Poate pentru unii cuvântul „artă” poate părea nepotrivit sau pretențios dacă ne referim la obiceiul tăierii porcului în perioada care precede Sărbătorile de iarnă. Dar arta presupune măiestrie, iar tăierea și prepararea porcului de multe ori poate fi considerată o adevărată măiestrie.
Tăierea porcului în gospodăriile individuale, mai ales în mediul rural, este o veche tradiție, dar care se pierde încet, în primul rând datorită creșterii intensive a porcilor în ferme moderne și tot mai industrializate, care face ca accesul la carnea direct preparată să fie unul foarte facil, iar în al doilea rând prin faptul că ,,meșterii” care cunosc această veche meserie sunt tot mai rari.
Tăierea porcului la Băiuț – poză anii 60 – sursă foto Zavalski Ildiko
Tăierea porcului presupune mai multe etape, de la sacrificare, pârjolire, tranșare, prepararea produselor.
La tot acest proces participă pe lângă ,,meșterul măcelar” și familia și de cele mai multe ori vecinii sau prieteni invitați, care ajută la toate etapele, totul transformându-se într-un eveniment care se lasă în final cu ,,pomana porcului” și câteodată chiar și cu o mică petrecere.
Etapele tăierii și preparării porcului sunt în majoritatea localităților foarte asemănătoare, diferențele constând mai mult în rețetele de preparare a produselor rezultate.
Și dacă în majoritatea locurilor, după sacrificare, urmează pârjolirea, perierea șoricului și apoi tranșarea cărnii și a slăninii începând în majoritatea locurilor din partea dorsală, la Băiuț aceste etape sunt un pic mai complexe spre uimirea și încântarea în final al celor care vizitează localitatea și au ocazia să participe la un astfel de eveniment.
La Băiuț, după sacrificare, porcul este uns cu un preparat știut doar de ,,meșter”, iar apoi pârjolit și curățat bine cu peria.
Opărirea porcului – sursă foto Roland Prohaska
Urmează să fie opărit și din nou curățat. Apoi din nou pârjolit și opărit până pielea (șoricul sau șoriciul) rămâne complet fără păr fiind numit cu umorul local, șoricul ,,brici” sau ,,Gilette” denumire dată după renumitele aparate de ras.
Acest șoric este foarte fin și reprezentă întotdeauna o surpriză plăcută musafirilor care nu sunt din localitate.
Șoricul ,,Brici” – sursă foto Roland Prohaska
De altfel băiuțenii mai sunt ironizați în glumă când vizitează alți vecini din satele apropiate ,,cei care mânâncă șoric fără păr”.
După această etapă mai ,,complexă”, urmează tranșarea porcului care începe pe burtă și nu pe spate cum întâlnim îm majoritatea cazurilor din alte locuri.
Ca preparate tip ,,pomana porcului”, după tranșare și separarea produselor sunt câteva specialități cu rețete specifice bucătăriei românești, maghiare, germane, slovace, rezultat al multiculturalității prezentă aici și care se reflectă și în zona gastronomiei.
Așa întâlnim mâncarea Iegărescu (o tocăniță), üsle (o supă), nokedli (mâncare cu găluste și carne). Desigur vom găsi și preparatele clasice ca și jumere, cârnați, caltaboși, sângerete etc.
Mâncarea Iegărescu – sursă foto Roland Prohaska
Unele preparate urmează să fie afumate sau conservate în sare sau înghețate.
Ziua tăierii porcului se termină adesea cu ,,voie bună” și pregătirea de pachete cu diverse ,,delicii” musafirilor participanți.
Iar gustul inegalabil al șoricului ,,brici” de la Băiuț va rămâne cu siguranță în memoria gustativă a celor care au avut ocazia să îl savureze.
Băiuț – La capătul lumii – Locul unui nou început!
Walter Übelhart
Citește și
Preotul romano-catolic Endre Bakk (1841-1906) la Băiuț – istoric, filantrop, cavaler
