Găvrilă Hotico Herenta, meșterul din Ieud care a salvat bisericile de lemn ale Maramureșului - 35 minute în urmă
15 august 1945, s-a născut rapsodul Dumitru Dobrican - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 15 august 2026 - 2 ore în urmă
David Popovici este REGELE EUROPEI și la 200 m liber! Al treilea titlu continental consecutiv - 14 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Să o cinstim cu toții pe Maica Domnului - 15 ore în urmă
30 de ani fără Sergiu Celibidache. O eternitate cu muzica lui - 18 ore în urmă
De Ziua Maramureșului: Intrare liberă la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare - 19 ore în urmă
Diplomă de Excelență pentru Ansamblul Folcloric „Mara”, la Festivalul Internațional „Ceahlăul” - 19 ore în urmă
„Maramureșul academic”: Expoziție de carte dedicată Zilei Naționale a Maramureșului la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 19 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: De ce te îmbolnăvești sau te simți copleșit exact când începe concediul? - 19 ore în urmă
106 seniori vulnerabili din comuna Fărcașa vor beneficia de servicii sociale și îngrijire la domiciliu
Comuna Fărcașa va beneficia de o finanțare de aproape 5 milioane de lei pentru implementarea proiectului „Grija pentru seniorii comunei Fărcașa”.
Proiectul, pentru care a fost semnat contractul de finanțare, se va desfășura pe o perioadă de 41 de luni și are ca obiectiv sprijinirea a 106 persoane vârstnice vulnerabile, aflate în situații de dependență și cu domiciliul sau reședința în comuna Fărcașa. Prin serviciile sociale și de îngrijire la domiciliu, se urmărește îmbunătățirea calității vieții seniorilor și încurajarea participării lor active în comunitate.
Beneficiarii vor primi sprijin din partea personalului specializat pentru activități precum igiena personală, îmbrăcarea și dezbrăcarea, hrănirea și hidratarea, mobilizarea și deplasarea, efectuarea cumpărăturilor, activități de menaj, precum și pentru plata unor servicii și obligații curente. Aceste servicii sunt menite să reducă nevoia de instituționalizare și să le permită persoanelor vârstnice să rămână cât mai mult timp în propriile locuințe.
Proiectul include și activități dedicate combaterii izolării sociale, printre care ateliere pentru seniori, excursii și pelerinaje, activități de socializare și sesiuni de informare privind drepturile și nevoile persoanelor vârstnice. Acestea au rolul de a încuraja integrarea socială și un stil de viață activ în rândul beneficiarilor.
Contractul de finanțare a fost semnat de primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegeran, iar valoarea totală a proiectului este de 4.975.049,37 lei, se precizează pe pagina comunei Fărcașa.







