Pr. Viorel Thira s-a născut la 21 noiembrie 1936, în satul Inău din Țara Lăpușului, într-o familie de țărani, Teodor și Susana, pentru care rânduiala, credința și munca erau cheile unei vieți bine așezate. A urmat școala primară în satul natal, apoi gimnaziul la Târgu Lăpuș. Drumul formării a continuat la Școala Normală din Gherla și, mai apoi, la Facultatea de Teologie din Sibiu, absolvită în 1958.
Chemarea preoției l-a purtat prin mai multe comunități: Mărișel (Bistrița-Năsăud), Sângeorz-Băi, Sighetu Marmației – Iapa, iar apoi Baia Mare, unde a slujit atât la Catedrală, cât și la Casa Tineretului. În fiecare loc, părintele Thira a lăsat urme adânci prin slova rostită, prin scrisul așezat cu grijă și prin prezența lui luminoasă.
Preocuparea pentru cultură și istorie nu l-a părăsit niciodată. A publicat articole și studii în numeroase reviste și volume, printre care „Pro Unione”, „Ortodoxia maramureșeană”, „Graiul Maramureșului”, „Astra maramureșeană”, „Nord Literar”, „Vatra”, „Familia Română”, dar și în colecții academice precum „Acta Musei Porolissensis” sau „Acta Musei Maramoresiensis”.
Scrisul lui a funcționat ca un pod între memoria locului și nevoia firească a unei comunități de a-și cunoaște rădăcinile.
După pensionarea din 2001, părintele Viorel Thira a continuat să lucreze cu o energie care îi contrazicea vârsta. Atunci au apărut volumele sale de referință, care s-au impus drept repere pentru istoria și spiritualitatea maramureșeană:
- Fără personalităţi îi frig în istorie (2007)
- Carte de întâmplământ (2009)
- Graiul în satul Inău din Țara Lăpușului (Glosar, 2009)
- Praf de stele (2011)
- Antologie de suflet şi inimă românească (2016)
- Crâmpeie din viaţa preoţimii noastre (2016)
Pentru contribuția sa excepțională la patrimoniul cultural al Maramureșului, Societatea Culturală Pro Maramureș „Dragoș Vodă” i-a acordat în 2010 Diploma de Onoare. În 2012, numele său a fost inclus în dicționarul Oameni de seamă ai Maramureșului.
Viața părintelui Viorel Thira a curs între slujire, scris și responsabilitatea față de memoria unei comunități. A trăit discret, dar a lăsat în urmă o lumină care se vede și azi, asemenea unui acoperiș de azur sub care stă adăpostită identitatea unui neam.
A vorbi despre el nu este doar un exercițiu biografic, ci o invitație la a reînțelege ce înseamnă rădăcina, demnitatea și lucrul bine făcut, valori pe care le-a purtat cu el în fiecare loc în care a slujit și în fiecare pagină pe care a așternut-o.
Odihnească-se în pace, întru lumina veșnică a celor ce au slujit cu demnitate și au iubit cu toată puterea inimii lor.
Vasile Petrovan
