„Școala Altfel” împreună cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”
Săptămâna trecută, în cadrul programului național „Școala Altfel”, elevii claselor a II-a și a X-a din cadrul Colegiului de Arte Baia Mare au trecut pragul sediului Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”.
Alături de profesori, aceștia au putut vizita expoziția „Lada de zestre” a Ansamblului, s-au bucurat de dansuri și cântece populare și au avut ocazia să mânuiască și ei instrumentele muzicale din cadrul orchestrei.
„Fericirea a fost pe chipul tuturor, iar împreună am creat amintiri frumoase!”, transmit reprezentanții Ansamblului.











