Mogoșa Everesting 2026: Cine a urcat pe podiumul celei de-a VI-a ediții - 6 ore în urmă
PS Părinte Iustin a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Săcălășeni - 6 ore în urmă
Opt absolvenți ai Academiei de Poliție și-au început cariera la ITPF Sighetu Marmației - 7 ore în urmă
Canicula oprește traficul greu în Maramureș. Mâine, 5 august, restricții între orele 12:00 și 20:00 - 9 ore în urmă
Atenție, șoferi! Restricții de circulație în zona podului Industriei din Baia Mare - 10 ore în urmă
„Arheologia gustului antic – O călătorie în bucătăria dacilor” la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș - 10 ore în urmă
Sportul românesc trăiește din casele de pariuri. Ce sume se învârt în fotbal - 12 ore în urmă
Joc în sat de Sfânta Maria: sărbătoare și tradiție la Șișești - 13 ore în urmă
„Dorul pâinii de acasă”: Trei zile de tradiții, meșteșuguri și gastronomie la Muzeul Satului Baia Mare - 13 ore în urmă
Ziua Națională a Maramureșului, sărbătorită pe 15 august la Mănăstirea Rohia și în centrul orașului Târgu Lăpuș - 13 ore în urmă
Situații în Maramureș: Încă un cadru didactic din Baia Mare, infectat cu noul coronavirus. La Căminul de Bătrâni din Baia-Sprie s-a ajuns la 38 cazuri de COVID-19
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș comunică confirmarea unui cadru didactic infectat cu virusul SARS-CoV-2 la o unitate de învățământ din municipiul Baia Mare.
Cadrul didactic confirmat pozitiv a desfășurat ore de curs doar în sistem online, nu a fost prezent în unitatea de învățământ și nu a interacționat cu elevi și cadre didactice din Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. Direcția de Sănătate Publică Maramureș efectuează ancheta epidemiologică. „Menționăm faptul că în toate unitățile de învățământ unde au fost organizate secții de votare pentru alegerile autorităților administrației publice locale s-a efectuat dezinfecția spațiilor utilizate în desfășurarea procesului electoral”, a transmis Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.
Totodată, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș este abilitat să vă comunice faptul că la Căminul pentru Persoane Vârstnice Baia Sprie au fost confirmate infectate cu noul Coronavirus alte persoane, beneficiari ai serviciilor de asistență socială, dar și angajați. „În acest moment sunt 38 de persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, din care un asistent medical, respectiv două persoane auxiliare sanitare. Direcția de Sănătate Publică Maramureș a declarat focar la Căminul pentru Persoane Vârstnice Baia Sprie. Toate aceste persoane au fost mutate și izolate în cadrul centrului rezidențial și beneficiază de asistență medicală zilnică, asigurată de personal medical în colaborare permanentă cu medicii epidemiologi din cadrul Direcției de Sănătate Publică Maramureș. Contacții direcți au fost carantinați”, a mai arătat Dan Bucă.
Direcția de Sănătate Publică Maramureș a dispus efectuarea dezinfecției și au fost luate toate măsurile de protecție individuală. De asemenea, se efectuează ancheta epidemiologică. „Pentru a preveni și limita infecția cu SARS-CoV-2 la nivelul județului nostru, le reamintim cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, normele stabilite de specialiști, purtarea măștii de protecție în spațiile deschise stabilite prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv păstrarea distanței fizice de protecție sanitară și igienizarea frecventă a mâinilor”, a conchis reprezentantul CJSU Maramureș.
DirectMM.ro














