O altfel de istorie a oraşului Baia Mare. Clădiri și edificii cu poveste (VII), de dr. Viorel Rusu și Lucia Pop: Piața Centrală, astăzi Piața Libertății (II)

Continuăm prezentarea edificiilor din Baia Mare creionând Piața Libertății. Fiind un subiect complex, astăzi vă prezentăm partea a doua!

Trebuie să menționăm faptul că, în jurul anilor 1900, primăria își avea sediul în edificiul vechiului han al orașului, Hanul „Vulturul Negru” (strada Vasile Lucaciu nr. 2).

În șirul caselor din centrul istoric al oraşului Baia Mare, existente astăzi, sunt case burgheze cu funcţiuni complexe, dar care fac şi referire la unităţile şi morfologia urbană a structurilor vechi. Cercetarea lor (dintre anii 2003-2004) a scos la iveală diferitele concepţii arhitecturale şi tehnici de construcţie care au fost folosite de-a lungul timpului în oraşul Baia Mare. Existau mai multe construcţii care comunicau cu vechea monetărie a oraşului, deoarece se aflau în imediata vecinătate a unor imobile care făceau parte din aceleaşi parcele medievale.

Mulţumită unei noi surse documentare, care se alătură la un moment dat celor scrise, şi anume fotografia, avem posibilitatea de a urmări evoluţia oraşului Baia Mare pe o întindere de timp de peste 200 de ani . Comunitatea băimăreană a fost de timpuriu receptivă la noua invenţie astfel că primele fotografii cu aspecte din oraş au fost executate în jurul anilor 1850- 1860.

În primele decenii ale secolului al XX-lea, din punct de vedere stilistic, imobilele suferă transformări în funcție de destinația oferită de noul proprietar sau de funcția publică pe care o dobândesc. Aceste transformări relevă uneori o mentalitate modernă în gândirea urbanistică a vremurilor, proprie comanditarului. Funcţia comercială, pe care o aveau cele mai multe dintre clădiri venea cu un suflu modern ulterior, modificările stilistice survenite după anul 1908, făcând referire şi la influenţele novatoare ale esteticului în arhitectura de la începutul secolului al XX-lea.

După Primul Război Mondial a început o vizibilă dezvoltare urbanistică. Edilii oraşului au început să construiască în mod sistematic, după un plan. Locul în care odinioară erau târgurile, numit acum Piața Unirii, s-a transformat într-un frumos și atrăgător părculeţ, care foarte curând a devenit un plăcut spațiu pentru relaxare și pentru desfășurarea unor activități culturale dar și politice, în balconul de la etajul Hotelului se țineau discursuri și alocuțiuni cu iz politic local. Străzile oraşului s-au înfrumuseţat iar cele principale au fost pavate și asfaltate, în special trotuarele. În perioada 1919-1930, aproximativ 11 primari, numiţi sau aleşi, s-au perindat la conducerea oraşului. Dintre cei numiți îi amintim pe: dr. Victor Maniu, proprietar din Tăuții Măgherăuș, dr. Gheorghe Popovici, avocat, dr. Camil Pop, fost șef al Poliției din Baia Mare, Fülep Iuliu, funcționar, dr. Aurel Nistor, avocat sau Alexandru Breban, protopop greco-catolic (ulterior, canonic prepozit al Capitlului catedral al Episcopiei) și deputat. Dintre primarii aleși de către populația orașului Baia Mare îi menționăm pe: dr. Anton Turcu, avocat, Alexiu Pokol, antreprenor în domeniul mineritului și senator, dr. Ioan Bohățiel, dr. Ajtai Nagy-Gavril35. Prin măsurile luate de aceştia şi de membrii consiliului comunal, comunitatea băimăreană a beneficiat de lucrări publice (reparaţii de străzi, de poduri, consolidarea vechilor edificii, amenajări de parcuri), care au schimbat radical aspectul oraşului. Veniturile realizate din activităţile economice au permis continuarea procesului de urbanizare, aceasta însemnând străzi pietruite, apă curentă, canalizare, electricitate, sistematizare urbană și, nu în ultimul rând, curățenie. Spre exemplu, în timpul mandatului primarului Alexiu Pokol (1927-1928) s-au asfaltat trotuarele în piaţa centrală, pentru ca, în perioada imediat următoare, în anii 1933-1934, piaţa din centrul vechi al orașului, pavată cu pietre de râu, să sufere transformări radicale, în primul rând prin amenajarea unui spațiu verde, ceea ce a însemnat sfârșitul tradiționalului târg care data încă din perioada medievală, spațiu care a rămas în continuare totuși cea mai veche parte a oraşului care s-a conservat aproape în totalitate.[7]

În perioada 1930-1940, orașul Baia Mare a beneficiat de statutul privilegiat de stațiune balneo-climatică, aceasta fiind amplasată pe întreg malul drept al râului Săsar. Însă, toți locuitorii orașului trebuiau să respecte o serie întreagă de dispoziţii privind igiena publică, dar și a locuinţelor particulare. Spre exemplu, locuitorii din zona staţiiunii balneo-climatice (îndeosebi din zona centrală unde erau multe puncte de atracție pentru turiști) trebuiau să păstreze curat trotuarul din dreptul imobilului în care locuiau, iar iarna să presare nisip sau rumeguș, să înlăture zăpada și gheaţa. Pereţii caselor dinspre stradă trebuiau să fie păstrați curaţi și existau o serie de alte obligații stabilite prin regulamente specifice, obligații care s-au răsfrânt și asupra aspectului urban și chiar edilitar. [7] Nu știm cu exactitate pentru cât timp a mai fost Baia Mare staţiune climatică, un document din 16 iunie 1940 menționând-o ca staţiune de interes local. După Dictatul („Arbitrajul”) de la Viena (30 august 1940), Transilvania de Nord (și, implicit, Baia Mare) a ajuns în cadrele teritoriale ale Ungariei. Nu cunoaștem, în acest moment, dacă Baia Mare a avut, pe parcursul anilor 1940-1944, statut de stațiune locală. Cert este că, după revenirea administrației românești, noul regim comunist, care s-a instaurat treptat, a avut alte priorități în zonă. Ziarul local ,,Colţ de ţară” descria situația dificilă în care se afla orașul în anul 1947 și propunea câteva soluţii de remediere a acesteia: ,,orașul nostru ar fi de zeci de ori mai atractiv dacă actualul lac de la arena de patinaj ar fi mărit și adâncit. S-ar putea introduce și un număr de 50-100 de bărci, care ar da ocazie fericită tineretului nostru de a se deda unuia din cele mai complete sporturi, canotajul. Cheltuielile investite ar fi amortizate într-un timp foarte scurt și lacul ar alcătui o sursă de venituri pentru oraș. Primăria, cu ajutorul uzinelor, a cluburilor sportive din localitate și a persoanelor care înţeleg importanţa acestui lucru, ar putea face ceva ca încă în vara acestui an, să ne putem bucura de plăcerile unei plimbări pe lacul care oferă perspective atât de frumoase, spre munţii falnici care străjuiesc frumuseţile regiunei noastre”.

Cât privește păstrarea curăţeniei comunitare, același ziar local îndemna locuitorii și autorităţile să instaleze coșuri de gunoi, iar împotriva acelora care nu respectau aceste norme să fie luate măsuri drastice, concluzionând că: ,,orașul va avea un aspect cu totul diferit,

atunci când el va începe să fie vizitat în vară de către străini, iar noi vom avea bucuria de a trăi într-un oraș curat”. [7]

După anul 1945, an care marchează începutul epocii comuniste, zona pieței centrale a cunoscut tumultul noii vieți politice cu adunări electorale, demonstrații, adunări populare și mitinguri organizate de partidele politice.

Creşterea demografică, datorată în primul rând dezvoltării mineritului, a atras după sine o politică de sistematizare urbană corespunzătoare. Oraşul s-a extins foarte mult prin lucrări edilitare constând, în principal, din construirea de cartiere de blocuri (locuinţe), cămine muncitoreşti pentru nefamilişti, cinematografe, cu preponderenţă în perioada 1960-1965.

În acest context, oraşul a devenit reşedinţa regiunii Baia Mare (1950), numită ulterior Maramureş, iar în anul 1968 a judeţului Maramureş; în acelaşi an oraşul a fost declarat municipiu.

În această perioadă putem decela mai multe etape în evoluția pieței centrale, în principal în aspectul acesteia. Timp de mai multe decenii a continuat să fie principalul loc din oraș în care aveau loc manifestări populare, culturale și chiar sportive.

Evenimentele din decembrie 1989 au pus capăt regimului comunist şi au deschis o nouă etapă istorică, a democrației și a tranziției la economia de piață. Evoluția urbanistică a fost în acord cu meandrele evolutive ale societății românești, cu plusurile și minusurile inerente.

Centrul istoric al oraşului de astăzi, vechea piaţă, cu edificii ridicate, majoritatea în secolul XVIII, pe fundaţii mult mai vechi, are o istorie în directă corelare cu evenimentele desfăşurate în incinta ei. Fiecare casă are o poveste proprie, legată, într-un fel sau altul, de una sau mai multe persoane, de un moment istoric sau de memoria colectivă.

După anul 1990 devenise evident faptul că această valoroasă moştenire istorică, în ansamblul ei, necesita ample măsuri de restaurare, de salvare a unor obiective, dar şi de reconfigurare a spaţiilor deschise.

Municipalitatea băimăreană a început seria intervenţiilor structurale în această zonă a oraşului, respectiv în piaţa care păstra ambientul urban din anii 1950-1980, configuraţia schimbându-se prin derularea proiectului Centrul de afaceri Millennium III, în perioada 2002-2004. Execuția lucrărilor a început în februarie 2003 (valoarea proiectului fiind de 4,3 milioane de euro) și s-a finalizat la sfârșitul anului 2004. Zona cuprinde un complex arhitectural de patrimoniu declarat monument istoric în ansamblu și peste 20 de construcții medievale, realizate în stil gotic târziu. Lucrările de restaurare, întreprinse de firme specializate și supravegheate îndeaproape de specialiștii Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, au fost demarate odată cu proiectul mai sus amintit. Unul dintre obiectivele acestui proiect a fost restaurarea a trei clădiri-monument istoric din piața centrală,

numite convențional M1 (casa Vulturul Negru), M2 (casa nr. 17) și M3 (casa nr. 15). Un alt obiectiv al proiectului, „spectaculos” pentru locuitorii orașului, a fost reamenajarea pieței publice (M4 – Business Plaza), prin închiderea accesului autovehiculelor din direcția estică și realizarea unei zone pietonale.

Pe toată perioada desfășurării lucrărilor în acea zonă, specialiștii muzeului au supravegheat și au efectuat sondaje arheologice acolo unde a fost cazul. Materialul arheologic (ceramică, cahle, obiecte din metal, resturi de piele de la pantofi sau sticlărie), încadrat în perioada cuprinsă între secolele XIV-XVIII, face parte acum din patrimoniul muzeului, este în curs de cercetare și, cu siguranță, va contribui semnificativ la aprofundarea informaţiilor privind începuturile și evoluția oraşului medieval Baia Mare.

Peste câţiva ani, un alt proiect de anvergură a continuat transformarea nucleului vechi al oraşului în important element de identitate istorică şi culturală. Proiectul „Reabilitarea şi promovarea identităţii culturale şi istorice Piaţa Cetăţii-Turnul Ştefan”, derulat deMunicipiul Baia Mare în perioada 2011-2015, valorifică, într-o manieră deosebit de atractivă, vestigii şi mărturii istorice foarte importante pentru evoluţia istorică a comunităţii băimărene.

Dr. Viorel RUSU, director,
Lucia POP, muzeograf,
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Sursa fotografiilor: Colecția de fotografii și cărți poștale ilustrate a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș/Minerva Luca/Zamfir Șomcutean

Referințe bibliografice:

1. Documente privind Istoria României, veacul XIV, Seria C., Transilvania, vol. IV, Bucureşti, 1955.
2. Palmer K., (red.), Nagybánya és környéke, Nagybánya, 1894.
3. Rusu Viorel, Pop, Lucia, Rivulus Dominarum-690. Vestigii și mărturii istorice medievale, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Seria „Muzeul Viu” nr. 4, Baia Mare, 2019.
4. Îndrumător în Arhivele Statului Județul Maramureș, București, 1974.
5. Achim Valeriu, Scrieri în timp. 1946-2003. Culegere de studii și articole publicate, Ed. Gutinul, Baia Mare, 2003.
6. Monografia municipiului Baia Mare, vol. I, Baia Mare, 1972.
7. Rusu Viorel, Pop Lucia, O istorie ilustrată a orașului Baia Mare. 1800-1950, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Seria Muzeul Viu 6, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2020.

Citește și

O altfel de istorie a oraşului Baia Mare. Clădiri și edificii cu poveste (VI), de dr. Viorel Rusu și Lucia Pop: Piața Centrală, astăzi Piața Libertății (I)