2024 – anul expozițiilor, evenimentelor și digitalizării la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 4 ore în urmă
Ziua Culturii Naționale a fost celebrată și la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare - 4 ore în urmă
Concursul regional „Eminescu – Luceafăr, Eu – o mică stea” din Târgu Lăpuș a reunit și de această dată foarte mulți participanți talentați - 4 ore în urmă
Lect. dr. Dan Siserman a lansat cartea „Vremea magicienilor. Wittgenstein, Benjamin, Cassirer, Heidegger și marele deceniu al filosofiei (1919–1929)” - 5 ore în urmă
Teatrul Ararat, turneu în Germania și Austria cu spectacolul ”Pe mine, mie… redă-mă” - 5 ore în urmă
Ce spectacole puteți vedea la Teatrul Muncipal Baia Mare în acest weekend - 6 ore în urmă
Se fac înscrieri pentru Festivalul național-concurs „Comori Săliștene” - 6 ore în urmă
În „Satul Copilăriei” din Desești se construiește un Centru de zi pentru vârstnici, cu activități de recuperare medicală - 7 ore în urmă
Micuța artistă Lia Ciutac vă invită la spectacol; Împlinește 10 ani și dorește să ofere un cadou muzical celor care o apreciază - în urmă
Lucian Perța, cel mai mare parodist român, la întâlnire cu elevii Liceului ,,Bogdan Vodă” din Vișeu de Sus - în urmă
Țara Lăpușului a fost reprezentată cu mare cinste la Festivalul Rapsozilor Populari „La Poale de Țibleș”
Duminică, 26 mai, Căminul Cultural Târlișua, Bistrița-Năsăud, a găzduit ediția a XV-a a Festivalului-concurs interjudețean de folclor dedicat Rapsozilor Populari „La Poale de Țibleș”.
Acest festival unic în țară este menit să scoată la lumină adevărați păstrători ai culturii tradiționale românești, oameni înzestrați cu mult har, care simt, iubesc și promovează horile și obiceiurile străbune, valorile autentice ale satului românesc și zestrea inestimabilă a poporului român.
Concursul s-a desfășurat pe trei secțiuni – soliști vocali, soliști instrumentiști și oratori populari – și a reunit 17 concurenți. Din Maramureș, Țara Lăpușului, au participat patru doamne deosebite, toate reîntorcându-se acasă cu premii:
La secțiunea oratori populari
- Irina Ștefan – Premiul I
- Dochia Dolha – Premiul II
La soliști vocali
- Anuca Lucreția Gherman – Premiul I
- Danciu Lucia – Premiul III
Pentru că a fost a XV-a ediție au fost invitați să participe toți câștigătorii trofeelor de până acum și au susținut câte un moment la început. Printre ei s-a regăsit și rapsodul popular Teodor Burzo din Suciu de Sus, cel care a câștigat marele premiu în anul 2022.
De asemenea, în cămin au fost expuse fotografii cu laureații, mulți nemaifiind acum în viață… De exemplu, badea Nicoale Pițiș – câștigătorul Marelui Trofeu în anul 2012.
„Ieri, comuna Lăpuș a fost reprezentată cu mare cinste la Festivalului Rapsozilor Populari „La Poale de Țibleș” din Târlișua, jud. Bistrița-Năsăud, unde doamna Irina Ștefan și doamna Dochia Dumitru s-au numărat printre laureații acestui prestigios festival de folclor, unic în țară.
În cadrul secțiunii oratori populari, Irina Ștefan a obținut premiul I, cucerind publicul cu prezentarea șezătorii și cu strigături la nuntă, iar Dochia Dumitru a obținut premiul al II-a, cu un moment de o încărcătură emoțională aparte, prezentând obiceiul Ruga Maicii Domnului și verș (la înmormântare).
Calitățile deosebite ale participantelor au fost apreciate de membrii juriului și astfel lăpușencele s-au întors acasă cu premii deosebite. Chiar dacă au participat pentru prima dată la un astfel de festival-concurs, talentul și modul deosebit prin care au prezentat obiceiurile și creațiile populare de pe Valea Lăpușului au făcut ca acestea să se numere printre laureații festivalului. Noi le felicităm din suflet pentru momentele excepționale susținute, pentru respectul pe care îl acordă folclorului autentic și, mai ales, pentru păstrarea și valorificarea culturii tradiționale românești.
La secțiunea soliști vocali, premiul I a ajuns tot în Țara Lăpușului, la doamna Anuca Lucreția Gherman din Costeni, iar premiul al III-a la sora dânsei, Lucia Danciu. Astfel, zona etnografică Lăpuș s-a dovedit a fi încă o dată un ținut de poveste în care oamenii trăiesc încă după rânduială, își respectă graiul, portul și obiceiurile, le păstrează și arată lumii întregi frumusețea și autenticitatea locului.
În cadrul recitalului, printre invitați s-a aflat și grupul Horitoarelor de la Lăpuș, care au interpretat hori străbune, iar la final, publicul s-a bucurat de un moment unic și emoționant susținut de Maria Casandra Hauși împreună cu Horitoarele de la Lăpuș și toți ceilalți rapsozi populari prezenți la festival.
Felicitări cordiale tuturor participanților și, în special, reprezentantelor comunei noastre. Alese mulțumiri doamnei primar Cristina Buda pentru susținerea și sprijinul oferite necondiționat”, transmite Gabriela Filip – muzeograf, fiică a satului Lăpuș și membru al juriului.
Felicitări tuturor!
L.C.H.
Citește și