Start oficial pentru PROALL, un proiect transfrontalier România–Ucraina pentru intervenții la incendii - 34 minute în urmă
Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 2) - 2 ore în urmă
Campania Națională de Colectă de Crăciun: Băimărenii sunt invitați să doneze alimente pentru cei aflați în nevoie - 2 ore în urmă
20 de ani de American Spaces la American Corner Baia Mare - 2 ore în urmă
Reamenajarea spațiului de studiu al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare - 2 ore în urmă
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare organizează concurs pentru funcția de manager - 3 ore în urmă
Știința Explorări joacă două meciuri în trei zile cu CSM București pe teren propriu - 3 ore în urmă
Peste 50 de clădiri și terenuri degradate din Baia Mare intră pe lista cu impozitare specială - 3 ore în urmă
Noul showroom Toyota Baia Mare și-a deschis porțile - 4 ore în urmă
„Cupa Crăciunului” va aduce magia sărbătorilor pentru șahiștii băimăreni - 5 ore în urmă
Sondaj INSCOP: Ponderea românilor care văd o direcție bună pentru țară aproape s-a dublat după războiul din Ucraina
Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, a publicat marți datele unui nou sondaj de opinie efectuat între 2 și 7 martie 2022. Acesta arată că marea majoritate a românilor (75,2%) consideră că Rusia este principalul vinovat pentru războiul din Ucraina iar 79,2% sunt de acord cu sancțiunile adoptate de UE și SUA. Politologul susține că cea mai mare surpriză este legată de percepția direcției în care merge România, arată digi24.ro.
Ponderea românilor care percep o direcție bună a țării aproape s-a dublat după declanșarea războiului din Ucraina. „Am finalizat primul sondaj cu date culese între 2-7 martie 2022, după invazia Rusiei asupra Ucrainei. Este un sondaj realizat într-un context puternic încărcat emoțional, prin urmare trebuie tratat ca atare. Însă rezultatele merită întreaga atenție. Marea majoritate a românilor (75,2%) consideră că Rusia este principalul vinovat pentru războiul din Ucraina și doar 4,6% consideră că vinovată este Ucraina. 7,9% cred că vinovate sunt țările occidentale, iar 10,6% nu pot aprecia. 1,7% nu răspund”, a transmis șeful INSCOP, Remus Ștefureac, pe Facebook.
Conform sondajului, 90% dintre votanții PNL consideră că principalul vinovat pentru războiul din Ucraina este Rusia. Totodată, 87% dintre votanții USR precum și 86% dintre cei PSD susțin același lucru. În schimb, 67% dintre votanții AUR susțin acest lucru. „De asemenea, marea majoritate a românilor (79,2%) sunt de acord cu sancțiunile adoptate de Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii împotriv Rusiei (59,4% sunt total de acord cu sancțiunile, iar 19,8% oarecum de acord). 14,1% sunt oarecum sau total împotriva sancțiunilor (4,5% oarecum împotrivă, iar 9,6% total împotrivă). Cea mai mare surpriză este legată de percepția direcției în care merge țara. Deși în ultimele luni, o direcție bună era indicată de o parte tot mai mică a populației, agresiunea Rusiei ne-a adus aminte multora dintre noi cât de importantă este apartenența noastră la NATO și UE care ne protejează pacea, liniștea, viața și ce înseamnă această umbrelă de securitate și dezvoltare pentru direcția corectă a țării.
Tocmai de aceea, ponderea românilor care percep o direcție bună a țării după declanșarea războiului din Ucraina aproape că s-a dublat!! Pare paradoxal, însă bănuiala mea e că tocmai comparația cu situația disperată a Ucrainei a trezit ceva în noi și a dus la perceperea mai clară de către populația României a avantajelor noastre reale. În plus, cu toții am văzut infinite dovezi de bunătate și mobilizare excepțională ale oamenilor în sprijinul refugiaților ceea ce este posibil să fi influențat pozitiv modul în care românii își evaluează astăzi propria țară. Poate este doar o emoție de moment, iar peste câteva săptămâni vom reveni la cifrele obișnuite de pesimism cronic alimentate de implicațiile socio-economice ale războiului. Sau poate că nu este doar un blitz temporar și asistăm la un moment de inflexiune în care vom învăța cu toții să apreciem mai mult părtile bune ale României euro-atlantice și mai ales să le valorificăm mai eficient (aici, responsabilitatea principală revine celor care ne conduc, dar și fiecăruia dintre noi). Voi reveni cu date privind modul în care războiul din Ucraina a influența opțiunile politice ale românilor. Sondajul INSCOP MONITOR reprezentativ la nivel național a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield în cadrul unui proiect inițiat de STRATEGIC Thinking Group/Grupul de Gândire Strategică. Datele au fost culese prin interviuri telefonice în perioada 2-7 martie 2022 pe un eșantion de 1077 de respodenți. Eroarea maximă admisă este de +/-3%”, arată postarea directorului INSCOP, mai arată sursa citată în acest articol.















