Continuăm publicarea pe DirectMM.ro a romanului-foileton „Gravimetrul” de Marian Ilea. Lectură plăcută vă dorim!
XX
Iudita Zsombori visa frumos. Lutz Korodi venise cu bicicleta neagră, cehească, adusă de la serviciul de poştă, trupa de curieri. O rezemase de gard. Cizmele din piele, bine cremuite, lucitoare. Îl poftise în cârciumă. La locul lui. În faţa ferestrei. Îl invitase în camera somnului. Îl mângâiase pe sub cămaşă. Dăduse de maiou. Coastă de coastă. Degetele, borcănate, frământau pielea şi oasele domnului Lutz Korodi. Nici un reproş. Pe salteaua cu arcuri.
„Să nu-mi furi oţeloasele, Korodi!”, îi şoptise Iudita Zsombori. „Că te zdrobesc”, completă Iudita Zsombori.
Frumuseţea acelor clipe, când Lutz Korodi se aşezase în patul Iuditei Zsombori, n-avea egal. Erau asemănătoare cu momentele trăite de văduvă în timpul concertului violonistului Francisc Thury.
Lutz Korodi, frumosul subţiratic din cartierul Pianul de Sus. Lutz Korodi – biciclistul cu trup rece.
Bulgăraşii de slăninuţă, de pe burtă şi de la şolduri, frecau languros oasele reci şi pielea gălbuie a domnului Lutz Korodi.
„Îngeraş, te-aştept diseară în cimi…”, şoptise Iudita Zsombori, la urechea lui Lutz Korodi. „Pe aceeaşi bancă unde am mai sporovăit. La orele douăzeci şi trei şi patruzeci şi cinci de minute. Lângă statuia aia de ghips alb. Promite-mi că nu-mi mai spui Pupăcioasa, Lutz!”
„N-am cum să-ţi respect dorinţa, femeie”, spuse Lutz Korodi, încercând să desprindă din ţesătura tare de bumbac unul din arcurile saltelei. „Poşta din oraş nu predă scrisori adresate numai pe numele mic.”
„De-altfel, sunt încântată, şi n-aş vrea, pentru nimic în lume, să te pierd, domnule Korodi. Stăm aicea goi, pe salteaua mea. Eu privesc un colţ de cer, pe fereastra mea şi dumneata vorbeşti atâta de frumos şi emoţionant”. Spuse Iudita Zsombori.
„Stimată doamnă”, spuse şi Lutz Korodi, ridicându-se de pe salteaua tâmplarului, în timp ce ascundea la spate unul din arcurile oţeloase, „mă felicit de aşa noroc, te implor să revii cu date precise”.
Săgeată pornită dintr-o arbaletă. Uriaş tăind întunericul oraşului Medio Monte.
Biciclist pedalând în forţă pe pantele pustii ale Văii Metalului. Domnul achizitor de păr omenesc, Lutz Korodi.
Domnul Gerard Lissabona Întâiul: Cine poate să reziste mai mult este mai aproape de victorie. Socotind că potenţialul vital al generaţiei tinere este cu totul superior, sunt convins că şi dumneata cunoşti finalul.
Lutz Korodi: Îţi aduci aminte? Ai observat, domnule Lissabona, că am obţinut arcul oţelos? Încă un pas. Şi gata. Gravimetrul. M-a chemat dragostea lui nemărginită. Arc şi oţel. M-a dus între plapumele patului din camera de somn. Acolo s-a dat lupta dintre neant şi eternitate, domnule Lissabona!
Gerard Lissabona Întâiul: De aici începe despărţirea, domnule Korodi. Separatismul e opera intereselor contrarii, iar plecarea capătă haina unei tragedii plurale.
Lutz Korodi: Ingenios. Aproape desăvârşit. Tocmai de aceea se cere împăcarea cu mine însumi, totala aprobare conştientă şi inconştietă a eului, domnule. Înţelegerea, împăcarea şi…
Gerard Lissabona Întâiul: Consensul, domnule Korodi.
Specialistul Jean Rabol: Dacă-mi permiteţi, domnule administrator unic.
Gerard Lissabona Întâiul: Desigur, domnule recepţioner! Spune!
Jean Rabol: Elementele componente trebuie să se dăruiască integral. Astfel, forţele fiind la unison, lucrând pentru scopul comun, rezistenţa necunoscutelor cedează, treptat, până la totala capitulare.
Lutz Korodi: Toate cuceririle făcute, domnule Rabol, sunt mărturii ale progresului din Medio Monte.
Jean Rabol: Viaţa organelor dumitale interne nu ne interesează, domnule Korodi.
Domnul Gerard Lissabona Întâiul fuma pipa. Lutz Korodi luase un trabuc, din cutia de cireş cu peisaj gravat pe capac. Un palmier. Pe măsuţa din holul Hotelului abureau cafelele în ceşti de porţelan bavarez. Erau şi patru lumânări din ceară roşie. Aprinse. Jean Rabol pregătise textul ARMISTIŢIULUI. Trebuia parafat într-un cadru festiv.
(Va urma)
Marian ILEA
Sursa foto – Nicolae Uszkai
Citește și
„Gravimetrul” de Marian Ilea, partea a XIX-a
