Ioan Voicu a fost poet și va rămâne poet și după ce și-a luat adio de la cele pământești. Un poet care a trăit un paradox: creațiile i-au fost mult mai cunoscute decât numele. Într-atât de bine i-a ieșit ”Balada fulgerată de vânt” (Rău mă dor ochii, mă dor) – ajutată și de inspirata punere pe muzică a folkistului Vali Moldovan – încât a tot fost preluată ca o bijuterie a creației populare. La urma urmei, un omagiu suprem pentru mult prea timidul și discretul om Ioan Voicu, care-l găzduia cu atâta generozitate pe poetul, pe autorul de superbe balade, Ioan Voicu. De multe ori m-am gândit că Nicu Alifantis și-a intitulat albumul său din 1992 – ”Ia toje baladist” -, gândindu-se la Ioan Voicu. Oricum, mi-ar fi plăcut să fie așa. Dacă n-a fost, e mai degrabă fiindcă poetul pendula între Finteușu Mic și și boema de la OJT, nu între Voluntari și boema de la Casa Vernescu (pe când aceasta era casino de scriitori, nu de jocuri).
”Și mai greu și mai ușor/ îmi duc viața până mor” – scria în ”Balada singurătății”, poetul care a atins borna 70 în octombrie 2019, după care nu a mai insistat. Și s-a dus și s-a tot dus ”până la izvor de nuc” .
Da, se scutur frunzele de nuc, vedem cum poeții se duc …
Ananei GAGNIUC
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
1 Comentariu în această postare
Gheorghe muresan
Dumnezeu sa-l ierte! Si-a gestionat viața mai greu decât pe baladele sale…Imi pare rău că s-a dus și că nu am avut vreme destulă și să-l ascult…am sperat că vă mai fi și un mâine. Nu am crezut că mâinele se epuizează când nu te aștepți și fără preaviz, instalându-se „umbra de nuc” peste noi…Cu regrete Ioane, drum bun spre stele!