei doi, aceștia vedeau diferit mitul păcatului originar. Marx, cum am spus mai la început, recunoștea acest mit doar din perspectiva păcatului adus în lume de bani, de apariția banilor, de această plagă pe omenire care este banul. Așadar Marx face o trecere voită de la mit la ideologie și adoptă până la urmă limbajul profetic al salvării omului prin comunism. Comunismul va aduce în viitor bunăstarea și salvarea omului. Freud recurge la o construcție metaforică a păcatului originar. El ne spune că ființa umană este dezechilibrată datorită faptului că tata, stâlpul casei a fost ucis de fii la începuturi. Și asta a dus la “deraierea” sexuală și a libidoului. Dar pe urmă soluția abisală a lui Freud este: salvarea omului se poate face doar în moarte. Acest gest extrem oarecum, el îl consideră eminamente etic, iar toată construcția ajutătoare a lui Freud este o mostră de supoziții care nu pot fi dovedite și care dau o notă de mesianism.
– Dar ambele reprezintă un surogat al unei teologii și al unei concepții creștine. Și mai vreau să spun ceva la care ar trebui să ne gândim: oare de ce această încercare furibundă, adică plină de apăsare, de a înlocui creștinismul vine tot din partea celor care moștenesc într-un fel sau altul orizontul creștin?? Sigur acesta este un alt subiect care îl vom trata…dar direcțiile de gândire, psihologia, ideologia ne pot zugravi un tablou al antropologicului. Adică o abordare care caută ceea ce reprezintă universalul și acestea se pare că sunt după Jung structurile inconștiente ale omului, ale mintii umane. Dar Levi-Strauss ne spune că acest inconștient al minții noastre trebuie văzut din perspectiva analizei fenomenelor culturale, adică din zona miturilor, mitologii, descendențe etc. și trebuie înțelese ca niște coduri de limbaj, niște coduri construite în sistem binar (bine – rău, frumos – urat, sus – jos etc). Astfel noi putem înțelege cum a fost și este gândirea transmisă de generații în viața noastră. Și aceasta ne duce să vedem antropologia, devenirea omului, adică evoluția omului din perspectiva culturală. Umanitatea și-a găsit drumul prin a concepe lumea, universul omului samd, toate la modul simbolic. Această lume a noastră simbolică în toate dimensiunile ei culturale, de la Artă, poezie, literatură până la științele naturale, umaniste sau sociale samd poate fi așa cum este datorită simbolurilor. Sau altcumva… lumea s-a “omogenizat” datorită fenomenelor culturale și sociale guvernate de principii și reguli care au emancipat omul, l-au asociat cu modelul antropologic de discurs.
Marcel Mureșan
Citește și
Lămurirea antropologică (foileton 2)
