Adrian Veștea, desemnat premier de Nicușor Dan după retragerea lui Eugen Tomac - 31 minute în urmă
Încă o săptămână în care expoziția cu cel mai mare tezaur de aur preistoric din Europa Centrală mai poate fi vizitată, la Muzeul Maramureșan - 54 minute în urmă
Avântul, mai tare ca Progresul în finala Cupa României, faza județeană - 2 ore în urmă
Restricții de circulație timp de trei luni pe DJ 182B - 3 ore în urmă
14 iunie 2026, prof. univ. dr. Teodor Ardelean împlinește 75 de ani - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, duminică 14 iunie 2026 - 5 ore în urmă
Simona Halep, final de capitol: „Mulțumesc, România!” - 6 ore în urmă
Convocări de la CSS Sighet la lotul național U14 pentru FIBA Youth Development Fund - 16 ore în urmă
Serbarea Forumului Democrat German din Baia Mare, 30 de ani de tradiție, cultură și comunitate - 16 ore în urmă
O zi de școală în fosta Mănăstire Piaristă - 17 ore în urmă
Un gest emoționant: Cum le-a mulțumit Ionela, o tânără în vârstă de 16 ani, salvatorilor ei
Ziua de 7 martie va rămâne în sufletele salvatorilor montani. La ora 14,30, ei s-au deplasat la Superski, Cavnic, pentru un presupus accident pe pârtie.
În fapt, ajunși la baza pârtiei, spre mirarea salvatorilor montani, așa-zisul accidentat eram de fapt, o domnișoară în vârstă de 16 ani, Ionela, devenită victima unei nefericite situații, în data de 14 februarie 2024, chiar în același loc.
Ce se întâmplase de fapt? În 14 februarie 2024, Ionela s-a prăbușit, pur și simplu, inconștientă pe pârtie. Ajunși la ea, salvatorii montani au început manevrele de acordare a primului ajutor. Din descrierea acestora, a fost o luptă contracronometru pentru salvarea și menținerea ei în viață. La această luptă au contribuit și doctori aflați în concediu, pe care salvatorii nu îi cunoșteau, dar care au intervenit negreșit, până la sosirea echipajelor SMURD Baia Mare, conduse de dr. Dacian Juca. Aceștia au fost îngerii ei păzitori.
”Fetița a fost stabilizată la baza pârtiei și, în comă fiind, a fost transportată la Spitalul Județean Baia Mare, unde diagnosticul a fost unul crunt, incredibil… Fetița era, de fapt, în șoc anafilactic. Era în șoc dat de un chist hidatic la nivelul ficatului, care s-a rupt în timp ce făcea efort, ulterior fetița căzând ca secerată. Nici vorba de traumă, nici vorba de accident la schi, ci un nenorocit de parazit care i-a făcut acest chist plin cu toxine și care, când s-a spart din cauza efortului depus pe pârtie, a băgat-o direct în șoc. Conform specialiștilor, în mod normal, aceste cazuri sunt extrem de rare și duc direct la deces când se rup… ”, relatează Dan Benga, managerul SPJ Salvamont Maramureș.
Joi, 7 martie 2024, o zi premergătoare zilei speciale de 8 martie, ziua mamei, ziua femeii, a devenit și ziua în care Ionela a fost externată din spital. Este bine, zâmbește și, cel mai important, este alături de părinții ei. Fetita a ținut morțiș, în drumul spre casă, să se deplaseze la Cavnic, pentru a mulțumi întregii echipe Salvamont Maramureș, pentru promptitudinea cu care aceștia au acționat pentru salvarea ei și grija cu care aceștia au tratat-o. ”Ei bine, gestul acesta ne-a lăsat fără cuvinte, cu gurile căscate și cu ochii în lacrimi. Gestul ne-a făcut să ne plecam capetele de emoție, fiecare din noi având un nod în gât. Fiindcă noi nu prea suntem obișnuiți cu astfel de gesturi. Fiindcă noi considerăm absolut normal tot ceea ce facem zi de zi… de mulți ani incoace. Fiindcă asta înseamnă că ne facem datoria.
Fetița, în inocența ei, ne-a pupat și îmbrățișat și putem afirma cu siguranță că de astăzi va rămâne prietena noastră pentru totdeauna!”, mai arată Dan Benga, managerul Salvamont Maramureș.
C.Ț.













