Mari vedete ale fotbalului care au ratat calificarea la Cupa Mondială din 2026 - 11 minute în urmă
„O zi memorabilă”, spune scriitorul Mircea Cărtărescu - 2 ore în urmă
Incursiune în tainele arhitecturii istorice la Muzeul de Istorie și Arheologie din Sighetu Marmației - 3 ore în urmă
Autoritățile din Maramureș și organizațiile sociale au marcat Ziua Mondială a Refugiatului - 4 ore în urmă
Întâlnire cu autoarea Andreea Ionescu-Berechet la Cărturești Baia Mare - 5 ore în urmă
Din pasiune spre o mică afacere: Povestea Andreei Dunca din Fărcașa și creșterea găinilor de rasă - 5 ore în urmă
Ziua Drapelului Național va fi marcată și în Baia Mare - 5 ore în urmă
Clubul de dans sportiv „Shall We Dance” Baia Mare a încheiat sezonul competițional cu succes: Perechea Luca Aluaș-Hannah Gomboș a urcat pe podiumul internațional, în Austria - 6 ore în urmă
„Hai la roate că se poate”: Serbare câmpenească organizată la Preluca Nouă - 6 ore în urmă
Proiectul „Educație prin Sport” continuă și în localitățile Bogdan Vodă și Călinești - 6 ore în urmă
Învățătorul Gheorghe Bucățea și miniaturile de la Băiuț
Băiuțul a avut de-a lungul timpului parte de oameni deosebiți, care fie s-au născut aici, fie destinul i-a adus pe aceste meleaguri de poveste.
Unul dintre aceștia a fost învățătorul Gheorghe Bucățea. Originar din satul Perișor, județul Dolj, localitate cunoscută ca fiind locul copilăriei lui Henri Coandă, învățătorul Gheorghe Bucățea își termină studiile primare în localitatea natală, iar mai târziu se înscrie la Liceul cu profil pedagogic din Craiova.

Învățătorul Gheorghe Bucățea (1938-2005) – sursă foto Stelian Bucățea
După absolvirea liceului, la recomandarea unui prieten, ajunge in Maramureș unde preia postul de învățător stagiar în satul Libotin. După Libotin urmează un alt post în satul Larga, tot în Țara Lăpușului, ca mai apoi începând cu anul 1968 să primească un post definitiv de învățător la Școala gimnazială din Băiuț.
Învățătorul Bucățea rămâne la școala din Băiuț până la pensionare, integrandu-se de la început în comunitatea multietnică din localitate, întemeindu-și aici și o frumoasă familie.
Și-a dedicat mare parte din viață activității profesionale, fiind cunoscut și recunoscut pentru meritele sale atât în județ, cât și în afara lui.
Generații întregi de foști elevi vorbesc elogios la adresa lui.

Învățătorul Gheorghe Bucățea împreună cu elevi din Băiuț – Sursă foto Stelian Bucățea
Chiar dacă era considerat un om foarte exigent, a reușit să câștige respectul elevilor și colegilor datorita rezultatelor obținute la formarea profesională ulterioară a acestora.
Foarte pasionat de matematică și pe care punea mare bază în orele predate, era de asemenea foarte atent la caligrafie încercând să insufle elevilor importanța unui scris frumos și corect.

Învățătorul Gheorghe Bucățea împreună cu elevi din Băiuț – Sursă foto Stelian Bucățea
De altfel, în Băiuț daca cineva pierdea o scrisoare sau un caiet scris frumos caligrafic era ușor identificat cu doza de umor local „precis este al unui elev de-a lui Bucățea”.
A refuzat oferte de a pleca din Băiuț fiind legat sufletește de comunitatea care l-a adoptat și respectat deopotrivă.
Argumenta rămânerea lui la Băiuț pe motiv că aici a găsit oameni foarte sinceri, minciunea fiind defectul pe care el îl detesta cel mai mult.
Pe lângă implicarea în activitățile școlare și extrașcolare cum erau de exemplu cele privind organizarea de tabere școlare, învățătorul Bucățea avea o altă mare pasiune și anume pictura și sculptura în lemn, specializandu-se în miniaturi.
Aceasta artă era un fel de refugiu de-al lui sau o formă de relaxare după munca de peste zi.
Rigurorizatea și precizia care îl caracteriza se reflectă în sutele de miniaturi create de-a lungul timpului.
Fiul lui, Stelian Bucățea, povestește cum își confecționa singur pensule minuscule, tăindu-le din pensule mai mari care se găseau la vremea respectivă și precizia cu care realiza ramele minuscule din lemn.
Nu putem să nu remarcăm detaliile impresionante ale picturilor de dimiensiuni liliputane de 2/3 până la 4/6 cm.

Colaj miniaturi – Autor Gheorghe Bucățea – Sursă foto Kristiana Bertoti-Mureșan

Dealiu colaj miniaturi – Autor Gheorghe Bucățea – Sursă foto Kristiana Bertoti-Mureșan
O altă calitate a învățătorului Gheorghe Bucățea a fost generozitatea. Pentru că majoritatea acestor miniaturi le făcea cadou colegilor, vecinilor, foștilor elevi. Cadouri care sunt și astăzi așezate la mare cinste de către posesorii lor.

Miniatură – Autor Gheorghe Bucățea – sursă foto Valerica Deji

Miniatură – Autor Gheorghe Bucățea – sursă foto Valerica Deji

Miniatură – Autor Gheorghe Bucățea – sursă foto Valerica Deji

Miniatură – Autor Gheorghe Bucățea – sursă foto Viorica Maciuc

Miniatură – Autor Gheorghe Bucățea – sursă foto Viorica Maciuc
O frumoasă colecție de miniaturi o găsim astăzi la sediul primăriei din Băiuț sub forma unui colaj, la rândul lui înrămat.
Privindu-le cu atenție, fiecare pictura ascunde un mic univers și realizăm că învățătorul Bucățea a reușit paradoxul de a transforma termenul de „miniatură” în „grandios”.
Băiuț – La capătul lumii – Locul unui nou început!

Walter Übelhart
Citește și















