Jucător de la CS Minaur, convocat la acțiunea de selecție pentru formarea naționalei U15 - 57 minute în urmă
Credincioșii din Fărcașa au întâmpinat Învierea Mântuitorului în lumină și rugăciune - 2 ore în urmă
„Ciocota de pe Boci” a reunit cetățenii orașului Seini în cadrul concursului de ciocnit ouă, în prima zi de Paști - 2 ore în urmă
Moscova a declarat astăzi Ungaria „țară neprietenoasă” - 2 ore în urmă
Naționala de rugby U18 mai are de trecut un singur hop pentru calificarea la Campionatul European - 3 ore în urmă
Ultimatum pentru Turcia: un miliard de dolari și predați-ne soțiile! - 3 ore în urmă
Elevă a Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Baia Mare, pe locul 2 la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Maghiară - 4 ore în urmă
Cel mai de perspectivă jucător de la Campionatul Național de baschet U14 – un sportiv de la CSS Sighet - 4 ore în urmă
Elevii Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Tehnologii - 5 ore în urmă
Doi bărbați au ajuns la spital în urma unor agresiuni - 5 ore în urmă
Fibula romană este „exponatul săptămânii” la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
Fibula romană este „exponatul săptămânii” la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și poate fi vizitată până duminică, 17 octombrie.
În timpul cercetărilor arheologice sistematice desfășurate la Bozânta Mică – Grind, sub pereţii din lut ars prăbuşiţi ce au aparținut cel mai probabil unui cuptor de uz menajer, pe lângă fragmente ceramice a fost descoperită şi o fibulă de epocă romană. Fibula (nr. inv. 35454) este confecţionată din bronz, nu este ornamentată și este executată dintr-o singură bucată. Lungimea fibulei este de 5,4 cm, lăţimea maximă în zona resortului de 1,1 cm, iar greutatea este de 5,07 g. Resortul este scurt, are un număr de patru spire, coarda este joasă şi exterioară, corpul este arcuit, are secţiune rombică.
Fibula aparţine conform tipologiei întocmite de Sorin Cociş, tipului de fibule cu piciorul întors pe dedesubt cu sistemul de închidere prin resort – tipul 37a. Piciorul este scurt, aplatizat, portagrafa lipseşte, însă conform tipologiei amintite, fibulelor cu piciorul întors pe dedesubt le este caracteristică portagrafa de tip Cociş 21, formată din piciorul care se repliază şi se prinde din nou de corp prin trei spirale înfăşurate.
Pe teritoriul provinciei romane Dacia astfel de fibule au fost descoperite la Porolissum, Gherla, Potaissa şi Romita și au fost datate în intervalul cuprins între 160-250 p. Chr., în timp ce cercetătorii din afara României le datează cu precădere în secolul al III-lea p. Chr.. În ceea ce priveşte locul de geneză, Sorin Cociş consideră că numărul mare de astfel de fibule cunoscute din provincia Dacia indică existenţa unor ateliere de producere, cel mai probabil la Porolissum, astfel încât acest tip de fibule a luat naştere aici şi au fost apoi exportate în întreaga lume romană şi dincolo de graniţele ei, informează muzeograf Raul Cardoș.















