Echipele românești și-au aflat adversarele din cupele europene. Cum mai stăm cu coeficientul UEFA - 2 ore în urmă
O jucătoare de la Fabrica de Campioni, la acțiunea de selecție pentru echipa națională U11 - 4 ore în urmă
Experiență internațională la Colonia Pictorilor din Baia Mare: studenți din Varșovia, inițiați în conducerea instituțiilor culturale - 6 ore în urmă
Grupa mijlocie a Ansamblului „Cercănelul” din Borșa, premiată la primul concurs - 6 ore în urmă
S-au tras la sorți grupele din faza regională a Cupei României - 7 ore în urmă
„Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș” a reunit elevi, profesori și voluntari în cadrul unei noi lecții de geologie pe Valea Bulzului și Cheile Dănești - 7 ore în urmă
75 de ani de la Rusaliile care au schimbat destinele a zeci de mii de români - 7 ore în urmă
Literomania omagiază memoria lui Marian Ilea: număr special dedicat operei și moștenirii sale literare - 7 ore în urmă
Campanie: „Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el!” - 8 ore în urmă
ACS Academia de Judo Baia Mare a adus acasă opt medalii obținute de sportivi la „Cupa Țara Oașului” - 8 ore în urmă
Un dialog cu Vera Vancea despre melanjul dintre arta de suflet și cea de zi cu zi
De ce arta de suflet? Vera Vancea este artistul plastic care, din prea multă modestie vorbește rar despre marea ei pasiune, arta plastică și realizările din viața ei.
DIRECT MM: În ce împrejurări te-ai intersectat cu arta? I-ai dat tu întâlnire sau EA s-a autoinvitat în viața ta?
VERA VANCEA: De mică, părinții au decis să mă dea la muzică, la vioară, un instrument frumos dar prea greu de cărat de un pitic ca mine, la școală. În clasa a-V-a, când am ajuns la arte plastice, am simțit o mare eliberare, simțindu-mă „ca peștele în apă”.
Eram în clasa a-IX-a, când am visat într-o noapte că fac ceramică, și asta am ales. Am cochetat și cu sculptura, practic am încercat de toate.

DIRECT MM: Ai terminat Liceul de artă Baia Mare în anul 2004, iar apoi ai frecventat Universitatea de Artă și Design Cluj Napoca, terminând masterul cu Magna cum Laude.
Care ți-a fost parcursul, după finalizarea studiilor?
VERA VANCEA: Am avut o colaborare pe parte de scenografie-costume pentru două piese de operă, la Opera Maghiară din Cluj Napoca.
Am participat la expoziții colective, naționale și internationale.
Am avut și câteva expoziții personale:
– Ceramică – la Bastionul Măcelarilor Baia Mare, 2013
– Ceramică la Galeria de artă UAP, 2018
– Picură digitală la Muzeul de Științe Astronomice, 2019
– Grafică-portrete la Turnul Croitorilor Cluj Napoca, Centrul de Cultură Urbană 2022, – Expoziția „12 martiri”
DIRECT MM: Ce abordări și moduri de exprimare ți-au fost mai la îndemână, în această artă?
VERA VANCEA: De-a lungul anilor am abordat diverse tematici, de fiecare dată găsind inspirația în lumea din jurul meu, în orice potențial detaliu, banal la prima vedere. În perioada în care cream lucrări de ceramică, lumea subacvatică îmi oferea forme extrem de variate și expresive, de la care să pornesc. De acolo m-am inspirat pentru multe detalii decorative.
Niciodată nu am activat în zona ceramicii tradiționale, ci în cea modernă, contemporană, mereu căutând noi moduri de exprimare. Fie am ales modelajul liber sau crearea de negative din ipsos, în care să pot realiza lucrări la serie mică.
Chiar dacă limitările pecuniare nu mi-au permis realizarea mai multor lucrări, mintea și ochiul de artist au fost în permanentă căutare de noi idei. Perioadele de pauză le-am alternat cu perioadele de creație, evitând astfel plafonarea.
DIRECT MM: La ce lucrează artistul plastic Vera Vancea în această perioadă?
VERA VANCEA: Din cauza faptului că nu am posibilitatea de a avea un mic atelier, cu un cuptor, pentru a arde lucrări de ceramică, lut, faianță sau porțelan, nu am putut continua această mare pasiune pe care o am încă din liceu.
Printre tehnicile pe care le abordez acum se numără sticla, folosită în compoziții mixed-media (asocierea cea mai frecventă fiind cu lemnul și ipsosul).
Abordez și grafică, de cele mai multe ori în zona de portet, de care mă ocup mai mult în ultima perioadă. Altă tehnică pe care o folosesc este digital painting, utilizând tool-uri specifice, îmbinând tehnologia cu arta.
Rămânând melanjul titlului incomplet, se naște și cealaltă întrebare:
De ce arta de zi cu zi ?
Pentru că Vera Vancea, artistul plastic, în viața de zi cu zi, e cu ochii cât zarea printre lucrările maestrului Vida Gheza.Vorbește cu ele și despre ele, vizitatorilor care calcă pragul Muzeului Memorial din Centrul Istoric. Iar această muncă nobilă o face de peste 10 ani, cu dăruire și imensă pasiune.
Arta de suflet, de acasă și arta de la lucru fac parte integrantă din viața Verei Vancea, la fel ca aerul.
Măria Sa, Arta a fost pe acest pământ din cele mai vechi timpuri.
Oricât de primitivă a fost la început, arta ne caracterizează ca ființe raționale, capabile nu doar să înțeleagă fenomenele din jur, ci să le și reproducă și înfrumusețeze.
Lăcrimioara ZOTA















