În galeria marilor figuri ale Unirii de la 1 Decembrie 1918, imaginea care rămâne, poate, cea mai puternică este aceea a unui bătrân de 83 de ani, firav și chinuit de boală, venind cu ultimele puteri la Alba Iulia pentru a fi martorul unei clipe pe care o așteptase o viață întreagă. Acesta era Gheorghe Pop de Băsești „Badea George”, una dintre conștiințele vii ale românilor din Transilvania și simbol al luptei lor pentru libertate.
De-a lungul deceniilor, Pop de Băsești plătise scump curajul de a cere drepturi pentru români: închisori, anchete, umilințe, toate culminând cu implicarea sa în Mișcarea Memorandistă, pentru care fusese condamnat. La sfârșitul anului 1918, bătrânețea îl găsea slăbit, aproape imobilizat, iar medicii îl avertizau că o călătorie în plină iarnă îi putea grăbi sfârșitul.
Și totuși, atunci când s-a aflat că Marea Adunare Națională urmează să se țină la Alba Iulia, nimic nu l-a putut opri. A cerut să fie îmbrăcat gros, urcat într-o sanie și pornit la drum, spunând familiei că preferă să moară pe traseu decât să lipsească de la momentul istoric al unirii Transilvaniei cu România. Drumul dintre Băsești și Alba Iulia, lung și dificil, l-a epuizat. Gerul i-a adâncit suferința, iar mijloacele rudimentare de transport i-au slăbit și mai mult trupul.
La Alba Iulia, pe 1 Decembrie, Gheorghe Pop de Băsești a intrat în Sala Unirii sprijinit de cei din jur. Delegații l-au ales președinte al Adunării, iar bătrânul memorandist a condus lucrările cu o luciditate impresionantă. A ascultat pledoariile pentru unire, a urmărit votul solemn și, în clipa în care rezultatul a fost unanim, a proclamat unirea Transilvaniei cu Regatul României.
Atunci a rostit, cu o emoție pe care martorii nu au uitat-o niciodată, cuvintele inspirate din Scriptură:
„Acum sloboade, Doamne, pe robul Tău în pace, căci văzură ochii mei mântuirea neamului meu.”
Aceasta avea să fie ultima lui mare luare de cuvânt în fața românilor. Călătoria de întoarcere și frigul năpraznic i-au agravat starea deja fragilă. Retras la conacul său din Băsești, Gheorghe Pop de Băsești s-a stins câteva luni mai târziu, la 23 februarie 1919.
A murit însă împăcat, nu ca supus al unui imperiu străin, ci ca cetățean al României Mari. Actele sale de deces, scrise în limba română de noile autorități, sunt printre primele documente care consfințesc schimbarea pentru care el luptase o viață întreagă.
Vasile Petrovan
