Astăzi, 20 mai 2025, se împlinesc 35 de ani de la primele alegeri prezidențiale și parlamentare din România postcomunistă. O zi care ar fi trebuit să marcheze începutul democrației, dar care, pentru mulți, a rămas simbolul unei uriașe iluzii naționale. „Duminica Orbului” – ziua în care poporul, ieșit dintr-o dictatură de peste patru decenii, a votat masiv pentru continuitate, nu pentru schimbare.
În acel 20 mai 1990, românii s-au prezentat la urne într-un climat de entuziasm amestecat cu suspiciune, de speranță trădată și frică. Contextul era tensionat: Piața Universității era ocupată de manifestanți anticomuniști care cereau, prin aplicarea Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, excluderea foștilor activiști de partid și securiști din funcțiile publice.
Se cerea ca Frontul Salvării Naționale (FSN), aflat deja la putere, să nu se transforme în partid politic și să nu participe la alegeri. Promisiuni fuseseră făcute, dar n-au fost respectate.
Iliescu – 85%. FSN – 67%. O democrație confiscată din fașă
Rezultatele au fost copleșitoare. Ion Iliescu, fost înalt nomenclaturist comunist, a fost ales cu un scor zdrobitor: 85% din voturi. FSN-ul său câștiga peste 67% din sufragii, având la dispoziție toate pârghiile puterii, de la Armată, SRI, justiție și până la televiziunea publică. Pentru România, era începutul unei tranziții lungi, greoaie și dureroase. Nu o schimbare de sistem, ci o metamorfoză de fațadă.
Piața Universității – vocea celor care nu au orbit
În paralel cu alegerile, în inima Bucureștiului se năștea un fenomen civic fără precedent în fostul bloc estic. Piața Universității devenea epicentrul luptei pentru o Românie curățată de trecutul comunist. Acolo, sute de mii de oameni scandau „Mai bine mort decât comunist” și „Jos comunismul!”, transformând protestul început de studenți și intelectuali într-o manifestație-maraton pentru moralitate, lustrație și alegeri curate.
„Imnul golanilor” răsuna printre ziduri, iar cuvintele lui Ion Rațiu, unul dintre puținii oameni de stat veritabili ai vremii, aveau să rămână emblematice: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”.
O lecție ignorată. O rană încă vie
În ciuda acestor semnale puternice venite din societatea civilă, alegerile din 20 mai 1990 au fost câștigate fără drept de apel de cei care controlau trecutul și manipulau prezentul. Ion Rațiu și Radu Câmpeanu, candidații opoziției, nu au reușit să ridice întrebări incomode în dezbaterea televizată, controlată de o televiziune publică dominată de oamenii FSN. Nici moderatorii n-au îndrăznit. Erau doar zorii democrației, dar în zori se pot comite cele mai mari erori.
Acea „alegere liberă” a fost urmată, inevitabil, de violență: în doar câteva săptămâni, Piața Universității era evacuată brutal în ceea ce avea să fie cunoscut drept Mineriada din 13-15 iunie. O lecție tragică despre cum puterea, când nu e trasă la răspundere, devine repede represivă.
35 de ani mai târziu – ce-am învățat?
La 35 de ani de la „Duminica Orbului”, România este formal o democrație consolidată, membră NATO și UE. Și totuși, rănile acelor alegeri nu s-au închis. Încă resimțim diviziunile, manipulările și moștenirea unei tranziții compromise. O parte din clasa politică actuală este produsul acelor ani tulburi.
Este o aniversare care nu se sărbătorește. Este o zi de adus aminte, de meditat și de învățat. Pentru că orbirea colectivă poate reapărea oricând. Iar democrația nu este un dat, ci o luptă continuă.
Sursa Foto: Facebook
Vasile Petrovan
