Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din post

«ARS, AMOR, EROS&ARTIFEX» – sau despre artă, amor, eros și artist în «biografia neconcențională a unui «optzecist»: Ioan Angel NEGREAN (2)

Extindem privirea aruncată (în episodul precedent) înspre cultura de performanță și într-ale sale conexiuni în problematicile demersului nostru. Putem observa, acolo, cum lucrurile se complică substanțial, ilustrând felul în care gândurile, proiecțiile imaginare și „rostirile” memoriei vizuale ale artistului creativ se transferă înspre tărâmul ficționărilor metaforice și metafizice, continuând spicuirilor din interviul pe care remarcabilul pictor, dascăl universitar și manager cultural băimărean Ioan Angel NEGREAN ni l-a acordat în 2004 [1].

Iar pentru a facilita corecta înțelegere și interpretare a discurului său plastic, păstrăm și aici referințele lexicografice deja menționate.

Așadar: termenii definiți (spre fixare !):

cultura de masă („mass culture” / „popular culture”) = „Cultura populară (numită și cultură de masă sau cultură pop) este în general recunoscută de membrii unei societăți ca un set de practici , de credințe , de producții artistice (cunoscute și ca artă populară [citadină, spre diferențiere de folclorul rural], sau artă de masă ) (…) și de obiecte care sunt dominante, sau predominante, într-o societate la un moment dat. Cultura populară cuprinde și activitățile și sentimentele produse ca urmare a interacțiunii cu aceste obiecte dominante. Forța motrice principală din spatele culturii populare este atractia de masă și este produsă de ceea ce analistul cultural Theodor Adorno numește a fi «industria culturală». Puternic influențată în timpurile moderne de mass-media , această colecție de idei pătrunde în viața de zi cu zi a oamenilor dintr-o anumită societate. Prin urmare, cultura populară are o modalitate de a influența atitudinile unui individ față de anumite subiecte. (…) Este în general privită în opoziție cu alte forme de cultură , cum ar fi culturile folclorice [rurale], cultura clasei muncitoare [urbane], sau cultura înaltă, și este privită, de asemenea, prin diferite perspective academice, cum ar fi psihanaliza, structuralismul , postmodernismul și multe altele. Categoriile comune ale culturii populare sunt: divertismentul (cum ar fi filmul, muzică , televiziune și jocuri video), sportul, știrile (…), politica, moda , tehnologia (…).O (…) definiție echivalează cultura populară cu „cultură de masă” și idei. Aceasta este văzută ca o cultură comercială, produsă în masă pentru consum în masă de către mass-media. (…) Elementele de cultură populară atrag cel mai adesea un spectru larg de public. (…)[sublinierile mele – T.A.]” [2]
cultura înaltă („high culture”) = „Într-o societate, cultura înaltă este subcultura care cuprinde obiectele culturale cu valoare estetică , pe care o societate le consideră în mod colectiv ca fiind opere de artă exemplare, (…) și operele intelectuale de literatură și muzică, istorie și filozofie, pe care o societate le consideră reprezentative pentru cultura lor.(…)” [3]

p. 64: „ARTA, arte, s[ubstantiv].f[eminin]. (…) 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. (…) – Din fr[anceză]. art, lat[ină]. art, -tis.”
p. 37: „AMOR, amoruri, s[ubstantiv].n[eutru]. Iubire dragoste. (…) – Din lat[ină]. amor, it[italiană]. amore.”
p. 359: „EROS s.n. (Livr[esc].) Ansamblul dorințelor sexale, considerate din punct de vedere psihanalitic; libido. – Din fr[anceză]. éros.”
p. 359: „EROTIC, Ă, erotici, –ce, adj[ectiv]. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care con’ine sentimente de dragoste; care cântă, care exprimă dragostea. (…) ♦ Predispus, înclinat spre senzualism; senzual. – Din fr[anceză]. érotique.”
p. 65: „ARTIST, -Ă, artiști, -iste, s[ubstantiv].m[asculin]. și f[eminin]. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei. (…) – Din fr[anceză]. artiste, lat[ină]. artista.”
p. 491: „IMAGINÁ, imaginez, vb[erb]. 1. Tranz[itiv]. A-și închipui ceva; p[rin]. ext[ensie]. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr[anceză]. imaginer, lat[ină]. imaginari. ” / „IMAGINAR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n[eutru].) Domeniu al imaginației (…) – Din fr[anceză]. imaginaire, lat[ină]. imaginarius.” / „IMAGINARE, imaginări s.f. (Rar) Acțiunea de a(-și) imagina și rezultatul ei. –V[ezi]. imagina”
p. 391: „FICȚIUNE, ficțiuni, s[ubstantiv].f[eminin]. Reprezentarea produsă de imaginația cuiva și care nu corespunde realității sau nu are corespondent în realitate; plăsmuire a imganiației; născocire (…).– Din fr[anceză]. fiction, lat[ină]. fictio, -onis.”
p. 644: „METAFORĂ, metafore, s[ubstantiv].f[eminin].Figură de stil rezultată dintr-o comparație subînțeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparație cu cuvântul–imagine; p[rin]. gener[alizare]. figură de stil . – Din lat[ină]. metaphora, it[alină]. metafora, fr[anceză]. métaphore.” / METAFORIZARE, metaforizări, s[ubstantiv].f[eminin].(Rar) Acțiunea de a metaforiza și rezultatul ei. ()”
p. 644: „METAFIZIC, -Ă, metafizici, -ce, s[ubstantiv].f[eminin]. și s[ubstantiv].m[asculin]. 1. S.f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristote), domeniul suprasensibilului dincolo de lumea exterioară (Thomas d’Aquino), (…). –Din ngr[neogracă]. metafisikí, metafisikós, lat[ină]. metaphsyca, (…).”

„Momentul Expoziţiei Naţionale a Tineretului «Atelier 35» – Baia Mare, 1988. Polemism, contestaţie, subversivitate ?

Ioan Anghel Negrean: „Astăzi privesc cu seninătate retrospectivă, spre vremurile când a te exprima liber era o mare problemă. Şi totuşi ne exprimam. Ştiam să arătăm – atât cât se putea şi aveam capacitatea să ascundem, să punem în subtext, să «scriem printre rânduri» – ceea ce nu se putea spune/arăta la vedere. Momentul «Atelier 35» – Baia Mare, 1988 rămâne elocvent în acest sens, nu numai în ceea ce mă priveşte, ci, cred eu, în ce priveşte întreaga generaţie de tineri artişti de atunci.

Nu cred că faptul de a striga cu orice preţ, fără a avea ceva de spus m-a caracterizat vreodată. Nu „forma fără fond” mă preocupa, ci dorinţa de exprimare liberă; nu demolarea valorilor vechi, ci clădirea celor noi; nu politicul în artă, ci arta însăşi.

Şi pentru aceste idealuri am construit, împreună cu ceilalţi congeneri, poate, cel mai mare eveniment plastic de dinainte de ´89 consacrat «artei tinere» în România: Expoziţia Naţională a Tineretului «Atelier 35». La Baia Mare! Orice s-ar spune (şi s-a spus/scris/vorbit cu mult prea mare zgârcenie despre acest eveniment prin comparaţie cu importanţa şi valoarea sa culturală de excepţie) la Baia Mare s-a «redactat» atunci o pagină majoră din istoria artei româneşti contemporane!

Povestea ciclului „Delirium vivens”

O selecţie semnificativă din creaţia de până în 1989 l-a prezentat pe Ioan Anghel Negrean la Bucureşti, în Sala Dalles (februarie-martie 1989) în contextul marii expoziţii retrospective Centrul Artistic Baia Mare. 1965-1989. Deşi nu au trecut neobservate, lucrările sale au fost receptate de critica metropolitană cu o anume prudenţă ce poate fi explicată în bună măsură prin stresul individual şi colectiv ce atinsese deja pragul critic în anul ce avea să aducă, la finalul său, răsturnarea regimului politic intern.

Doi ani mai târziu (decembrie 1991–ianuarie 1992), Muzeul de Artă băimărean organiza în cadrul ciclului Ghid de artă contemporană o miniretrospectivă personală cuprinzând 15 lucrări realizate în Ioan Anghel Negrean în intervalul 1981-1990. Punctând sintetic principalele „repere de marcaj” ale traseului parcurs de artist, expoziţia mi-a prilejuit următoarele comentarii: „Este tot mai limpede că pictura lui Ioan Anghel Negrean se aliniază eforturilor de recitire a experienţelor umane cotidiene într-o cheie activă, poate chiar agresivă. De altfel, evoluţia sa ilustrează schimbarea tranşantă a registrelor tematice şi ideatice. De la echilibrul stenic al restituirii naturii într-o aură aproape mediteraneeană la activismul nordic, vecin cu agresivitatea, al compoziţiilor de după 1986, această trecere marchează o profundă modificare de atitudine şi viziune. Simpla invocare a opţiunii postmoderniste din ultimii ani nu poate explica decât prea puţin din aspectele care compun «pachetul» de nedumeriri şi exigenţe ce vin să pună în mişcare zbuciumul lui Ioan Anghel Negrean Foamea de concret, concentrarea cerebrală asupra materiei domină net substanţa intelectuală a discursului său., un discurs în care obiectul înlocuieţte subiectl. Figurile umane, recuperate în contextul unei teme ce îşi are originea în dialogul cu natura terestră, vin să precizeze nevoia revenirii la izvoarele genuine. În fondul ei, ipostaza actuală, suficient de febrilă, agitată chiar, se lansează în căutarea certitudinilor, se zbate dorind să câştige soliditatea punctelor fixe. Fireşte că aici avem de a face cu o lume a adevărurilor personale şi relative. Glosa filosofică pe teme ideale, eventual utopice, rămâne undeva în urmă chiar dacă suflul interogaţiilor nu este străin de coflictualitatea lăuntrică a spiritului uman. Constatăm o acută febră a dorinţei de a trăi. Amplu, adânc, nervos. De o manieră globală. Şi este vorba, desigur, de o trăire la persoana întâi. Drept care, registrele ideatice ale unor stări corespunzătoare se vor regăsi în perimetrul imediat şi contingent persoanei care se declină, se conjugă, se înjugă. Pe sine. Aşezarea sub lupă a materiei – în special a materiei celulare, vii, dar şi conspectarea eternului feminin într-o manieră directă, dezbrăcată de mitul idealist al ficţiunii simbolului, şi încă altele sînt – toate la un loc – consecinţe imediate şi fireşti. Călătorind de la eternul feminin înspre cotidianul femeii, artistul reiterează, de fapt, permanenta pendulare între materia spiritului şi spiritul materiei. Dacă actul creator ar îngădui reducţia la sentinţă, am spune că pictura lui Ioan anghel Negrean se concentrează în afirmaţia: «nimic din ce este omenesc nu mi-e străin! Mărul, strigătul, pămîntul, carnea, spaima, femeia, culoarea, zbuciumul, oglinda şi cu mine…

Şi totuşi acest «fin du siècle» trebuie trăit…” [4]

Concluziile plastice acumulate în urma experimentărilor conceptuale şi simbolice elaborate între 1985-1989 au fost transformate în fundament al unor noi explorări desfăşurate într-un câmp cultural cu puternice dimensiuni sociale odată cu recuperarea antropomorfului ca motiv plastice central. Aşezat sub semnul frământatelor rostiri de sorgine neoexpresionistă izbucnite în proximitatea anului 1989, dar eliberate fremătăror imediat după răsturnarea „vechiului regim”, discursul picturii lui Ioan Anghel Negrean avea să surpindă din nou. Artistul venea să dezvolte Lumea din afară (problematică iniţiată încă din 1988 odată cu „seria tematică” Chipuri şi rostiri) prin Delirul trăirii (ciclul „Delirium Vivens”), devenind astfel cel dintâi băimărean ce postmoderniza public şi polemic cu tematica şi motivistica erotică.

Ioan Anghel Negrean: „Pot afirma că în creaţia mea se poate vorbi de «înainte de ´89» şi «după ´89», acest an devenind punct de referinţă datorită schimbărilor survenite în modul de abordare a problematicilor şi în modul de construire – deconstruire a imaginii plastice.”

Din 1990 încoace reprezentarea corpului uman ocupă un loc din ce în ce mai important, nu numai prin frecvenţa apariţiei motivului antropomorf – în raport cu celelalte tipuri de reprezentare – dar şi din punctul de vedere al denotaţiilor şi conotaţiilor conţinute în mesajul transmis prin imaginile plastice. Artistul încorporează în această schimbare de abordare expresia libertăţilor de exprimare plastică descoperite în proaspăta democraţie aşteptată de atâta amar de vreme şi, fără nici o îndoială, însemnele maturizării proceselor de gândire conceptual plastică şi intelectuală, ca expresie a acumulărilor din cei unsprezece ani de activitate artistică în cadrul «Atelierului 35», respectiv de la absolvirea facultăţii, în ´78, şi până la momentul ´89.

Într-o lume, aşa zis nouă, frământată de probleme existenţiale şi într-o lipsă acută de repere axiologice valide care să ofere puncte de sprijin în formarea şi dezvoltarea individului, a conştiinţei de sine şi a imaginii despre sine, apar volens-nolens întrebări fundamentale şi/sau marginale despre viaţă, despre trăirea ei, despre eros şi thanatos, despre conflictele dintre «apolinic» şi «dionisiac», despre raporturile dintre «bine» şi «rău», despre «lumină» şi «întuneric», despre Rai şi despre Iad, despre tensiunile dintre moral/nonmoral, dintre «morala veche» şi «morala nouă».

Ioan Anghel Negrean: „Nu încerc să dau răspuns la toate aceste întrebări care au apărut «după 89», dar nu ascund faptul că ele există, mă frământă şi pe mine, ca pe mulţi alţi artişti ai «generaţiei 80», sau pur şi simplu ca trăitor al acestei lumi, iar în «liniştea» atelierului, aceste gânduri/frământări, diurne şi nocturne, se materializează în imagini plastice care ilustrează, total sau parţial, trăirile omului-pictor Ioan Anghel Negrean.

Între abordările mele plastice, ciclul «Delirium Vivens» a apărut în 1990-1991 şi de atunci se constituie într-o serie tematică de durată şi deplin actuală.”

Acest ciclu se constituie ca expresie a asumării proceselor de eliberare a mijloacelor şi instrumentelor de exprimare artistică, respectiv a accesului la teme şi idei cu încărcături sociale prohibite în perioada totalitarismului: erosul, sexualitatea, ipostazele groteşti ale motivului antropomorf, eliberarea «libertăţii» etc. ca răspuns personalizat şi în cheie estetică la «explozia» mediatică din anii ’90-91, explozie care a impus pe piaţa vizualului românesc, etalarea la vedere a unei adevărate «imagerii» a corpului uman feminin nudificat.

Ioan Anghel Negrean: „Am perceput această «explozie» sub forma unui proces haotic, de vulgarizare (manipulatorie?) a unui mit plin de sacralitate, cel puţin în istoria şi practica artistică din neolitic şi până astăzi: cel al femininului nud. Astăzi constat că datele esenţiale ale procesului sunt conservate pe de-a întregul. S-au sofisticat doar instrumentele. De la obscura gazetă «Occident» de cea mai «pură» calitate plebeu-pornografică prezentă pe tarabele de difuzare a presei prin anii ‘90-‘92, am ajuns la variantele de largă popularitate ale pornografismului şi erotismului «aristocratic» de import cultural, reprezentate de «Hustler», «FHM» şi «Playboy». În spatele tuturor acestor variabile, lăsând la o parte gradele şi nuanţele de diferenţiere care ne plimbă de la pornografie la erotism dus-întors şi reîntors! – simt în continuare persistenţa, constanţa remanentă a unuia şi aceluiaşi mesaj (deopotrivă text, imagine, subtext, artificii liminale şi subliminale, intertext, infratext şi supratext!), care lasă impresia că se constituie într-o adevărată metastrategie menită să dreneze şi să dirijeze principalele resurse energetice ale actualului imaginar românesc, deopotrivă colectiv şi individual: VOAYER-ismul şi LIBIDOUL NAŢIONAL.

Faţă de această impresie (care simt că acţionează cu puterea modelului formator şi manipulator de caractere, manifestări şi personalităţi modelate în tipare viciate, total înstrăinate de sensurile mitului fundaţional al umanităţii – femeia şi funcţia ei de vector civilizator ), a fost şi este necesar să mă manifest, desigur prin instrumentele subiectivităţii creatoare, într-un mod contrar, având ca ţintă tentativa remitizării «mitului fundaţional» ajuns azi în stadiul de dezagregare vulgarizatoare. Fireşte înţeleg să îmi elaborez această tentativă pornind de la realitatea generată de dizolvarea formală şi vizuală a ipostazelor mitului eternului feminin, aşa cum o vedem astăzi în cultura vizuală zămislită prin repertoriul de imagini ce restrânge femeia la imaginea unui sex-simbol. Prin urmare pentru a face posibilă comunicarea mea cu o masă largă a «consumatorului» comun de imagini de pe piaţa românească, îmi însuşesc o parte a componentelor anatomice şi simbolice dorite şi «digerate» cu atâta frenezie vizibilă de către «actorii» «voayerismului» şi «libidoului naţional»: grotescul, cinicul, ludicul, sexualitatea, genialul, dar şi ironicul, capcanele aparenţă/esenţă, profan/sacral, fizic/metafizic, senzual/cerebral, fiziologic/spiritual.”

Într-adevăr, analizând în profunzime efectele recursului lui Ioan Anghel Negrean la instrumentele figuraţiei aparent conforme cu normativul consumului de motive plastice şi imagini erotizate din piaţa vizualului cotidian, se poate constata faptul că secvenţele individuale şi întregul ansamblu din ciclul Delirium vivens au menirea să susţină în planul comunicativităţii demotice, scopul intelectual major care este reactualizarea valorilor simbolice originare ale mitului fundaţional despre femeia – vector civilizator al umanităţii: fără false pudori şi dincolo de stereotipia modélelor idealizante din tradiţia mimesis-ului greco-roman (clasicitatea antichităţii, umanismul renascentist, utopia civică neoclasică, obiectivarea realistă, singularitatea individualismului eroic romantico-simbolist, ori populismul realismului burghez), dar şi în opoziţie cu pragmatismul vulgarizator, pseudodemitizant propus de consumismul pauper al „imageriei” falsului ultraliberalism „multilateral dezvoltat” şi „victorios la oraşe şi sate” [5].

„Ne-a fost dat să putem estima măsura potenţialului de impact acumulat în piesele acestui ciclu mult mai târziu, şi anume în februarie-martie 2002, cu ocazia unui experiment expoziţional muzeal realizat la Baia Mare, în spaţiile Muzeului de Artă, în parteneriat cu elevii de atunci ai unei grupe de elită (clasa a IX-a A) din cadrul Colegiului Naţional «Vasile Lucaciu». Celor 21 de adolescenţi „le-am încredinţat responsabilitatea de a concepe” o expoziţie tematică prin care am dorit să verificăm actualitatea/sau inactualitatea unuia dintre miturile dintotdeauna ale artei majore, în percepţia intelectuală şi afectivă a tinerei generaţii: eternul feminin. Au selectat materialul iconografic, au dat titul manifestării (Eternul feminin – mitul revelat) şi s-au rostit public contribuind esenţial la conceperea discursului expoziţional, la redactarea eseurilor analitice consacrate picturilor şi sculpturilor selectate într-un catalog. Printre lucrările alese de adolescenţii de atunci (azi remarcabili licenţiaţi şi masteranzi [și doctori] şcoliţi la Bucureşti, Cluj-Napoca, Budapesta, Milano, Moscova, Barcelona, Amsterdam), Delirium vivens la adus pe Ioan Anghel Negrean în ipostaza de cel mai controversat artist din portofoliul expozițional, într-o serie de nume mai mult decât ilustre (cuprinzând, printre alţii, pe Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Dan Băjenaru, Nicolae Apostol etc.). Răspunsul interpretativ la „provocarea” propusă de Ioan Anghel Negrean l-am primit – şi consemnat spre neuitare ! – prin condeiul Ioanei Voş [6] ([bacalaureată lucacistă] azi licenţiată şi masterandă în economie!):

„«Oare acesta este idealul de frumuseţe feminină ?» (…) Răspunsul la această întrebare este foarte simplu: NU. Nu cred că însuşi pictorul acestui tablou îl consideră aşa. (…) Contrastele puternice dintre roşu şi portocaliu cu negru şi verde sunt ca nişte timpane ce produc în muzica culorilor sonorităţi violente şi agresive. Doamnele care vor privi acest tablou îl vor considera o ofensă la adresa femeii. De fapt nu este o ofensă, ci o satiră. (…) nu vom întâlni printre lucrările expuse doar categoria frumosului, ci şi altele, cum ar fi grotescul şi urâtul reprezentate de acest intens Delirium Vivens. …Delirul trăirii. Iată o stare de existenţă plină de tumult de energii, stare vehementă, intensă şi înfricoşătoare în acelaşi timp. Şi atât de caracteristică vieţii de astăzi! Delirul trăirii clipei… (…) Pictorul accentuează ceea ce este reprezentativ din punct de vedere anatomic doar femeii. Tot din acelaşi motiv, Ioan Anghel Negrean nu vrea să picteze faţa acestei persoane, să-i dea o identitate anume Priviţi tabloul” Vedeţi cum urmărind un anumit model se poate naşte anonimatul şi o mare tragedie a depersonalizării individului (…) La o primă vedere violenţa acestui nud anulează misteriosul şi intimul feminin, dar cromatica folosită reuşeşte să redreseze imaginea creată. Astfel, ca din întunecimea Universului răsare dâra energiei vieţii ce cuprinde în întregime trupul cuprins de pasiune al femeii. (…) Alături de negrul misteriorului, roşul apare ca nişte săgeţi ale pasionalului, întregind duritatea imaginii create. Totuşi, verdele speranei planează în fundal, amintindu-ne de valul energiei eternului feminin ce reîntregeşte mereu omenescul Veşnic şi nepieritor.” [7]

„Etapa mitologizantă – ciclurile „Pomul vieţii”, „Adam şi Eva”, „Galeria Evelor”.

Rostirea picturală părăseşte de acum (definitiv?) registrele polemice şi dobândeşte profunzimi sapienţiale. Culorile parcă se purifică deşi rămân păstoase şi evocă aproape tactil sfera materialităţilor dual originare: organic/anorganic. Verdele vegetal, atât de specific tradiţiilor picturale băimărene, translat în inepuizabile varietăţi tonale devine un fel de sinonim generic al pulsiunilor materiei vii. Contrastele rămân intense dar încetează (definitiv ?) să mai fie vehemente, tonurile se catifelează, se rafinează mereu şi mereu în beneficiul unor efecte vizuale care atrag şi intrigă deopotrivă.

În consens cu o asemenea „înţelepţiere” profesională, Ioan Anghel Negrean avea să îşi extindă straturile tematice de la sacralismul din ciclul Răstignirilor înspre recuperarea câtorva mituri fundaţionale eurocreştine transpuse în limbaj pictural strict actual. Artistul vine să ofere astfel o alternativă constructivă la deconstruirea miturilor tradiţionale şi instituirea speudomiturilor contemporaneizate prin instrumentele noii media la nivelul vulgatei consumismului de masă.

Ioan Anghel Negrean: „(…) «Galeria Eve-lor» este o înşiruire de şase lucrări de aceeaşi dimensiune (120 x 60 cm), cu acelaşi subiect, în diferite ipostaze, care sunt distribuite într-o succesiune bine stabilită, cu un traseu al citirii de la stânga la dreapta, începând cu lucrarea intitulată «Eva primordială», continuând apoi cu «Eva galactică». A treia lucrare este «Eva edenică», urmată de a patra lucrare intitulată «Eva terestră». Seria continuă cu «Eva spirituală» şi se încheie cu lucrarea intitulată «Eva de Evă», parcurgând un traseu care, cu suişuri şi coborâşuri, face o trecere în revistă a diferitelor ipostaze ale Evei, de la cea primordială, până la cea din zilele noastre, care parafrazează expresia binecunoscută în lumea noilor manelişti, „băieţi de băieţi”.

Este aşadar evident că (…) Ioan Anghel Negrean a atins un prag nou. Picturile din ciclul „Eve-lor” şi, respectiv, din ciclul „Pomul vieţii” (care reiau într-o versiune antropomorfizată varianta princeps, abstractă, din 1987), precum şi acest album retrospectiv, stau mărturie că artistul şi-a petrecut „jubileul semicentenar” din 2004 la ora deplinei maturităţi creatoare.” [8]

Dr. Tiberiu ALEXA

——-

Note

[1] Tiberiu Alexa, Negrean 50, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», Baia Mare, 2009, 236 p. + XXXVI p. (text introductiv: „«Biografia neconcențională a unui «optzecist»”) + XLIV planșe ilustrații (alb/negru și color).

[2] Vezi: https://en.wikipedia.org/wiki/Popular_culture, accesat la 2 mai 2023.

[3] Vezi: https://en.wikipedia.org/wiki/High_culture, accesat la 2 mai 2023.

[4] Tiberiu Alexa, Ioan Anghel Negrean – Ghid de artă contemporană [expoziţie personală – catalog:Muzeul Județean Maramureș – Secția de Artă, decembrie 1991 – ianuarie 1992], OPCNJ Maramureş, Muzeul Judeţean Maramureş, Uniunea Artiştilor Plastici [Filiala] Baia Mare, f.l. [Baia Mare], 1991, p. 9-10.

[5] Cf. Tiberiu Alexa, Negrean 50…, pp. XXIII-XXVII.

[6] Ioana Voș, „«Delirul Trăirii» – ideal de frumusețe feminin ?”, în Tiberiu Alexa, Eternul feminin. Mitul revelat [catalog de expoziţie: Muzeul Județean Maramureș – Muzeul de Artă «Centrul Artitic Baia Mare» martie-aprilie 2002], Muzeul de Artă «Centrul Artitic Baia Mare», Biblioteca Județeană «Petre Dulfu» Baia Mare, 2002, p. 66-67.

[7] Cf. Tiberiu Alexa, Negrean 50…, pp. XXVII-XXVIII.

[8] Ibidem, pp. XXXI-XXXII.

——-

Lista cu datele de catalog ale titlurilor ilustrațiilor fotografice pentru lucrările de pictură și de grafică de șevalet ale lui Ioan Angel NEGREAN și cu creditele imaginilor:

11 Atelier 35 Baia Mare 1982 = Radu Suciu, Grupul artiștilor« Atelier 35 Baia Mare», 1984, prelucrare digitală (fotografie realizată în sala mare a Coloniei Pictorilor din Baia Mare, și publicată pe contracoperțile catalogului Expoziției «Confesiuni relative», prezentată la Galeria Orizont –Atelier 35», București, în februarie 1984, arhiva Tiberiu Alexa / © Radu Suciu.

12 Expo AT 35 BM 1988 = Fotograf necunoscut, Detaliu din secțiunea arte decorative din Expoziția Națională «Atelier 35», Baia Mare, iunie-august 1988, prelucrare digitală (fotografie realizată în Complexul expozițional «Colonia Picorilor» Baia Mare, 1988), colecție privată.

13 Madona – Madonna 1990 = Madona Madonna, 1990, ulei pe pânză, 80 x 95 cm., semnat și datat stânga jos în pastă: „Negrean (19)90, colecție artistului / © Ioan Angel Negrean.

14 Delirium vivens VI 1992 = Delirium Vivens VI, 1992, ulei pe pânză, 80 x 85,5 cm., semnat și datat dreapta jos cu gri: „Negrean (19)92”, colecția artistului / © Ioan Angel Negrean.

15 Delirium vivens V 1992 = Delirium Vivens V, 1992, ulei pe pânză, 67 x 60 cm., semnat și datat dreapta jos cu roșu: „Negrean (19)92”, colecție artistului / © Ioan Angel Negrean.

16 Domnisoara X 1994= Domnișoara X (ciclul Delirium Vivens), 1994, ulei pe pânză, 67 x 60 cm., semnat și datat dreapta jos cu roșu: „NI (19)94”, colecție artistului / © Ioan Angel Negrean.

17 Obsesia noptii 1994= Obsesia nopții (ciclul Delirium Vivens), 1994, ulei pe pânză, 67 x 61 cm., semnat și datat stânga jos în pastă „NI (19)94”, colecție artistului / © Ioan Angel Negrean.

18 Regina abandonata 1994 = Regina abandonata (ciclul Delirium Vivens), 1994, ulei pe pânză, 80 x 89 cm., semnat și datat – mijloc jos în pastă: „NI (19)94” colecție artistului / © Ioan Angel Negrean.

19 Eva de Eva 2004 = Eva de Evă (ciclul «Galeria Eve»-lor), 2004, ulei pe pânză, 120 x 60 cm., semnat și datat stânga jos în pastă: „AN (20)04”, colecție artistului / © Ioan Angel Negrean.

20 Eva primordiala 2004 = Eva primordială (ciclul «Galeria Eve»-lor), 2004, ulei pe pânză, 120 x 60 cm., semnat și datat stânga jos în pastă: „AN (20)04”, colecție artistului / © Ioan Angel Negrean.

21 Eva edenica 2004 = Eva edenică (ciclul «Galeria Eve»-lor), 2004, ulei pe pânză, 120 x 60 cm., semnat și datat stânga jos în pastă: „AN (20)04”, colecție artistului / © Ioan Angel Negrean.

22 Eva spirituală 2004 = Eva spirituală (ciclul «Galeria Eve»-lor), 2004, ulei pe pânză, 120 x 60 cm., semnat și datat stânga jos în pastă: „AN (20)04”, colecție artistului / © Ioan Angel Negrean.

23 Eva galactică 2004 = Eva galactică (ciclul «Galeria Eve»-lor), 2004, ulei pe pânză, 120 x 60 cm., semnat și datat stânga jos în pastă: „AN (20)04”, colecție artistului / © Ioan Angel Negrean.

24 Eva terestră 2004 = Eva terestră (ciclul «Galeria Eve»-lor), 2004, ulei pe pânză, 120 x 60 cm., semnat și datat stânga jos în pastă: „AN (20)04”, colecție artistului / © Ioan Angel Negrean.

25 Eternul feminin 2002 = Catalogul expoziției temporare Eternul feminin – mitul revelat [Muzeul Județean Maramureș – Muzeul de Artă «Centrul Artitic Baia Mare» martie-aprilie 2002], Muzeul de Artă «Centrul Artitic Baia Mare», Biblioteca Județeană «Petre Dulfu» Baia Mare, 2002.