Ziua de 17 octombrie are o semnificație aparte pentru băimăreni, chiar dacă puțini o mai cunosc astăzi. În acea zi a anului 1944, orașul Baia Mare era eliberat de sub ocupația horthystă, după patru ani de tensiuni, lipsuri și frică. A fost o zi de răscruce pentru locuitorii orașului și pentru întreaga regiune a Maramureșului, eliberată în mare parte în același interval.
Totul a început cu Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, prin care nord-vestul României – inclusiv Maramureșul – a fost trecut sub administrația Ungariei. Trupele horthyste au intrat în Baia Mare la 7 septembrie 1940. Situația s-a schimbat abia în toamna lui 1944, când armata română, după întoarcerea armelor împotriva Germaniei și aliaților săi, a pornit ofensiva de eliberare.
În dimineața zilei de 17 octombrie 1944, un batalion de vânători de munte români, sprijinit de unități sovietice, a pătruns în Baia Mare dinspre direcția Sighetului (imaginea de deschidere). Cu ajutorul locuitorilor care au sabotat pozițiile inamice, orașul a fost eliberat fără distrugeri majore. A doua zi, întregul Maramureș era din nou sub administrație românească.
Pentru a păstra vie amintirea acelei zile, una dintre arterele principale din centrul vechi a primit numele de „17 Octombrie”. Mulți băimăreni își amintesc și astăzi perioada în care strada purta acest nume, înainte de a deveni actuala Gheorghe Șincai. În anii ’50, aici se aflau clădiri importante – sediul fostei Prefecturi, primăria și chiar prima locație a Bibliotecii Regionale, deschisă în 1951.
De-a lungul timpului, strada a avut mai multe denumiri – Kossuth Lajos, Regele Ferdinand, 17 Octombrie și în cele din urmă Gheorghe Șincai – fiecare reflectând o etapă istorică prin care a trecut orașul.
Astăzi, când graba zilnică ne face să trecem indiferent pe lângă plăcile vechi de pe clădiri, merită să ne amintim că aceste străzi poartă povești. Iar una dintre ele, cea a 17 octombrie 1944, vorbește despre curaj, solidaritate și eliberare. E o zi care a schimbat destinul orașului și care merită repusă în drepturile ei de memorie locală.
Vasile Petrovan
