Aur pentru România la Europene! La numai 15 ani, Aniela Tudor este campioană europeană la sărituri - 1 oră în urmă
Noi ne topim, Antarctica îngheață. O planetă care știe să ne amintească de extreme - 2 ore în urmă
Casa Verde se schimbă în 2026: banii merg către baterii, nu către panouri - 2 ore în urmă
Cinci seri de film sub cerul liber, la Sighetu Marmației. MMIFF 2026 vine la Muzeul Satului - 4 ore în urmă
David Popovici a primit oficial distincția pentru cel mai bun înotător european al anului 2025 - 7 ore în urmă
Părintele Constantin Necula revine la Baia Mare pe 21 august - 7 ore în urmă
Motorina s-a ieftinit de azi. În unele benzinării a coborât deja sub 10 lei pe litru - 8 ore în urmă
16 august, Madonna „Regina muzicii pop” împlinește 68 de ani - 9 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, duminică 16 august 2026 - 10 ore în urmă
De ce se încălzește din nou România. Explicația pe înțelesul tuturor - 20 de ore în urmă
Ziua Drapelului Național a fost marcată în Baia Mare prin ceremonie religioasă și militară
Azi, 26 iunie, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a participat la solemnitățile oficiale organizate de către autoritățile locale, cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Național.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a oficiat slujba de binecuvântare și sfințire a drapelului în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
În continuare, solemnitățile au continuat pe platoul din fața fostului sediu BCR cu o rugăciune consacrată urmată de ceremonialul militar în cadrul căruia, drapelul national a fost înălțat pe catarg în acordul Imnului Național al României.
Au participat parlamentari maramureșeni, reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor serviciilor publice deconcentrate, organizații neguvernamentale și cetățenii care doresc să marcheze această zi cu semnificație națională, dedicată simbolului național al României.
Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi este marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Constituția României din anul 2003 prevede la articolul 12, alineatul 1 faptul că „Drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu”. Atât proporțiile, nuanțele culorilor cât și protocolul drapelului au fost stabilite prin Legea Nr. 75/ 16 iulie 1994, transmite pr. Adrian Dobreanu – Sectorul Cultural și Comunicații Media/ Director Departament Comunicații Media-Online.













