Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș deține multe comori pe care sunteți și dumneavoastră invitați să le descoperiți.
Una dintre acestea este un frumos covor de-o vârstă cu Unirea. Reprezentanții instituției de cultură ne informează că acesta a fost țesut de soția unui fost preot greco-catolic din Bozânta Mică și este lucrat din urzeală de cânepă și beteală din lână.
Povestea lui o puteți afla în cele ce urmează:
„Iarna este anotimpul șezătorilor și al poveștilor… e vremea potrivită, așadar, să vă spunem și noi povestea unui covor deosebit, primit ca donație de muzeul nostru în anul 2018. Și nu este vorba despre un covor oarecare… covorul cu pricina este „bătrân” …a bătut deja suta de ani și este contemporan cu Marea Unire, iar în prezent se află expus la loc de cinste în Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Maramureș unde vă așteaptă să îl (re)descoperiți.
Creatorul lui este Letiția Paul, soția lui Paul Grațian, care a fost preot greco-catolic în Bozânta Mică și în a cărui casă se țesea foarte mult, după cum nepoata lor, Clemența Letiția Moga, cea care a dăruit covorul muzeului, ne mărturisește. Și tot de la ea aflăm că bunica ei, Letiția, s-a născut în Silivaș, județul Cluj și a fost ultimul din cei zece copii ai familiei Pușcașiu și că dragostea pentru țesut se poate să-i fi fost insuflată în familie: câteva din surorile ei mai mari erau învățătoare, iar dintr-o casă cu multe fete cu siguranță nu lipsea nici interesul, nici războiul pentru țesut. Devenind preoteasă și învățătoare în Bozânta Mică, s-a implicat cu siguranță, după cum intelectualii vremii o făceau, în activități sociale, se implica în comunitate, participa la șezători și împărtășea interesul pentru țesut sau ”lucrul de mână”.
Covorul este specific Maramureșului, după cum cercetarea făcută până acum ne arată. Este lucrat din urzeală de cânepa si beteală din lână, câmpul său ornamental urmărind o schemă compozițională simplă prin alternanța a trei motive geometrice identince: romburi concentrice cu margini în trepte care au valoare de simbol – copacul vieții și sincope decorative înguste, geometrice, pe un fond cromatic reținut ce armonizează. Chenarul dublu închis ce flanchează câmpul decorativ principal în tonuri adânci încheagă pe verticală compoziția, o dinamizează prin alternanța motivelor geometrice ale romburilor de dimensiuni mici.
Țesut în anii de după Marea Unire, când în coloritul materialelor textile se foloseau și substanțe chimice, la fel și coloritul covorului este dat atât de substanțe chimice, cât și de substanțe vegetale. Atât prin îmbinarea culorilor cât și prin valorificarea sistemului ornamental geometric, se dezvăluie o inventivitate rafinată unită cu un sentiment foarte sigur al stilului.
Covorul a fost creat probabil în anii ’20 când, după cum cercetarea ne dezvăluie, a avut loc și căsătoria dintre cei doi tineri: Letiția și Paul. Letiția nu a trăit mult, a murit la vârsta de 33 de ani, dar povestea acestui covor a mers mai departe prin fiica ei și a ajuns la nepoata ei: Clemența Letiția Moga, cea care a donat covorul, acest ”lucru de suflet ” după cum ne-a mărturisit, Muzeului Județea de Etnografie și Artă Populară din Maramureș”, povestește muzeograful Ștefan Florian.
