Urs semnalat în zona lacului Bodi din Ferneziu - 1 oră în urmă
David Popovici este Regele Europei - 1 oră în urmă
Seceta afectează alimentarea cu apă în mai multe localități din Maramureș. Unde se furnizează apa după program - 5 ore în urmă
Restricții de circulație pe mai multe artere din Baia Mare. Zonele afectate și perioadele anunțate - 5 ore în urmă
„Viață Independentă și Competențe Digitale”: Un nou proiect dedicat persoanelor cu nevoi speciale lansat de Asociația Esperando Baia Mare - 6 ore în urmă
Emoție și culoare la Baia Sprie: Expoziția de pictură „Salon de Vară” va fi vernisată la Casa de Cultură - 6 ore în urmă
Peste 130 de parfumuri suspecte de contrafacere, ridicate în Baia Mare. Doi comercianți au fost surprinși în timp ce le ofereau spre vânzare - 7 ore în urmă
OCPI Maramureș reia etapizat activitatea. Aplicația e-Terra, repornită după săptămâni de blocaj - 7 ore în urmă
Emoțiile pe înțelesul copiilor: Clubul de Carte „Cărturino și prietenii” își deschide porțile pentru copiii din Baia Mare - 7 ore în urmă
Copiii din tabăra „Maramureș for Peace” au descoperit Cascada Cailor. O zi de relaxare în mijlocul naturii - 8 ore în urmă
Tradiții și sărbători ale lunii iulie
Numele lunii iulie vine de la Gaius Iulius Cezar care s-a născut în această lună („iulius” însemnând tânăr în limba latină). Înainte, luna iulie se numea în latină Quintilis pentru că era a cincea lună în calendarul roman, calendar care începea cu luna martie. Grecii numeau luna iulie Hekatombaion. În România, luna iulie, popular, se numește Cuptor. Ea începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Aprilie în fiecare an și în anii bisecți ca Ianuarie. Iulie sau Cuptor este a șaptea lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. Iulie începe (astrologic) cu soarele în semnul Racului și sfârșește în semnul Leului. Din punct de vedere astronomic, luna iulie începe cu soarele în constelația Gemenilor și se sfârșește cu soarele în constelația Racului. Soarele — la începutul lunii iulie soarele răsare la ora 05:35 și apune la ora 21:04, iar la sfârșitul lunii răsare la ora 06:01 și apune la ora 20:42. Fazele Lunii: la 5 iulie — Luna la Primul Pătrar 14:54; la 12 iulie — Lună Plină (Luna începe să descrească) 14:24; la 19 iulie — Luna la Ultimul Pătrar 05:12; la 27 iulie — Lună Nouă (Luna începe să crească) 01:42.
Tradiții și sărbători în luna iulie
Calendarul popular cuprinde mai multe sărbători şi obiceiuri dedicate secerişului şi forţelor potrivnice omului. Este vorba despre Cosmandinul, Ana-Foca, Pricopul, Panteliile, Ciurica, Circovii de Vară, Marina, Sântilie, Ilie-Pălie, Foca, Opârlia, Sf. Ana, Pantelimon, Pintilie Călătorul. Cele patru săptămâni din componenţa lunii iulie se numesc în tradiţia noastră populară „Săptămâna secerişului”, „Săptămâna Panteliilor”, „Săptămâna lui Sântilie” şi „Săptămâna Verii”.
Prima săptămână este dedicată muncilor agricole, cea mai importantă fiind seceratul grâului
Cea de-a doua săptămână este dedicată aprigelor surori ale Sfântului Ilie, manifestări dedicate acestora având loc până pe 27 iulie
Cea de-a treia este sub semnul Sfântului Ilie, cel care leagă și dezleagă ploile și tună, trăsnește și fulgeră duhurile rele de pe pământ, folosindu-și biciul.
Cea de-a patra săptămână este dedicată celui mai călduros anotimp al anului. Calendarul popular al lunii iulie se încheie cu sărbătoarea Ursul Mare pe 31 iulie, denumită popular constelația Ursa Mare.
Lăcrimioara ZOTA 














