Peste 150 de misiuni ale ISU Maramureș în minivacanța de Paști - 2 minute în urmă
La Muzeul Satului Baia Mare: Copiii sunt invitați la o nouă aventură cu obstacole și tiroliană - 45 minute în urmă
George Simion și-a petrercut a doua zi de Paști în Maramureș - 59 minute în urmă
Trafic închis temporar în Băița pentru lucrări la rețeaua de gaze - 2 ore în urmă
Tradiții și voie bună la Sighet, la „Paști în Maramureș” - 2 ore în urmă
Zona Satu Nou de Jos – Cătălina intră în șantier - 2 ore în urmă
În Cufoaia s-a desfășurat, în a doua zi de Paști, un obicei de primăvară străbun, dedicat celui mai harnic plugar - 3 ore în urmă
„Cât îi lumea-n lung și-n lat”: Îndrăgita Maria Mihali și-a lansat noul cântec chiar de ziua sa - 3 ore în urmă
14 aprilie 1935, s-a născut Erich von Däniken - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, marți 14 aprilie 2026 - 5 ore în urmă
8o de ani de la trecerea în neființă a marelui scriitor, Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu, prozator, dramaturg (1885–1944), s-a născut la Târlişiua, județul Bistrița-Năsăud, fiind primul din cei 14 copii ai familiei. A studiat în şcoli cu predare în limbile română, maghiară şi germană. A absolvit Academia Militară „Ludoviceum” (1903–1906), servind în armata austro-ungară.
A debutat în 1912 cu volumul de nuvele Frământări. În 1917 are loc tragica moarte a fratelui său, Emil, eveniment despre care avea să mărturisească: „Spânzurarea fratelui meu, ofiţer în armata austro-ungară, la Ghimeş, ca «dezertor» de către unguri, mi-a sugerat ideea Pădurii spânzuraţilor. Viziunea tragică a «pădurii» mi-a fost inoculată de o serie de fotografii trimise de Cehoslovacia la Liga Naţiunilor […] care reprezentau pădurile «trădătorilor de patrie» (Landesverräter),cehoslovaci spânzuraţi de armata austro-ungară pentru «trădare» — pentru iubirea patriei şi independenţei lor.” În 1920 publică Ion, roman pentru care primeşte Premiul „Nicolae Herescu” al Academiei Române. Urmează Pădurea spânzuraţilor (1922), Adam şi Eva (1925), Ciuleandra (1927), Crăişorul (1929), Răscoala (1932), Jar (1934), Gorila (1938) — toate confirmându-i statul de mare romancier, dacă nu chiar pe acela de „cel mai mare creator epic al literaturii noastre” cum îl considera E. Lovinescu.
În 1930 a condus Direcția Educației Poporului, in anul 1932 tipărea la București revista România literară.
A fost președintele Societății Scriitorilor Români și membru al Academiei Române din 1934, in 1941 era numit din nou director al Teatrului Național si director al cotidianului Viața. În anul următor a ținut conferințe despre cultura românească într-un turneu susținut in Germania si Austria. Este considerat, în tradiția critică românească, întemeietorul romanului modern în literatura română și unul din marii scriitori români din secolul al XX-lea.
Liviu Rebreanu a murit în 1944 la Valea Mare, județul Argeș.
Lăcrimioara ZOTA















