Sighetu Marmației a fost înscris pe harta Ordinului European al Cavalerilor Vinului
Sâmbătă, 31 mai, municipiul Sighetu Marmației a fost înscris pe harta Ordinului European al Cavalerilor Vinului. Momentul a debutat cu o frumoasă paradă prin centrul orașului.
Fondat în 2007 în nobila tradiție a ordinelor cavalerești medievale, Consulatul România al Ordinului European al Cavalerilor Vinului – care în prezent numără peste 500 de membri – și-a propus să promoveze valorile culturale locale în general, și vinul, privit ca un bun cultural, parte a identității noastre naționale, în special.
„Bucuroși să găzduim un eveniment inedit și plin de culoare”, a transmis primarul Vasile Moldovan.














